ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 594/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 594/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Deliberând
asupra recursului de față;
Prin
sentința civilă nr.1058/20 decembrie 2000, Tribunalul Alba a admis în parte
acțiunea reclamantei S.C. D.T. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. V. S.R.L., care
a fost obligată să plătească reclamantei suma de 21.345.625 lei despăgubiri
civile, precum și la 1.282.648 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a hotărî astfel, în raport de probele administrate, prima instanță a reținut
că, reclamanta a efectuat pentru pârâtă servicii reprezentând transport de
balast în cantitate de 513 mc, pe care pârâta refuză să le plătească, astfel că
în temeiul art.969, 1073 C. civ., pârâta trebuie ținută să răspundă față de
reclamantă cu plata contravalorii transporturilor efectuate.
Capătul
de cerere privind plata penalităților de întârziere a fost respins, cu
motivarea că, raporturile contractuale între cele două părți s-au derulat în
formă simplificată și că de asemenea, reclamanta nu a dovedit întinderea
penalităților.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel în termen, motivat și timbrat pârâta,
criticând soluția dată de tribunal nelegalitate și netemeinicie, solicitând
schimbarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În
dezvoltarea motivelor de apel a susținut că, în mod greșit primă instanță a
admis acțiunea reclamantei și obligat pe pârâtă să plătească contravaloarea
transporturilor pretinse, atâta timp cât între părți nu s-a perfectat vreo
relație contractuală nici cel puțin în formă simplificată.
Înțelegerea
perfectată între cele două părți a fost în sensul ca reclamanta a efectuat
transporturi într-o perioadă de probă, dar pe cheltuiala sa, fără implicarea
răspunderii pârâtei.
Soluția
primei instanțe este nelegală și pentru aceea că, instanța a obligat pe pârâtă
la un anumit preț, justificând soluția prin modalitatea practicată de alte
societăți, ceea ce este incorect, impunându-se desființarea soluției și pe fond
respingerea acțiunii.
Curtea
de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ prin
decizia nr. 356/A din 04 mai 2001 a respins, ca nefondat apelul declarat de
pârâtă.
Pentru
a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că între părți,
raporturile contractuale s-au derulat în formă simplificată, reclamanta
efectuând transporturi pentru pârâtă, împrejurare dovedită, astfel încât
soluția tribunalului este legală și temeinică.
În
contra celei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, criticând soluția
pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență
că în cauză prestațiile efectuate nu întrunesc condițiile existenței unui
raport contractual în formă simplificată aceste prestații fiind de probă iar în
final, părțile nu au mai perfectat un contract de colaborare.
A mai
susținut recurenta că adresa prin care a răspuns la notificare, a fost
interpretată greșit, în sensul că nu a propus o modalitate de plată, ci, și-a
exprimat părerea privind disponibilitatea de a acoperi carburantul folosit
pentru perioada de probă – și, pe cale de consecință recurenta a solicitat
admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, în fond respingerea
acțiunii reclamantei, precizând că în cauză nu există contract și nici
răspundere contractuală, cu consecința obligării pârâtei la plata
transporturilor.
Recursul
este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din
examinarea actelor de la dosar, Curtea constată că între părți au existat raporturi
comerciale, reclamanta efectuând transporturi cu autobasculante de 16 tone,
proprietatea acesteia, în beneficiul pârâtei, așa cum rezultă din avizele de
însoțire a mărfii, avize ce sunt semnate și însușite de societatea pârâtă.
Este adevărat că factura
nr.0385697/30 iunie 2000 emisă de reclamantă, reprezentând contravaloarea
transportului exectuat, este refuzată la plată, însă această împrejurare nu
echivalează cu susținerea recurentei că nu s-ar fi executat transporturile de
către reclamantă, ci, mai degrabă atestă reaua-credință a pârâtei prin neplata
debitului datorat, ca urmare a transporturilor efectuate de reclamantă.
În
cauză, reclamanta a făcut dovada prestării serviciilor precum și dovada
serviciilor efectuate în baza raporturilor comerciale existente, cu consecința
suportării de către pârâtă a contravalorii transporturilor în modalitățile de
plată convenite.
Față de
considerentele expuse, susținerea recurentei referitoare la răspunsul dat la
notificarea reclamantei, apare nerelevantă întrucât art. 1073 din C. civ.,
prevede expres că „creditorul este în drept a dobândi îndeplinirea exactă a
obligației și în caz contrar are drept la dezdăunări”, așa cum legal și
temeinic a reținut instanța de apel.
În
consecință, Curtea constată recursul pârâtei nefondat și se va da o decizie în
acest sens.
Așa
fiind, Curtea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. V. S.R.L. împotriva deciziei
nr.356 din 4 mai 2001 a Curții de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 17 februarie 2004.