ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3355/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 iulie 2003, Curtea de Apel București, având pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpații Ș.S., Ș.C. și P.M. împotriva sentinței penale nr. 37 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Călărași, a menținut și prelungit arestarea inculpaților cu 30 de zile și a acordat termen de judecată la data de 22 iulie 2003. Pentru a hotărî menținerea și prelungirea arestării preventive, instanța de apel a motivat că se mențin temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii. Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații Ș.C. și P.M. prin avocat, care a criticat încheierea ca fiind dată cu încălcarea legii, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile prevederilor art. 148 lit. h) și art. 160 lit. c) C. proc.

pen. Recursurile inculpaților sunt fondate pentru următorul motiv: Este adevărat că, potrivit art. 141 C. proc. pen. (modificat prin Legea nr. 281/2003) care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive prevede că încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune menținerea unei măsuri preventive poate fi atacată cu recurs separat de procuror sau inculpat în termen de 24 ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunica pentru cei lipsă. Din examinarea încheierii recurate, rezultă că inculpații recurenți arestați n-au fost aduși la instanță, procedura de citare nefiind îndeplinită față de aceștia.

Pe de altă parte ștampila poștei de pe plicul cu care a fost expediat recursul poartă data de 11 iulie 2003. S-ar putea raționa că acesta este tardiv fiind formulat peste 24 de ore cât prevăd dispozițiile art. 141 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate. Numai că inculpații arestați au fost lipsă de la pronunțare astfel că pentru aceștia termenul curge de la comunicare potrivit aceleiași dispoziții. Cum în dosar nu există dovada comunicării se rezumă că aceasta n-a fost făcută, fiind aplicabile prevederile art. 385 3 și art. 364 C. proc. pen., referitoare la repunerea în termen, cererea de recurs urmând a fi considerată în termen potrivit acestor dispoziții. Cât privește judecarea inculpaților arestați, atât prevederile art. 314 C. proc.

pen., referitoare la judecata în primă instanță, cât și prevederile art. 375 C. proc. pen., referitoare la judecata în apel prevăd prezența obligatorie a acestora la judecată. Cum potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile referitoare la prezența obligatorie a inculpatului sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, iar în cauză aceste exigențe n-au fost asigurate, rezultă că încheierea Curții de Apel București este nelegală. De altfel cu privire la absența arestatului la judecată, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii între care decizia nr. 348/2001, în care a motivat că această absență îl pune pe arestat în imposibilitate de a-și formula apărările de a lua legătura cu avocatul său în vederea susținerii acestor apărări ceea ce este potrivnic art. 24 din Constituție care garantează dreptul la apărare.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursurile inculpaților Ș.C. și P.M., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații Ș.C. și P.M. împotriva încheierii pronunțată la data de 8 iulie 2003 de către Curtea de Apel București, secția penală, în dosarul nr. 15782/2003 al acelei instanțe. Casează hotărârea și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2003.