ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3206/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

6 decembrie 2001 pe rolul Tribunalului Neamț precizată ulterior, A.A. în

contradictoriu cu Primăria comunei Pângărați, a solicitat anularea dispoziției

nr. 133 din 6 noiembrie 2001 emisă de primarul comunei Pângărați prin care s-a

luat măsura desfacerii contractului său de muncă, în baza art. 130 lit. c) C.

muncii, reintegrarea în funcția avută anterior și obligarea intimatei la plata

drepturilor salariale, reactualizate la data executării, până la efectiva

reîncadrare.

Intimata a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Tribunalul Neamț prin sentința

civilă nr. 198/C din 18 iunie 2002 a respins ca neîntemeiată contestația,

reținând că în conformitate cu prevederile art. 9 din O.U.G. 42/2001 persoanele

angajate din sectorul bugetar, la reîntoarcerea din concediu plătit pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, acestea trebuie evaluate în

vederea stabilirii salariului de bază.

La testarea la care a participat

contestatoarea, a primit o notă sub baremul minim stabilit, „șapte”,

considerându-se astfel că nu este corespunzătoare profesional.

Prin decizia civilă nr. 1203 din 14

august 2003 Curtea de Apel Bacău a respins recursul declarat de către

contestatoare împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut ca și instanța de fond că obligativitatea

evaluării profesionale derivă din situația personală a contestatoarei care

revenea în funcție după expirarea concediului plătit pentru îngrijirea copiilor

sub doi ani, iar faptul că printr-o hotărâre judecătorească se dispusese

reîncadrarea contestatoarei pe postul avut când a intrat în concediu, nu are

relevanță.

În ceea ce privește împrejurarea că

nota obținută de contestatoare a fost sub nota minimă (7) s-a apreciat că nu

putea duce decât la încetarea raportului de muncă în baza art. 130 lit. c) C.

muncii.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f ) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare împotriva sentinței civile nr. 198/C din 18 iunie 2002 a Tribunalului

Neamț și a deciziei civile nr. 1203 din 14 august 2002 a Curții de Apel Bacău,

considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Totodată, a considerat că hotărârile

sunt și vădit netemeinice.

Se susține că instanțele au

interpretat greșit dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 42/2001 așa cum au fost

modificate prin Legea 387/2001, întrucât din analizarea acestor prevederi

legale rezultă că testarea obligatorie a salariaților, aflați în situațiile

limitativ prevăzute, care reprezintă cazuri de suspendare a contractelor de muncă,

este determinată de necesitatea stabilirii salariului de bază și, nicidecum de

a menține sau nu raporturile de muncă.

În acest sens se mai arată că în

ceea ce o privește pe contestatoare, aceasta și-a reluat activitatea, nu ca

urmare a revenirii din concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de

până la doi ani, ci în baza unei hotărâri judecătorești, prin care s-a dispus

anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă și reintegrarea sa în

postul deținut anterior.

În consecință, intimata era obligată

să o reintegreze pe contestatoare fără a o supune unui examen de evaluare a

cunoștințelor profesionale, așa cum în mod greșit s-a procedat.

De asemenea se mai susține în

motivarea recursului în anulare, decizia de desfacere a contractului de muncă

în baza art. 130 lit. c) C. muncii este nelegală pentru că în conformitate cu

prevederile art. 133 alin. (1) C. muncii, intimata, înainte de a emite decizia,

trebuia să ofere contestatoarei un alt loc de muncă, solicitând sprijin

organului ierarhic superior și organelor de repartizare în muncă.

Încălcându-se aceste norme de ordine

publică decizia este lovită de nulitate absolută.

Se mai susține de asemenea că nici

chiar metodologia de evaluare a răspunsurilor la testare nu a fost respectată.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că în

urma unui alt proces, prin sentința civilă nr. 186 din 3 septembrie 2001

intimata (Primăria comunei Pângărați) a fost obligată să o repună pe

contestatoare în funcția deținută.

De menționat că prin sintagma

„funcția deținută” se înțelege funcția stabilită prin dispoziția nr. 870 din 6

aprilie 1999 a Prefecturii județului Neamț, privind transferul contestatoarei,

în interesul serviciului, de la D.S.V. județ Neamț la Primăria Pângărați, ca

asistent veterinar.

Totodată, prin aceeași hotărâre

judecătorească s-a dispus ca intimații să-i încheie contestatoarei un nou

contract de muncă și să-i plătească drepturile salariale cuvenite, începând cu

data de 1 iulie 2001.

În consecință angajatorul era obligat

să o reintegreze pe contestatoare fără a o supune unui examen de evaluare a

cunoștințelor profesionale, astfel cum în mod greșit s-a procedat, ajungându-se

practic la lipsire de efecte a unei hotărâri judecătorești.

De menționat că în perioada în care

contestatoarea a fost transferată în interesul serviciului, contractul

individual de muncă al contestatoarei era suspendat de drept, aceasta

aflându-se în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, conform art. 157 C.

muncii. Deci raporturile de muncă ale contestatoarei nu au încetat nici un

moment, ci au fost doar suspendate pe perioada concediului pentru îngrijirea

copilului, astfel că reintegrării sale în muncă nu-i erau aplicabile regulile

referitoare la concurs.

Chiar dacă am considera că evaluarea

cunoștințelor profesionale era necesar a fi efectuată conform dispozițiilor

art. 9 din O.U.G. 42/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 387/2001,

această măsură, în situația contestatoarei mai înainte arătată era determinantă

numai pentru stabilirea salariului de bază și nicidecum pentru menținerea

raporturilor de muncă, a căror existență fusese stabilită prin hotărâre

judecătorească.

Distinct de cele mai înainte arătate

urmează a reține că intimata nu a îndeplinit nici obligația prevăzută de art.

133 C. muncii, împrejurare sancționată cu nulitatea absolută a măsurii de

desfacere a contractului de muncă.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate urmează a constata că hotărârile pronunțate de către

instanța de fond și recurs au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, motiv pentru care

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în

anulare, a casa hotărârile pronunțate de instanțele de fond și recurs.

Pe fond urmează a admite contestația

și a anula decizia de desfacere a contractului de muncă, a dispune reintegrarea

contestatorului cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale

reactualizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare formulat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1203 din 14 august 2002 a Curții de Apel Bacău,

secția civilă, și a sentinței civile nr. 198 din 18 iunie 2002 a Tribunalului

Neamț, pe care le casează.

Pe fond, admite contestația și

anulează Dispoziția nr. 133 din 6 noiembrie 2001 emisă de Primarul comunei

Pîngărați, dispune reintegrarea contestatoarei cu obligarea la plata

drepturilor salariale reactualizate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.