ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6975/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 decembrie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta P.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8537/7930 din 16 octombrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și să se constate că este beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că i s-a respins nejustificat, cererea prin care solicită să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că din actele depuse nu rezultă perioada exactă de refugiu, însă în completarea actelor depuse inițial, înțelege să prezinte instanței și alte acte oficiale.

Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 215 din 4 februarie 2004, în sensul că s-a anulat hotărârea contestată și a fost obligată pârâta să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Instanța reține că reclamanta a făcut dovada, cu actele pe care le-a depus la dosar, că întrunește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că reclamanta nu a prezentat dovezi concludente în susținerea cererii sale. Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Prin hotărârea nr. 8537/7930 din 16 octombrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul recurentei-pârâte, s-a respins cererea prin care intimata-reclamantă solicita stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, reținându-se că aceasta nu dovedește perioada exactă de refugiu. Conform prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Art. 6 1 din aceeași ordonanță stabilește că „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”. Din Tabelul nominal cu refugiații din teritoriile ocupate, aflați cu domiciliul pe raza orașului Râmnicu Vâlcea, rezultă că intimata și părinții săi, M.V. și M.P., au fost înregistrați, ca refugiați în orașul Râmnicu Vâlcea, de către poliția acestui oraș.

De asemenea, cu foaia matricolă eliberată de Liceul de fete Râmnicu Vâlcea, intimata face dovada că a urmat cursurile liceului respectiv, în anul școlar 1940 – 1941. Cum beneficiarii ordonanței sunt numai persoanele care au avut de suferit persecuții etnice în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, iar intimata a făcut dovada că în septembrie 1940 era deja elevă la un liceu în Râmnicu Vâlcea, venită cu părinții din Basarabia, în urma ocupării acesteia, de către Uniunea Sovietică, la sfârșitul lunii august 1940, rezultă că de la 6 septembrie 1940 are regimul de refugiată. Dar, la sfârșitul lunii iunie 1941, administrația românească a revenit în Basarabia și familia intimatei s-a putut reîntoarce în localitatea de unde a plecat în refugiu, nemaipunându-se problema că ar mai suferi persecuții din motive etnice.

Ca atare, se va stabili că intimata poate beneficia de prevederile O.G. nr. 105/1999, adoptată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 30 iunie 1941. Astfel fiind, în temeiul art. 1 și 7 din O.G. nr. 105/1999 și art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința recurată, în sensul că se va stabili că perioada refugiului reclamantei este cuprinsă între 6 septembrie 1940 și 30 iunie 1941.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 215 din 4 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și stabilește perioada refugiului, ca fiind cuprinsă între 6 septembrie 1940 – 30 iunie 1941. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2004.