ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3359/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16

iulie 2003, contestatoarea, C.J.R.M., a chemat în judecată SC D.L. SRL, și a

solicitat anularea deciziei nr. 15 din 16 iunie 2003, prin care i s-a desfăcut

contractul individual de muncă, reintegrarea în postul avut anterior cu plata

drepturilor salariale.

În motivarea acțiunii se arată că

pârâta nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, fiind în

imposibilitate de a formula apărării.

Prin întâmpinare, se susține că

reclamanta a agresat fizic administratorul societății, producându-i leziuni constatate

prin certificat medical și, deoarece situația nu mai putea continua, i s-a

desfăcut contractul de muncă în baza art. 61 lit. a) C. mun., la data de 16

iunie 2003. Cercetarea disciplinară nu a fost efectuată, deoarece „salariata a

fost convocată telefonic dar nu s-a prezentat. Situația fiind clară i s-a

desfăcut contractul individual de muncă”.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința

civilă nr. 438 din 17 septembrie 2003, a admis contestația, a constatat

nulitatea absolută a deciziei nr. 15 din 16 iunie 2003, emisă de intimata, care

a fost obligată și la plata de despăgubiri, reprezentând salariul lunar de

2.500.000 lei, cuvenit pentru perioada cuprinsă între data desfacerii

contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă în muncă. S-au acordat și

1.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că

desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al petiționarei a

fost făcută fără realizarea cercetării prealabile, prevăzute sub sancțiunea

nulității absolute, de dispozițiile art. 267 alin. 1) din C. mun. S-a mai

reținut că nu operează exonerarea angajatorului de această obligație prevăzută

de alin. (3) al aceluiași text de lege, deoarece convocarea salariatului nu s-a

făcut în condițiile alin. (2) din text.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat prezentul recurs intimata, SC D.L. SRL, invocând motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată, în

esență, că petenta contestatoare a agresat verbal și fizic pe unul dintre patroni,

M.F., eliberându-se și certificat medico-legal. Drept consecință, societatea

comercială recurentă a procedat la desfacerea disciplinară a contractului de

muncă. Se mai arată că salariata, convocată telefonic pentru a da explicații,

nu s-a prezentat la data și la ora stabilită, iar instanța nu a ținut seama de

„Referatul” privind motivele desfacerii contractului de muncă, depus la dosar.

În plus, în contestație, petenta nu menționează domiciliul real notat în actul

de identitate și nici nu a semnat personal contestația.

Prin încheierea din 12 februarie

2004, această instanță, examinând cererea de recurs în temeiul prevederilor O.U.G.

nr. 58/2003, a admis, în principiu, recursul, și a fixat termen în ședință

publică pentru dezbateri.

Examinând pe fond recursul, acesta

se privește ca nefondat.

Instanța de fond a examinat, în mod

legal, contestația formulată de C.J.R.M., constatând nulitatea absolută a

deciziei nr. 15 din 16 iunie 2003, prin care i s-a desfăcut disciplinar

contractul individual de muncă, prin aplicarea prevederilor legale incidente,

în cauză, raportat la excepția de nulitate invocată prin contestație.

Prevederile art. 267 din C. mun.

reglementează procedura cercetării disciplinare prealabile.

Această cercetare prealabilă

presupune ascultarea salariatului considerat vinovat de săvârșirea unor abuzuri

disciplinare, prin convocare în formele prevăzute de lege, urmată de

verificarea eventualelor apărări.

Convocarea telefonică a salariatului,

în vederea realizării procedurii prealabile, nu este prevăzută de lege.

În aceste condiții, instanța de fond,

prin hotărârea recurată, a aplicat corect prevederile legale în materie și a

constatat nulitatea absolută a deciziei de desfacere disciplinară a

contractului individual de muncă.

Această situație este confirmată de

recurentă prin răspunsurile date la interogatoriu, cât și prin conținutul

deciziei în discuție. Motivul invocat, privind faptul că „orice întrevedere cu

acest angajat degenerează, indiferent de locul unde s-ar desfășura…”, nu scutea

recurenta să facă convocarea salariatului în conformitate cu prevederile legale

citate.

În aceste condiții, împrejurarea că

la dosarul de fond au fost depuse certificate medico-legale, plângeri penale

ori referat, privind motivele desfacerii disciplinare, sunt nerelevante.

De asemenea, problema domiciliului

contestatoarei, menționat în cererea de chemare în judecată, și cel notat în

actul de identitate, este tot nerelevantă, atâta timp cât procedura de citare a

acesteia a fost legal îndeplinită. Oricum, un eventual viciu de procedură în

ceea ce privește citarea, putea fi ridicat numai de contestatoare.

Nici motivul de recurs, privind

nesemnarea acțiunii de către contestatoare, nu se susține. Cererea este

semnată, pe parcursul procesului contestatoarea a fost asistată de apărător și,

în plus, nu a fost ridicată excepția, deși petenta a fost prezentă la unele

termene și personal.

În ce privește motivul de recurs

invocat ulterior „admiterii în principiu”, prin înscrisul denumit „Precizări”,

și care se referă la împrejurarea dacă instanța de fond, atunci când a stabilit

cuantumul lunar al salariului (2.500.000 lei), s-a referit la salariul brut sau

net, nu poate determina casarea sau modificarea sentinței recurate, deoarece

acest motiv nu poate fi considerat de ordine publică, problema putând fi, de

altfel, rezolvată în cadrul procedurii de executare.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi respins, ca nefondat.

Va fi admisă cererea intimatei-contestatoare,

privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

4.000.000 lei, reprezentând onorariu avocațial, în temeiul prevederilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de intimata, SC D.L. SRL, împotriva sentinței civile nr. 438 din

17 septembrie 2003, a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă.

Obligă recurenta la 4.000.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata-contestatoare, C.T.R.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 6 mai 2004.