ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 89/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.22 din 6 mai 1989 Tribunalul Militar Teritorial București, a

condamnat pe inculpatul I.I.C. la 15 ani închisoare, interzicerea pe timp de 7

ani a drepturilor prev. de art .64 lit. a) și b) C. pen., degradare militară și

confiscarea parțială a averii pentru infracțiunea de trădare prin transmitere

de secrete prevăzută de art.157 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art .67 alin. (2)

C. pen.

Același

inculpat a mai fost condamnat la 7 ani închisoare, interzicerea pe timp de 4

ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și degradarea

militară pentru infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 65 și art. 67 alin. (3) C. pen.

Potrivit

art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (2) și art. 35 C. pen. s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzutr de art. 64 lit. a) și b) C. pen., degradarea

militară și confiscarea parțială a averii, sporită cu 5 ani închisoare, în

total 20 de ani de închisoare și pedepsele complimentare.

Confiscarea

parțială a averii a constat în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii

tip „Ramona” compusă din 4 corpuri și garnitură de hol astfel cum au fost

menționate la pct.1 și 2 din procesul-verbal de sechestru asigurator.

A fost

menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru

a se pronunța această hotărâre, s-a reținut în fapt, că, inculpatul avea gradul

de maior în cadrul UM 023408 București și a făcut parte din grupul de

excursioniști care la 19 aprilie 1989 a plecat la Izmir, în Turcia pentru a

asistat la meciul de fotbal dintre echipele Galatasaray – Istanbul și Steaua

București.

După

terminarea meciului și a excursiei inculpatul a părăsit grupul de excursioniști

români și a cerut azil politic în Turcia.

A mai reținut

prima instanță că inculpatul a avut acces, a deținut și a operat, în virtutea

funcției timp îndelungat cu documente și a deținut date, care prin caracterul

și importanța lor a interesat securitatea statului și faptul că a transmis

puterii străine, care i-a acordat azilul politic, secrete și date.

S-a mai

constatat că societatea pentru care inculpatul a optat nu a făcut acte de

caritate, nu a oferit nimic gratuit, ci a fost de acord ca inculpatul ofițer să

ofere secretele și datele pe care le cunoștea în virtutea calității sale.

De

asemenea, prima instanță a mai precizat că inculpatul a absentat nemotivat de

la unitate mai mult de trei zile.

Din

actul existent la fila 18 din dosar rezultă că după expirarea vizei acordate

inculpatul nu s-a mai înapoiat în țară și nici nu a solicitat reglementarea

situației sale față de statul român.

Curtea

Militară de Apel, prin decizia nr. 49 din 14 octombrie 2003, a respins, ca

tardiv, apelul declarat de numitul I.I.C.

La

pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul înregistrat

la 17 septembrie 2003 a fost declarat peste termenul legal, întrucât,

dispozitivul hotărârii de condamnare pronunțată la 6 mai 1989 a fost comunicat

inculpatului la data de 9 mai 1989 conform procesului verbal de predare, atașat

la dosarul nr.165/1989 al Tribunalului Militar Teritorial București.

Prin

recursul declarat, I.I.C. a solicitat casarea deciziei curții de apel și

trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleași instanțe.

Recursul

declarat este fondat.

Potrivit

art. 360 alin. (1) C. proc. pen., copii de pe dispozitivul hotărârii se

comunică părților care au lipsit atât la judecată cât și la pronunțare.

Cu

privire la comunicarea actelor procedurale se constată, că, în conformitate cu

dispozițiile art. 182 raportat la art. 179 alin. (5) C. proc. pen.  dacă actul

nu poate fi înmânat persoanelor prevăzute în alin. (1) al acestui ultim

articol, agentul procedural, cu ocazia încheierii procesului verbal, urmează să

facă mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea actului.

Or, din

dovada de primire și procesul verbal de predare întocmit la 9 noiembrie 1989 nu

rezultă că aceasta ar fi fost înmânată destinatarului sau vreunei persoane

dintre cele prevăzute de art. 179 alin. (1) C. pen. și nici că agentul

procedural ar fi făcut pe aceasta vreo mențiune cu privire la imposibilitatea

comunicării actului.

În

această situație, nu se poate considera că termenul de apel de 10 zile a

început să curgă, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., de la data de 9

mai 1989 data întocmirii dovezii de primire și procesului verbal de predare,

act care, astfel cum s-a arătat, a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor

procedurale menționate.

Astfel

fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia

atacată și va trimite dosarul pentru judecarea apelului, Curții Militare de

Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de inculpatul I.I.C. împotriva deciziei nr. 49 din 14

octombrie 2003 a Curții Militare de Apel.

Casează

hotărârea atacată și trimite cauza la Curtea Militară de Apel, pentru judecarea

apelului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 8 ianuarie 2004.