ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1026/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26

iunie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, Direcția Silvică Harghita a declarat

recurs împotriva sentinței civile nr. 70 din 27 martie 2003, pronunțată de

Curtea de Apel Târgu Mureș, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că sentința atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura

pricinii.

În acest sens, susține că instanța

de fond a reținut în considerentele hotărârii, faptul că drumurile forestiere,

fiind accesorii ale pădurii, regimul juridic al dreptului determină și regimul

juridic al accesoriului. S-a precizat în continuare că acest aspect este străin

de natura pricinii, deoarece o parte din păduri au fost restituite pe seama

foștilor proprietari (persoane fizice, școli, biserici, composesorate), și nu

doar Primăriilor, situație în care drumurile forestiere ar trebui să aparțină

și acestor persoane, neexistând motive ca acestea să figureze în domeniul

public al unei autorități administrativ-teritoriale.

S-a mai susținut că potrivit art. 4

din O.G. nr. 96/1998, modificată și aprobată prin Legea nr. 141/1999,

„drumurile forestiere și căile ferate forestiere, existente la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe, aparțin statului, indiferent de forma de

proprietate a fondului forestier pe care acestea îl străbat”.

Această ordonanță a fost aprobată

prin Legea nr. 141/1999 și modificată prin Legea nr. 75/2002, art. 4 nefiind

modificat.

Așa fiind, recurenta consideră că

pârâtul-intimat nu poate modifica o lege printr-o hotărâre de guvern.

S-a mai susținut că hotărârea

pronunțată de instanță este lipsită de temei legal.

Astfel, s-a precizat că prin

sentința atacată, Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că prin H.G. nr.

1351/2001, a fost operat transferul drumurilor forestiere, în domeniul public

al municipiului Toplița. Aceasta, deși susține recurenta, H.G. nr. 1351/2001 nu

prevede nicăieri faptul că drumurile forestiere au fost transferate din

domeniul public al statului, în domeniul public al unei unități

administrativ-teritoriale. Hotărârea atacată, precizează recurenta, aprobă

bunurile care sunt în inventarul municipiului Toplița și fac parte din domeniul

public al acesteia; ori aceste drumuri nu sunt în inventarul acestei comune,

deci au fost trecute în mod abuziv, conform Anexei 54.

S-a mai precizat că Legea nr. 213/1998 nu cuprinde

drumurile forestiere în cap. III din anexă, iar O.G. nr. 43/1997, republicată,

stipulează la art. 3 lit. a), că drumurile publice care sunt și proprietate publică,

sunt obiective de utilitate publică, destinate circulației rutiere, în scopul

satisfacerii cerințelor de transport unitar ale economiei naționale, ale

populației și de apărare a țării. S-a mai precizat că în cauză nu au fost

respectate nici dispozițiile art. 9 din Legea nr. 213/1998.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

La 27 martie 2003, prin sentința nr.

70, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei

Direcția Silvică a județului Harghita, împotriva Guvernului României, pentru

anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001.

S-a respins ca inadmisibilă, cererea

pârâtului pentru chemarea în garanție a Consiliului Local al municipiului

Toplița, Consiliul Județean Harghita și cererea intervenientului Ministerul

Administrației Publice București, în interesul pârâtului.

Obiectul cererii de chemare în

judecată formulată de Direcția Silvică Harghita, a fost anularea parțială a

H.G. nr. 1351/2001 – Anexa 9.

S-a reținut în sentința instanței de

fond, că H.G. nr. 1351/2001 constituie un act de gestiune săvârșit de stat, în

calitate de persoană juridică, astfel încât, având în vedere art. 2 pct. d din

Legea nr. 29/1990, s-a soluționat cauza pe această excepție.

Sentința atacată este nelegală și

netemeinică.

Pe lângă faptul că H.G. nr.

1352/2001, în mod greșit a fost caracterizată de instanța de fond, ca un „act

de gestiune”, ea fiind un act administrativ, emis ca un act de inventar al

bunurilor aparținând domeniului public, conform Legii nr. 213/1998, această

excepție de necenzurare a actului administrativ de instanțele de judecată,

potrivit art. 2 din Legea nr. 29/1990, nici nu a fost pusă în discuția

părților, cu ocazia judecării cauzei, ocazie cu care părțile urmau a-și face

apărările pe care le apreciau ca necesare.

Așa fiind, hotărârea instanței de

fond fiind nelegală și netemeinică, încălcându-se dreptul de apărare, se impune

casarea sentinței, cu trimiterea, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Regia

Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței civile

nr. 70 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința, cu trimitere, spre

rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2004.