ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3206/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2001 pe rolul Tribunalului Neamț precizată ulterior, A.A. în contradictoriu cu Primăria comunei Pângărați, a solicitat anularea dispoziției nr. 133 din 6 noiembrie 2001 emisă de primarul comunei Pângărați prin care s-a luat măsura desfacerii contractului său de muncă, în baza art. 130 lit. c) C. muncii, reintegrarea în funcția avută anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale, reactualizate la data executării, până la efectiva reîncadrare. Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 198/C din 18 iunie 2002 a respins ca neîntemeiată contestația, reținând că în conformitate cu prevederile art. 9 din O.U.G. 42/2001 persoanele angajate din sectorul bugetar, la reîntoarcerea din concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, acestea trebuie evaluate în vederea stabilirii salariului de bază. La testarea la care a participat contestatoarea, a primit o notă sub baremul minim stabilit, „șapte”, considerându-se astfel că nu este corespunzătoare profesional. Prin decizia civilă nr. 1203 din 14 august 2003 Curtea de Apel Bacău a respins recursul declarat de către contestatoare împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut ca și instanța de fond că obligativitatea evaluării profesionale derivă din situația personală a contestatoarei care revenea în funcție după expirarea concediului plătit pentru îngrijirea copiilor sub doi ani, iar faptul că printr-o hotărâre judecătorească se dispusese reîncadrarea contestatoarei pe postul avut când a intrat în concediu, nu are relevanță. În ceea ce privește împrejurarea că nota obținută de contestatoare a fost sub nota minimă (7) s-a apreciat că nu putea duce decât la încetarea raportului de muncă în baza art. 130 lit. c) C. muncii. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f ) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 198/C din 18 iunie 2002 a Tribunalului Neamț și a deciziei civile nr. 1203 din 14 august 2002 a Curții de Apel Bacău, considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată, a considerat că hotărârile sunt și vădit netemeinice. Se susține că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 42/2001 așa cum au fost modificate prin Legea 387/2001, întrucât din analizarea acestor prevederi legale rezultă că testarea obligatorie a salariaților, aflați în situațiile limitativ prevăzute, care reprezintă cazuri de suspendare a contractelor de muncă, este determinată de necesitatea stabilirii salariului de bază și, nicidecum de a menține sau nu raporturile de muncă.

În acest sens se mai arată că în ceea ce o privește pe contestatoare, aceasta și-a reluat activitatea, nu ca urmare a revenirii din concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, ci în baza unei hotărâri judecătorești, prin care s-a dispus anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă și reintegrarea sa în postul deținut anterior. În consecință, intimata era obligată să o reintegreze pe contestatoare fără a o supune unui examen de evaluare a cunoștințelor profesionale, așa cum în mod greșit s-a procedat. De asemenea se mai susține în motivarea recursului în anulare, decizia de desfacere a contractului de muncă în baza art. 130 lit. c) C. muncii este nelegală pentru că în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) C. muncii, intimata, înainte de a emite decizia, trebuia să ofere contestatoarei un alt loc de muncă, solicitând sprijin organului ierarhic superior și organelor de repartizare în muncă.

Încălcându-se aceste norme de ordine publică decizia este lovită de nulitate absolută. Se mai susține de asemenea că nici chiar metodologia de evaluare a răspunsurilor la testare nu a fost respectată. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că în urma unui alt proces, prin sentința civilă nr. 186 din 3 septembrie 2001 intimata (Primăria comunei Pângărați) a fost obligată să o repună pe contestatoare în funcția deținută. De menționat că prin sintagma „funcția deținută” se înțelege funcția stabilită prin dispoziția nr. 870 din 6 aprilie 1999 a Prefecturii județului Neamț, privind transferul contestatoarei, în interesul serviciului, de la D.S.V. județ Neamț la Primăria Pângărați, ca asistent veterinar.

Totodată, prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus ca intimații să-i încheie contestatoarei un nou contract de muncă și să-i plătească drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 1 iulie 2001. În consecință angajatorul era obligat să o reintegreze pe contestatoare fără a o supune unui examen de evaluare a cunoștințelor profesionale, astfel cum în mod greșit s-a procedat, ajungându-se practic la lipsire de efecte a unei hotărâri judecătorești. De menționat că în perioada în care contestatoarea a fost transferată în interesul serviciului, contractul individual de muncă al contestatoarei era suspendat de drept, aceasta aflându-se în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, conform art. 157 C. muncii.

Deci raporturile de muncă ale contestatoarei nu au încetat nici un moment, ci au fost doar suspendate pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului, astfel că reintegrării sale în muncă nu-i erau aplicabile regulile referitoare la concurs. Chiar dacă am considera că evaluarea cunoștințelor profesionale era necesar a fi efectuată conform dispozițiilor art. 9 din O.U.G. 42/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 387/2001, această măsură, în situația contestatoarei mai înainte arătată era determinantă numai pentru stabilirea salariului de bază și nicidecum pentru menținerea raporturilor de muncă, a căror existență fusese stabilită prin hotărâre judecătorească. Distinct de cele mai înainte arătate urmează a reține că intimata nu a îndeplinit nici obligația prevăzută de art. 133 C. muncii, împrejurare sancționată cu nulitatea absolută a măsurii de desfacere a contractului de muncă.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că hotărârile pronunțate de către instanța de fond și recurs au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile pronunțate de instanțele de fond și recurs. Pe fond urmează a admite contestația și a anula decizia de desfacere a contractului de muncă, a dispune reintegrarea contestatorului cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale reactualizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1203 din 14 august 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, și a sentinței civile nr. 198 din 18 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, pe care le casează. Pe fond, admite contestația și anulează Dispoziția nr. 133 din 6 noiembrie 2001 emisă de Primarul comunei Pîngărați, dispune reintegrarea contestatoarei cu obligarea la plata drepturilor salariale reactualizate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.