ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursurilor de față:
În baza
lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.314 din 7 mai 2001, Tribunalul București, secția a II a penală
a condamnat pe inculpații:
- M.I. la
10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a
și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2
lit.a, b, d și f C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
În baza
art.61 C.pen., a dispus revocarea liberării condiționată a restului de 360 zile
închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată
inculpatului prin sentința penală nr.336 din 17 iunie 1997 a Judecătoriei
Lehliu Gară, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în
final, să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen.
S-a
făcut aplicarea art.71 și 64 C.pen.
În baza
art.350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în
temeiul art.88 C.pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării
preventive de la 7 ianuarie 2000, la zi;
- N.C.A.
la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art.64 lit.a și b C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută
de art.211 alin.2 lit.a, b, d și f C.pen.
S-a
făcut aplicarea art.71 și 64 C.pen.
În baza
art.350 C.proc.pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în
temeiul art.88 C.pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării
preventive de la 7 ianuarie 2000, la zi;
- R.C.
la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64
lit.a și b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de
art.211 alin.2 lit.a, b, d și f C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
În baza
art.61 C.pen., a dispus revocarea liberării condiționată a restului de 1632
zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată
prin sentința penală nr.29 din 8 iulie 1991 a Tribunalului Județean Alba, rest
pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să
execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen.
S-a
făcut aplicarea art.71 și 64 C.pen.
În baza
art.350 C.proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în
temeiul art.88 C.pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării
preventive de la 7 ianuarie 2000, la zi.
În baza
art.14 raportat la art.346 C.proc.pen. cu referire la art.998 Cod civil,
inculpații au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile V.V.
contravaloarea în lei, la data executării, a sumei de 3.000 USD.
S-a
constatat că prejudiciul a fost recuperat în parte prin restituirea bunurilor.
În baza
art.191 C.proc.pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma
de câte 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru
a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În
noaptea de 7 iulie 2000, în jurul orelor 1,00, inculpatul M.I. a sunat la ușa
apartamentului unde locuiește partea vătămată V.V., căreia i-a oferit spre
vânzare un telefon mobil.
Partea
vătămată i-a spus inculpatului să aștepte, timp în care acesta, (inculpatul) a
coborât și a luat legătura cu ceilalți doi inculpați, respectiv R.C. și N.C.A.
Cei
trei inculpați au revenit la apartamentul părții vătămate și după ce au pătruns
în interior, inculpatul M.I. a amenințat pe partea vătămată și pe numita M.M.C.,
cu un pistol, după care, cu ajutorul unor cabluri electrice, i-au legat de pat.
Inculpații
au sustras din apartamentul părții vătămate suma de 3.000 USD, o cameră video,
două telefoane mobile, două haine din piele, o combină „Sony”, bijuterii, patru
radio–casetofoane, o pereche de cizme de damă, o pereche pantofi de damă, două
încărcătoare telefon și un încărcător cameră video, în valoare totală de
100.000.000 lei.
Bunurile
sustrase au fost transportate cu autoturismul condus de numitul I.D. la
domiciliul său, unde au fost găsite de organele de poliție și restituite părții
vătămate.
După
săvârșirea faptei, în timp ce se deplasau pe jos, cei trei inculpați au fost
surprinși de o patrulă a poliției.
Pentru
a-și asigura scăparea, inculpatul M.I. a tras mai multe focuri de armă în
direcția polițiștilor.
Din cei
trei inculpați a fost prins de către lucrătorii de poliție doar inculpații N.C.A.
și R.C.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat apel inculpații R.C., M.I. și N.C.A.
Inculpații
M.I. și N.C.A. au criticat hotărârea primei instanțe, în principal cu privire
la insuficiența materialului probator din care nu rezultă vinovăția lor, motiv
pentru care au cerut restituirea cauzei la organul de urmărire penală, pentru
completarea probelor, iar în subsidiar cu privire la pedepsele aplicate pe care
le consideră prea severe, a căror reducere o solicită.
Inculpatul
R.C. a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita sa condamnare, întrucât
nu a participat la comiterea faptei, solicitând a se dispune achitarea.
Curtea
de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr.493 din 19
septembrie 2001, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
În
motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că verificând lucrările și
materialul probator din dosarul cauzei, se constată că „urmărirea penală s-a
făcut cu respectarea drepturilor procesuale, inculpații fiind asistați de
apărători” că aceasta este completă, iar cercetarea judecătorească a stabilit o
situație de fapt corespunzătoare realității faptelor comise.
S-a
conchis că în raport de aceste constatări nu se desprinde existența unor motive
care să justifice trimiterea cauzei la procuror.
Cu
privire la încadrarea juridică a faptelor s-a arătat că este corectă
stabilindu-se, fără dubiu că, pentru luarea bunurilor inculpații au folosit
violența.
În ce
privește motivul de casare privind individualizarea pedepselor s-a arătat că
nu există nici un motiv de reducere, deoarece în cauză au fost avute în vedere
și corect aplicate dispozițiile art.72 C.pen. în sensul că faptele au un sporit
grad de pericol social, doi dintre inculpați fiind recidiviști.
Decizia
curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpații R.C., M.I. și N.C.A.
Inculpații
au criticat decizia atacată după cum urmează:
-
inculpatul M.I., cu privire la insuficiența probelor administrate în cauză din
care nu rezultă cu certitudine vinovăția sa, motiv pentru care a solicitat
restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale iar în cazul
în care se va considera că nu mai sunt alte probe de administrat să se dispună
achitarea sa.
În
subsidiar, dacă nu se vor primi primele motive de casare, să se reducă pedeapsa
pe care o consideră ca fiind prea aspră.
-
inculpatul N.C.A., cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care o
consideră ca fiind de furt calificat și nu de tâlhărie, întrucât el nu a
folosit acte de violență asupra părții vătămate.
În
subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
-
inculpatul R.C., cu privire la greșita reținere a vinovăției sale deoarece
probele de la dosar nu reflectă acest lucru, motiv pentru care a solicitat
restituirea cauzei la organul de urmărire penală, pentru completarea
materialului probator iar dacă se va aprecia că nu mai sunt alte dovezi de
administrat să se dispună achitarea.
În
subsidiar, a cerut reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.
Recursurile
declarate de inculpați sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta:
După
cum este de observat, inculpații au criticat hotărârea instanței de apel pentru
aceleași motive invocate și la judecata în calea de atac a apelului și anume:
-
insuficiența materialului probator administrat în cauză – motiv pentru care se
impune restituirea cauzei la procuror pentru completare (inculpații M.I. și R.C.);
-
achitarea pentru lipsa dovezilor de vinovăție (inculpații M.I. și R.C.);
-
schimbarea încadrării juridice a faptei (inculpatul M.I.);
-
reducerea pedepselor (toți inculpații).
Analizând
actele și lucrările de la dosar, în raport de motivele de casare enunțate și
pentru considerentele arătate în motivarea deciziei de către instanța de apel,
motivare pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin ca fiind în acord
cu probele administrate în cauză și a cărei reluare nu se mai impune întrucât
au fost expuse în prezenta decizie, urmează a se constata că sunt nefondate și
a fi respinse ca atare.
În
schimb, analizând decizia atacată din oficiu în raport cu prevederile art.385
9
alin.3 C.proc.pen., se constată că recursurile declarate de inculpați sunt
fondate în legătură cu neaplicarea dispozițiilor art.13 C.pen..
Potrivit
art.13 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea
definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea
cea mai favorabilă.
Din
actele și lucrările de la dosar rezultă că inculpații au săvârșit faptele
pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în noaptea de 6/7 iulie
2000.
Ulterior
datei săvârșirii faptelor, și până la judecata prezentelor recursuri, a fost
adoptată Legea nr.169 din 10 aprilie 2002 prin care au fost modificate și completate
unele dispoziții, din Codul penal, între care și cele care privesc infracțiunea
de tâlhărie.
Astfel,
prin actul normativ menționat, a fost introdus art.211 alin.2
1
prin
care pentru infracțiunea de tâlhărie comisă în condițiile agravantelor prevăzute
în vechea reglementare, la literele a, b și f C.pen., corespunzătoare în
prezent lit.a, b și respectiv c, limita minimă a pedepsei ce se poate aplica
este 7 ani, fiind menținută limita maximă de 20 ani închisoare.
În
aceste condiții este evident că în cauză s-a ivit un conflict de legi care însă
urmează a fi soluționat prin aplicarea dispozițiilor art.13 C.pen., întrucât
legea penală anterioară sub imperiul căreia inculpații au comis faptele,
prevedea o limită minimă a pedepsei de 5 ani închisoare, față de noua
reglementare care a majorat acest minim la 7 ani închisoare.
Prin
urmare în cauză urmează a se face aplicarea art.13 C.pen.
Cum
acest incident nu are efecte asupra pedepselor aplicate inculpaților, acestea
urmează a fi menținute în limitele stabilite de instanța de fond și menținute
de instanța de apel.
În
consecință, pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursurile
declarate de inculpații M.I., N.C.A. și R.C. sunt fondate numai sub aspectul
aplicării dispozițiilor art.13 C.pen., urmând a fi admise, a casa atât decizia
atacată cât și hotărârea instanței de fond și a se dispune potrivit
dispozitivului prezentei decizii.
De
menționat că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au avut posibilitatea
legală de a face aplicarea textului de lege în discuție, deoarece la data
judecării cauzei la aceste instanțe, Legea nr.169 din 10 aprilie 2002 nu era
adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile
declarate de inculpații R.C., M.I. și N.C.A. împotriva deciziei penale nr. 493
din 19 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată, precum
și sentința penală nr.314 din 7 mai 2001 a Tribunalului București, secția a
II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 C.pen.
Face aplicarea în cauză a
dispozițiilor art.13 C.pen. referitoare la infracțiunile de tâlhărie reținute
în sarcina inculpaților și menține pedepsele aplicate.
Deduce din pedepsele aplicate
inculpaților, timpul arestării preventive de la 7 ianuarie 2000, la 6 ianuarie
2004, pentru fiecare.
Onorariul în sumă de 300.000
lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.C. se va plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.