ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6474/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 22 din 6 mai

1989, Tribunalul Militar Teritorial București, a condamnat pe inculpatul I.I.C.

la 15 ani închisoare, interzicerea pe timp de 7 ani a drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) – b) C. pen., degradare militară și confiscarea parțială a

averii pentru infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete, prevăzută de

art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 67 alin. (2) C. pen.

Același inculpat a mai fost

condamnat la 7 ani închisoare, interzicerea pe timp de 4 ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și degradarea militară, pentru

infracțiunea de dezertare, prevăzute de art. 332 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 65 și art. 67 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) C.

pen., art. 34 alin. (2) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, 7 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., degradarea militară și confiscarea

parțială a averii, sporită cu 5 ani închisoare, în total 20 de ani de închisoare

și pedepsele complimentare.

Confiscarea parțială a

averii a constat în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii tip R.

compusă din 4 corpuri și garnitură de hol astfel cum au fost menționate la pct.

1 și 2 din procesul-verbal de sechestru asigurator.

A fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului.

Pentru a se pronunța această

hotărâre, s-a reținut în fapt, că, inculpatul avea gradul de maior în cadrul UM

023408 București (Școala Militară de Muzică a Ministerului Apărării Naționale)

și a făcut parte din grupul de excursioniști care la 19 aprilie 1989 a plecat

la Izmir, în Turcia pentru a asistat la meciul de fotbal dintre echipele

Galatasaray – Istambul și Steaua București.

După terminarea meciului și

a excursiei inculpatul a părăsit grupul de excursioniști români și a cerut azil

politic în Turcia.

A mai reținut prima instanță

că inculpatul a avut acces, a deținut și a operat, în virtutea funcției timp

îndelungat cu documente și a deținut date, care prin caracterul și importanța

lor a interesat securitatea statului și faptul că a transmis puterii străine,

care i-a acordat azilul politic, secrete și date.

S-a mai constatat că

societatea pentru care inculpatul a optat nu a făcut acte de caritate, nu a

oferit nimic gratuit, ci a fost de acord ca inculpatul ofițer să ofere

secretele și datele pe care le cunoștea în virtutea calității sale (în acest

sens fiind adresa nr. S/c 2532 din 26 aprilie 1989 a Ministerului Apărării

Naționale).

De asemenea, prima instanță

a mai precizat că inculpatul a absentat nemotivat de la unitate mai mult de

trei zile.

Din actul existent la dosar

rezultă că după expirarea vizei acordate inculpatul nu s-a mai înapoiat în țară

și nici nu a solicitat reglementarea situației sale față de statul român.

Curtea Militară de Apel,

prin decizia nr. 49 din 14 octombrie 2003, a respins, ca tardiv, apelul

declarat de numitul I.C.

La pronunțarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că apelul înregistrat la 17 septembrie 2003

a fost declarat peste termenul legal, întrucât, dispozitivul hotărârii de

condamnare pronunțată la 6 mai 1989 a fost comunicat inculpatului la data de 9

mai 1989 conform procesului verbal de predare, atașat la dosarul nr. 165/1989

al Tribunalului Militar Teritorial București.

Nemulțumit de această

decizie inculpatul a declarat recurs.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia penală nr. 89 din 8 ianuarie 2004, a admis recursul

declarat de inculpat, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza Curții

Militare de Apel București pentru judecarea apelului, pe care l-a considerat

declarat în termen, având în vedere nerespectarea dispozițiilor legale privind

comunicarea dispozitivului hotărârii de condamnare către inculpat.

Prin decizia nr. 24 din 19

aprilie 2004, Curtea Militară de Apel București și-a declinat competența în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivând în sensul că în cazul

infracțiunii de trădare există o singură cale de atac și anume, recursul, a

cărei soluționare intră în competența instanței supreme.

Împotriva acestei decizii inculpatul

prin mandatarul său, a declarat recurs.

Prin decizia penală nr. 3225

din 11 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a luat act de

retragerea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei atacate.

Asupra recursului declarat

de inculpat împotriva sentinței penale nr. 22 din 6 mai 1989 a Tribunalului

Militar Teritorial București.

Prin primul motiv de casare,

se susține că, în speță, condamnarea sa pentru infracțiunea de trădare prin

transmitere de secrete, prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., este greșită,

deoarece fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale acestei

infracțiuni sus-arătată și se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Motivul de casare este

întemeiat.

Potrivit art. 157 C. pen.,

constituie infracțiunea de trădare prin transmiterea de secrete, faptul de a

transmite secretele de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților

acestora, precum și procurarea de documente sau date ce constituie secrete de

stat, ori deținerea, de asemenea, documente de către cei care nu au calitatea

de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații

străine ori agenților străini, săvârșite de un cetățean român sau de o persoană

fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român. Potrivit art. 157

alin. (2) C. pen., infracțiunea constă, de asemenea, în aceleași fapte, dacă

privesc alte documente sau date care, prin caracterul și importanța lor, fac ca

fapta săvârșită să pericliteze securitatea statului.

Așadar, pentru realizarea

laturii obiective a infracțiunii, în ambele sale forme, este necesar să se

stabilească, pe bază de probe, existența unei activități concrete fie de

transmiterea sau procurarea unor documente sau date, fie de deținerea unor

documente. Oricare dintre aceste acțiuni trebuie să se refere la documente sau

date ce constituie secrete de stat, în prima formă a infracțiunii și la

documente sau date care, prin caracterul și importanța lor, fac ca fapta

săvârșită să pericliteze securitatea statului, în a doua formă a infracțiunii.

Dacă infracțiunea se realizează prin transmiterea unor documente sau date,

această transmitere trebuie să se facă numai către o putere sau organizație

străină către agenți ai acestora, iar dacă infracțiunea se realizează prin

procurarea sau deținerea unor documente sau date, oricare dintre aceste acțiuni

trebuie săvârșită în scopul transmiterii documentelor sau datelor celor arătați

mai sus.

Examinând actele și

lucrările dosarului se constată că, așa cum se desprinde din adresa nr. S/C

2532 din 26 aprilie 1989, a Ministerului Apărării Naționale, inculpatul a avut

acces, a deținut și a operat în virtutea funcției, cu documente și a deținut

date care, prin caracterul și importanța lor interesează securitatea statului.

Probele dosarului nu

confirmă însă și faptul că inculpatul a transmis puterii străine care i-a

acordat azil politic, sau către altă putere sau organizație străină, ori către

agenții ai acestora, secretele și datele pe care le cunoștea în virtutea calității

sale.

Nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de trădare prin transmiterea de secrete,

prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen., urmează a pronunța achitarea

inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen.

Pe cale de consecință, se va

înlătura pedeapsa complimentară a confiscării parțiale a averii, și se va

revoca măsura arestării preventive a inculpatului.

Prin cel de-al doilea motiv

de casare, inculpatul a invocat prescripția răspunderii penale și a solicitat

încetarea procesului penal, pentru infracțiunea prevăzută de art. 332 alin. (1)

C. pen.

Și acest motiv este

întemeiat.

Așa cum s-a arătat,

inculpatul a săvârșit infracțiunea de dezertare prevăzută de art. 332 alin. (1)

C. pen., pentru care a fost condamnat la 7 ani închisoare.

Cum această infracțiune este

sancționată cu închisoare de la un la 7 ani, potrivit art. 122 lit. c) C. pen.,

termenul de prescripție a răspunderii penale era de 8 ani.

Întrucât, în conformitate cu

prevederile art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală, oricâte

întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122

este depășit cu încă jumătate, rezultă că, în speță, acest termen special de

prescripție este de 12 ani și că el a început să curgă de la data săvârșirii

infracțiunii, 23 aprilie 1989, luând sfârșit în 23 aprilie 2001.

Așadar, la 3 decembrie 2004,

data soluționării recursului de față, termenul de prescripție sus-menționat

este împlinit, ceea ce impune casarea sentinței și în conformitate cu

prevederile art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpat, pentru infracțiunea de

dezertare, ca efect al prescripției răspunderii penale, conform art. 124 C.

pen.

Recursul inculpatului, fiind

deci întemeiat, urmează a se admite și a se casa sentința atacată, potrivit

dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul I.I.C. împotriva sentinței penale nr. 22 din 6 mai 1989 a

Tribunalului Militar Teritorial București.

Casează

sentința atacată și în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva

inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 332 alin. (1) C. pen., în

legătură cu care operează prescripția răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 157 alin. (2) C. pen.

Înlătură măsura confiscării parțiale

a averii constând în trecerea în proprietatea statului a bibliotecii tip R. și

a unei garnituri de hol, astfel cum sunt menționate la pct. 1 și 2 din procesul

verbal asigurător.

Revocă măsură arestării

preventive a inculpatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 decembrie 2004.