ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3355/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 8 iulie 2003, Curtea

de Apel București, având pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpații

Ș.S., Ș.C. și P.M. împotriva sentinței penale nr. 37 din 14 aprilie 2003 a

Tribunalului Călărași, a menținut și prelungit arestarea inculpaților cu 30 de

zile și a acordat termen de judecată la data de 22 iulie 2003.

Pentru a hotărî menținerea și

prelungirea arestării preventive, instanța de apel a motivat că se mențin

temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii.

Împotriva încheierii au declarat

recurs inculpații Ș.C. și P.M. prin avocat, care a criticat încheierea ca fiind

dată cu încălcarea legii, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile

prevederilor art. 148 lit. h) și art. 160 lit. c) C. proc. pen.

Recursurile inculpaților sunt

fondate pentru următorul motiv:

Este adevărat că, potrivit art. 141

C. proc. pen. (modificat prin Legea nr. 281/2003) care reglementează calea de

atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind

măsurile preventive prevede că încheierea dată în primă instanță și în apel

prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive poate fi atacată cu

recurs separat de procuror sau inculpat în termen de 24 ore de la pronunțare

pentru cei prezenți și de la comunica pentru cei lipsă.

Din examinarea încheierii recurate,

rezultă că inculpații recurenți arestați n-au fost aduși la instanță, procedura

de citare nefiind îndeplinită față de aceștia.

Pe de altă parte ștampila poștei de

pe plicul cu care a fost expediat recursul poartă data de 11 iulie 2003. S-ar

putea raționa că acesta este tardiv fiind formulat peste 24 de ore cât prevăd

dispozițiile art. 141 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate.

Numai că inculpații arestați au fost

lipsă de la pronunțare astfel că pentru aceștia termenul curge de la comunicare

potrivit aceleiași dispoziții.

Cum în dosar nu există dovada

comunicării se rezumă că aceasta n-a fost făcută, fiind aplicabile prevederile

art. 385

3

și art. 364 C. proc. pen., referitoare la repunerea în

termen, cererea de recurs urmând a fi considerată în termen potrivit acestor

dispoziții.

Cât privește judecarea inculpaților

arestați, atât prevederile art. 314 C. proc. pen., referitoare la judecata în

primă instanță, cât și prevederile art. 375 C. proc. pen., referitoare la

judecata în apel prevăd prezența obligatorie a acestora la judecată.

Cum potrivit art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., dispozițiile referitoare la prezența obligatorie a inculpatului

sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, iar în cauză aceste exigențe

n-au fost asigurate, rezultă că încheierea Curții de Apel București este

nelegală.

De altfel cu privire la absența

arestatului la judecată, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe

decizii între care decizia nr. 348/2001, în care a motivat că această absență

îl pune pe arestat în imposibilitate de a-și formula apărările de a lua

legătura cu avocatul său în vederea susținerii acestor apărări ceea ce este

potrivnic art. 24 din Constituție care garantează dreptul la apărare.

Așa fiind, văzând și dispozițiile

art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite

recursurile inculpaților Ș.C. și P.M., va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații Ș.C. și P.M. împotriva încheierii pronunțată la data de 8 iulie 2003

de către Curtea de Apel București, secția penală, în dosarul nr. 15782/2003 al

acelei instanțe.

Casează hotărârea și trimite cauza

pentru rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de câte 200.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 iulie 2003.