ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6975/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

decembrie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamanta P.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8537/7930 din

16 octombrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și să se

constate că este beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că i s-a respins nejustificat, cererea prin care solicită să i se acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că din actele depuse

nu rezultă perioada exactă de refugiu, însă în completarea actelor depuse

inițial, înțelege să prezinte instanței și alte acte oficiale.

Acțiunea a fost admisă prin sentința

civilă nr. 215 din 4 februarie 2004, în sensul că s-a anulat hotărârea

contestată și a fost obligată pârâta să-i stabilească reclamantei, calitatea de

beneficiară a art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Instanța reține că reclamanta a

făcut dovada, cu actele pe care le-a depus la dosar, că întrunește condițiile

prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pârâta Casa de Pensii a municipiului

București a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că reclamanta nu a prezentat dovezi concludente în susținerea cererii

sale.

Recursul va fi admis, în sensul și

pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Prin hotărârea nr. 8537/7930 din 16

octombrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul

recurentei-pârâte, s-a respins cererea prin care intimata-reclamantă solicita

stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, reținându-se că

aceasta nu dovedește perioada exactă de refugiu.

Conform prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Art. 6

1

din aceeași

ordonanță stabilește că „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de

către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege”.

Din Tabelul nominal cu refugiații

din teritoriile ocupate, aflați cu domiciliul pe raza orașului Râmnicu Vâlcea,

rezultă că intimata și părinții săi, M.V. și M.P., au fost înregistrați, ca

refugiați în orașul Râmnicu Vâlcea, de către poliția acestui oraș.

De asemenea, cu foaia matricolă

eliberată de Liceul de fete Râmnicu Vâlcea, intimata face dovada că a urmat

cursurile liceului respectiv, în anul școlar 1940 – 1941.

Cum beneficiarii ordonanței sunt

numai persoanele care au avut de suferit persecuții etnice în perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945, iar intimata a făcut dovada că în septembrie

1940 era deja elevă la un liceu în Râmnicu Vâlcea, venită cu părinții din

Basarabia, în urma ocupării acesteia, de către Uniunea Sovietică, la sfârșitul

lunii august 1940, rezultă că de la 6 septembrie 1940 are regimul de refugiată.

Dar, la sfârșitul lunii iunie 1941,

administrația românească a revenit în Basarabia și familia intimatei s-a putut

reîntoarce în localitatea de unde a plecat în refugiu, nemaipunându-se problema

că ar mai suferi persecuții din motive etnice.

Ca atare, se va stabili că intimata

poate beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, adoptată cu modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 30 iunie 1941.

Astfel fiind, în temeiul art. 1 și 7

din O.G. nr. 105/1999 și art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul și se va

casa sentința recurată, în sensul că se va stabili că perioada refugiului

reclamantei este cuprinsă între 6 septembrie 1940 și 30 iunie 1941.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 215 din 4

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

stabilește perioada refugiului, ca fiind cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 30

iunie 1941.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2004.