ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 891/2004

Asupra recursului în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 129 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) lit. b

1

) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul a fost căsătorit cu G.I. și din căsătoria lor au rezultat două fete, G.E.L. în vârstă de 15 ani și G.C. în vârstă de 14 ani. S-a mai reținut că încă de când minora G.E.L. împlinise 10 ani, inculpatul prin amenințări și violențe a început să întrețină cu ea raporturi sexuale, care au continuat în același mod timp de 5 ani, ultima dată în seara de 5 septembrie 2002, când în urma unui nou raport sexual minora a fugit la ruda ei V.A., căruia i-a relatat tot ce se întâmplase, după care au fost sesizate organele de poliție.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 333 din 10 decembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii (rămasă definitivă prin nerecurare) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., învederând că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică, prin nereținerea dispozițiilor art. 203 și art. 37 lit. b) C. pen.

În motivarea recursului în anulare, procurorul general, după o analiză comparativă a dispozițiilor art. 197 și art. 203 C. pen., a concluzionat că în cazul în care victimă a actelor sexuale este rudă apropiată (fiica, în speță), care locuiește și gospodărește cu făptuitorul, fapta va fi încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (2) lit. b

1

)

C. pen., dar întrucât aceeași persoană (rudă apropiată, în linie directă) este supusă raportului sexual, va exista, în concurs ideal și infracțiunea de incest, deoarece prin aceasta se sancționează raportul sexual între persoanele menționate, fără nici o altă condiționare.

În raport de acest raționament, s-a concluzionat că instanța de fond trebuia să constate că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de viol și incest, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b

1

) și art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai arătat în recursul în anulare că în speță sunt întrunite și condițiile recidivei postexecutorii, prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a săvârșit acte materiale ale aceleași infracțiuni de viol anterior împlinirii termenului de reabilitare judecătorească.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 263 C. proc. pen., rechizitoriu trebuia să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, printre altele, încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată (implicând, dacă este cazul, și precizarea că inculpatul a comis o pluralitate de infracțiuni, în concurs, cu indicarea dispozițiilor legale corespunzătoare, sau o infracțiune mică, în formă continuată) probele pe care se întemeiază. Pe de altă parte, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta sau persoana la care se referă extinderea.

În speță, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu din 25 septembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întreaga parte expozitivă referindu-se exclusiv la această infracțiune. Mai mult, actul de sesizare a instanței a menționat ritos că având în vedere modificările Codului penal, prin O.U.G. 89/2001, a fost inclusă ca agravantă o infracțiunii de viol ipoteza în care victima este membru al familiei, motiv pentru care nu s-a reținut o infracțiune de incest.

Din moment ce, după efectuarea urmăririi penale, prin rechizitoriu, s-a reținut că inculpatul a comis doar infracțiunea de viol, inculpatul făcându-și apărările numai în raport de această infracțiune, instanța de judecată nu se poate considera valabil sesizată cu o infracțiune cu privire la care procurorul s-a pronunțat în sensul că nu dispune trimiterea în judecată.

Ca atare, în cauză, sesizarea instanței pentru infracțiunea de incest lipsește, motiv pentru care prima critică formulată hotărârilor pronunțate nu este fondată.

Și cel de-al doilea motiv de recurs în anulare formulat, ce vizează starea de recidivă a inculpatului, este nefondat.

Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 280 din 3 februarie 1994 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea la pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248

1

, art. 249

1

, art. 37 și art. 38 din Decretul nr. 328/1966, începută la 12 ianuarie 1995 și din care s-a liberat condiționat la 30 august 1995, pedeapsa care urma să fie îndeplinită la 12 iulie 1996.

Potrivit dispozițiilor art. 136 C. pen., referitoare la calculul termenului de reabilitare, termenele se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau la data când aceasta s–a prescris.

În cazul liberării condiționate a celui condamnat, întrucât potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) C. pen., pedeapsa se consideră executată, în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei cel în cauză nu a săvârșit din nou o infracțiune, termenul de reabilitare începe să curgă de la data când se împlinește durata pedepsei aplicate.

Examinând actele aflate în dosar, pedeapsa anterioară aplicată inculpatului, cea de un an și 6 luni închisoare, este considerată a fi împlinită la 12 iulie 1996, dată de la care se calculează termenul de reabilitare și care conform art. 135 C. pen., este de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate, din 4 ani și 9 luni, termen împlinit la 12 aprilie 2001.

Cum infracțiunea de viol a fost comisă ulterior acestei date (și anume în septembrie 2002) nu se poate reține că inculpatul s-a aflat în stare de recidivă postexecutorii, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Chiar acceptând teza formulată de reprezentantul parchetului în sensul că termenul trebuie calculat până la momentul primului act de constrângere, și anume data la care G.E.L. a împlinit vârsta de 15 ani , termenul de reabilitare este anterior datei de 18 ianuarie 2002.

În raport de considerentele expuse rezultă că recursul în anulare nu este fondat și va fi respins.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 129 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea și deciziei penale nr. 333 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, privind pe intimatul inculpat G.V.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2004.