ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1118/2003

HOTĂRÂRE
05.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1118/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131 din 27

septembrie 2000, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul T.D. la 15 ani

închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, și

art. 175 lit. c) C. pen.

Sentința a rămas definitivă prin

decizia penală nr. 294 din 4 decembrie 2000, Curtea de Apel Suceava prin care a

fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Ulterior, prin cererea adresată

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, condamnatul T.D. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 131 din 27 septembrie 2000 a Tribunalului

Suceava.

În motivarea cererii de revizuire,

condamnatul a susținut că infracțiunea a fost săvârșită în alte împrejurări

decât cele reținute în cauză.

După efectuarea cercetărilor de

către procuror, procedându-se la soluționarea cererii de revizuire, Tribunalul

Suceava prin sentința penală nr. 181 din 28 august 2002 a respins-o.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 365 din 28 octombrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de

revizuient.

Împotriva deciziei, condamnatul

revizuient a declarat recurs.

Recursul declarat este tardiv.

Potrivit prevederilor art. 385

3

Conform art. 363 din același cod,

care se aplică în materia căii de atac a apelului, dar, în baza alin. (2) al

art. 385

3

și în recurs, pentru inculpatul deținut termenul curge de

la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Raportând aceste texte de lege la

cauză, se reține că dispozitivul deciziei recurate, i-a fost comunicat

inculpatului aflat în detenție, la data de 2 noiembrie 2002. Cele 10 zile de

declararea recursului expirau la data de 13 noiembrie 2002.

Din verificarea lucrărilor cauzei,

se constată că inculpatul a dresat cerere de recurs, la 22 noiembrie 2002, deci

după expirarea termenului legal.

În aceste condiții, în conformitate

cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va

fi respins ca tardiv.

În baza art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care

onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Respinge,

ca tardiv, recursul declarat de condamnatul revizuient T.D. împotriva deciziei

penale nr. 365 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3657/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146 din 22 decembrie 1997, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul G.F.N. la 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor pr
ÎCCJ 2003-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 909/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata T.E. împotriva deciziei penale nr.205 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava. S-a prezentat recurenta inculpată, aflată în stare de arest, asistată de avocat D.C., apărător desemnat d
ÎCCJ 2003-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 912/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr.318 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău. S-au prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat R.N., apărător desemnat
ÎCCJ 2005-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1935/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 23 iunie 2004, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul G.I. împotriva sentin
ÎCCJ 2006-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1294/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 1320/P/2005, condamnatul J.I. a solicitat, în baza art. 393 C. proc. pen., revizuirea sentinței penale nr
Sursă