ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 89/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.22 din 6 mai 1989 Tribunalul Militar Teritorial București, a condamnat pe inculpatul I.I.C. la 15 ani închisoare, interzicerea pe timp de 7 ani a drepturilor prev. de art .64 lit. a) și b) C. pen., degradare militară și confiscarea parțială a averii pentru infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete prevăzută de art.157 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art .67 alin. (2) C. pen. Același inculpat a mai fost condamnat la 7 ani închisoare, interzicerea pe timp de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și degradarea militară pentru infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 65 și art. 67 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (2) și art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, 7 ani interzicerea drepturilor prevăzutr de art. 64 lit. a) și b) C. pen., degradarea militară și confiscarea parțială a averii, sporită cu 5 ani închisoare, în total 20 de ani de închisoare și pedepsele complimentare. Confiscarea parțială a averii a constat în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii tip „Ramona” compusă din 4 corpuri și garnitură de hol astfel cum au fost menționate la pct.1 și 2 din procesul-verbal de sechestru asigurator. A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a se pronunța această hotărâre, s-a reținut în fapt, că, inculpatul avea gradul de maior în cadrul UM 023408 București și a făcut parte din grupul de excursioniști care la 19 aprilie 1989 a plecat la Izmir, în Turcia pentru a asistat la meciul de fotbal dintre echipele Galatasaray – Istanbul și Steaua București. După terminarea meciului și a excursiei inculpatul a părăsit grupul de excursioniști români și a cerut azil politic în Turcia. A mai reținut prima instanță că inculpatul a avut acces, a deținut și a operat, în virtutea funcției timp îndelungat cu documente și a deținut date, care prin caracterul și importanța lor a interesat securitatea statului și faptul că a transmis puterii străine, care i-a acordat azilul politic, secrete și date.

S-a mai constatat că societatea pentru care inculpatul a optat nu a făcut acte de caritate, nu a oferit nimic gratuit, ci a fost de acord ca inculpatul ofițer să ofere secretele și datele pe care le cunoștea în virtutea calității sale. De asemenea, prima instanță a mai precizat că inculpatul a absentat nemotivat de la unitate mai mult de trei zile. Din actul existent la fila 18 din dosar rezultă că după expirarea vizei acordate inculpatul nu s-a mai înapoiat în țară și nici nu a solicitat reglementarea situației sale față de statul român. Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 49 din 14 octombrie 2003, a respins, ca tardiv, apelul declarat de numitul I.I.C.

La pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul înregistrat la 17 septembrie 2003 a fost declarat peste termenul legal, întrucât, dispozitivul hotărârii de condamnare pronunțată la 6 mai 1989 a fost comunicat inculpatului la data de 9 mai 1989 conform procesului verbal de predare, atașat la dosarul nr.165/1989 al Tribunalului Militar Teritorial București. Prin recursul declarat, I.I.C. a solicitat casarea deciziei curții de apel și trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleași instanțe. Recursul declarat este fondat. Potrivit art. 360 alin. (1) C. proc. pen., copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată cât și la pronunțare. Cu privire la comunicarea actelor procedurale se constată, că, în conformitate cu dispozițiile art. 182 raportat la art. 179 alin. (5) C. proc.

pen. dacă actul nu poate fi înmânat persoanelor prevăzute în alin. (1) al acestui ultim articol, agentul procedural, cu ocazia încheierii procesului verbal, urmează să facă mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea actului. Or, din dovada de primire și procesul verbal de predare întocmit la 9 noiembrie 1989 nu rezultă că aceasta ar fi fost înmânată destinatarului sau vreunei persoane dintre cele prevăzute de art. 179 alin. (1) C. pen. și nici că agentul procedural ar fi făcut pe aceasta vreo mențiune cu privire la imposibilitatea comunicării actului. În această situație, nu se poate considera că termenul de apel de 10 zile a început să curgă, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., de la data de 9 mai 1989 data întocmirii dovezii de primire și procesului verbal de predare, act care, astfel cum s-a arătat, a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor procedurale menționate. Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia atacată și va trimite dosarul pentru judecarea apelului, Curții Militare de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de inculpatul I.I.C. împotriva deciziei nr. 49 din 14 octombrie 2003 a Curții Militare de Apel. Casează hotărârea atacată și trimite cauza la Curtea Militară de Apel, pentru judecarea apelului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 ianuarie 2004.