ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1434/2004

ÎNALTA CURTE DE CASAȚE ȘI JUSTIȚIE

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 142, pronunțată la data de 18 septembrie 2003 în dosarul

nr. 3421/2003, format în urma unor declinări succesive de competență, Curtea de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Ș.G. împotriva Uniunii Avocaților

din România și Baroului Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut că reclamantul a cerut prin acțiunea formulată ca

instituțiile pârâte să fie obligate să-l reprimească în profesia de avocat,

susținând că în anul 1976, a fost repartizat ca avocat stagiar la Baroul Bacău, unde a profesat timp de un an și 2 luni, după care a fost numit judecător

stagiar la Judecătoria Bacău, unde a funcționat până când a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind reabilitat ulterior.

Pentru a respinge acțiunea, curtea

de apel a reținut că, potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1995,

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este nedemn

de a fi avocat cel condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea

unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului

profesiei.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre nelegală și netemeinică, urmare a aplicării greșite a legii, deoarece

reabilitarea a înlăturat nedemnitatea prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea

nr. 51/1995, republicată, art. 13 lit. d) din aceeași lege prevăzând că doar

falitul, chiar reabilitat, rămâne nedemn pentru această profesie.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că

recurentul-reclamant, ca judecător, a fost condamnat definitiv la pedeapsa

închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, condamnare pentru

care a intervenit amnistia potrivit Decretului nr. 11/1998 și reabilitarea,

potrivit prevederilor art. 133 C. pen.

Este adevărat că potrivit

prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, este nedemn de

a fi avocat, cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa

cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să

aducă atingere prestigiului profesiei, iar potrivit art. 13 lit. d), este

nedemn și falitul fraudulos, chiar reabilitat.

Susținerea recurentului-reclamant,

cum că numai cel condamnat pentru infracțiunea de faliment fraudulos ar rămâne

nedemn și după reabilitarea acestuia, este rezultatul unei interpretări greșite

a prevederilor art. 13 din Legea nr. 51/1995, republicată.

Din interpretarea sistematică a

prevederilor art. 13 lit. d), rezultă că în cazul falitului fraudulos s-a

prevăzut că nu se cer condițiile de la art. 13 lit. a), fiind reglementat un

caz special de nedemnitate, în condiții chiar mai restrictive.

Această interpretare nu impune,

însă, și concluzia că în cazul condamnărilor avute în vedere de dispozițiile

art. 13 lit. a), amnistia și reabilitarea ar reda inclusiv demnitatea celui

condamnat.

Este adevărat că potrivit

prevederilor art. 119 și 133 C. pen., amnistia și reabilitarea înlătură, între

altele, consecințele condamnării, dar aceasta nu înseamnă că, odată

intervenite, ar fi în măsură să redea demnitatea celui condamnat pentru

săvârșirea unei infracțiuni de natura celei comise de recurentul-reclamant.

În concluzie, Curtea de Casație

reține că autoritățile administrative din sistemul avocaturii și curtea de apel

au reținut în mod judicios că săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită

aduce atingere prestigiului profesiei de avocat, chiar dacă pentru condamnarea

respectivă au intervenit amnistia și reabilitarea.

Astfel fiind, cu motivarea de mai

sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ș.G.

împotriva sentinței civile nr. 142 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 aprilie 2004.