ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul N.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul de Avocați Bacău, să fie obligat pârâtul să-i recunoască dreptul prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, precum și la plata sumei de 220.000.000 lei, reprezentând daune morale și materiale. Reclamantul a mai menționat că a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, dar pârâtul i-a refuzat acest drept. În continuare, reclamantul a formulat contestație la Comisia Permanentă a Uniunii Avocaților din România, care a fost respinsă. Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 119/2002, declinându-se competența în favoarea Tribunalului Bacău.

Reclamantul și-a modificat ulterior acțiunea, solicitând anularea deciziei nr. 1290/2002, a Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România, înlăturarea avizului negativ al Baroului Bacău și recunoașterea dreptului său de admitere în profesie, cu scutire de examen. Totodată, a solicitat introducerea în cauză și a Uniunii Avocaților din România. Prin sentința civilă nr. 323/2003, Tribunalul Bacău și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău, iar prin decizia nr. 2970/2003, pronunțată în regulator de competență, Curtea Supremă de Justiție a stabilit competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Bacău. Prin sentința civilă nr. 138/2004, Curtea de Apel Bacău a respins excepția lipsei procedurii prealabile, iar în fond a respins acțiunea, ca nefondată, precum și cererea de daune.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul. Prin decizia nr. 413/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pentru a pronunța decizia, instanța de recurs a reținut că art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, stabilește un drept față de persoanele care îndeplinesc și celelalte condiții de înscriere în avocatură, și nu o posibilitate sau o facultate. Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 46 din 11 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, are dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoana care a îndeplinit funcții de judecător, procuror, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.

Reclamantul, la data solicitării de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, avea în funcțiile prevăzute de lege, o vechime totală de 7 ani, 7 luni și 7 zile, iar în funcția de secretar al Consiliului Local Buhuși, o vechime de 11 ani, 3 luni și 21 zile. Instanța de fond a apreciat că textul de lege menționat, fiind o excepție de la regula admiterii în profesie, nu poate fi extins prin interpretare sau asimilare, cu alte funcții pentru ocuparea cărora sunt necesare studii juridice. În acest sens, instanța de fond a apreciat că dispozițiile Decretului nr. 546/1972, prin care se recunoaște vechime în munca juridică, pentru perioadele de îndeplinire a funcției de secretar al primăriei, este irelevantă în cauză, Legea nr. 51/1995 făcând trimitere la vechimea în anumite funcții expres menționate, și nu la vechime în munca juridică.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Bacău a formulat recurs, reclamantul N.I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Motivele de recurs invocate au fost următoarele: 1. Instanța de fond și-a întemeiat soluția, exclusiv pe dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pe care le-a interpretat în mod greșit, fără a le corobora cu alte norme legale. Recurentul consideră că textul de lege menționat, cu referire la vechimea minimă de 10 ani în funcții de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, trebuie interpretat ca fiind aplicabil, și pentru anumite funcții de conducere, care pot fi ocupate numai cu o anumită vechime în funcțiile juridice de execuție menționate expres de lege.

Astfel, recurentul consideră că perioada în care a îndeplinit funcția de secretar al Consiliului Local al orașului Buhuși, recunoscută potrivit Decretului nr. 546/1972, ca vechime juridică, trebuie să fie considerată vechime în funcția de consilier juridic și luată în calculul vechimii minime necesare pentru admiterea în profesia de avocat, cu scutire de examen. 2. Recurentul consideră că la rejudecarea după casare, instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile cuprinse în decizia de casare, raportate la prevederile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât nu a solicitat Baroului de Avocați Bacău, dosarul recurentului, în care se află actele necesare unei aprecieri corecte a situației.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dreptul de primire în profesie se obține pe baza unui examen organizat potrivit prevederilor legii menționate și statutului profesiei. Această modalitate de primire în profesie reprezintă regula generală. Alin. (2) al aceluiași articol prevede ca o cale de excepție, și posibilitatea primirii în profesie, cu scutire de examen, pentru titularii diplomelor de doctor în drept, cât și pentru cei care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, au îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.

Cea de-a doua modalitate de primire în profesia de avocat are caracterul unei norme supletive, și nu a uneia cu caracter imperativ, decizia primirii în avocatură fiind atributul Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin organele sale, anume prevăzute și în condițiile cerute de lege și de statutul emis în baza legii. Din această perspectivă, se observă că instanța de fond a reținut în mod corect că textul Legii nr. 51/1995 face trimitere la vechimea acumulată în îndeplinirea unor funcții expres prevăzute de lege, și nu la vechimea în munca juridică, care ar permite luarea în calcul și a altor funcții asimilate, decât cele la care se referă expres legea menționată. Ca reglementare de bază în organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Legea nr. 51/1995 a stabilit că numai vechimea în anumite funcții poate fi luată în considerare la calculul vechimii minime care conferă vocația de a putea fi primit în profesie, cu scutire de examen.

Cum legea menționată nu cuprinde nici o normă de trimitere, care să permită adăugarea la funcțiile respective și a altor funcții, cu atribuții similare, interpretarea textului respectiv nu poate fi făcută decât în mod restrictiv. În condițiile în care calea principală a admiterii în profesie, cea a examenului, nu vizează condiții de vechime și este deschisă pentru toți solicitanții în condițiile legii, limitarea menționată apare justificată odată mai mult. Și cel de-al doilea motiv de recurs se vădește a fi neîntemeiat. Recurentul critică faptul că instanța de fond nu s-a conformat indicațiilor date de instanța de recurs și nu a solicitat Baroului de Avocați Bacău, să prezinte reclamantului, pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de vechime prevăzute de lege.

Potrivit încheierii aflate la dosarul de fond, la termenul de la 8 martie 2005, cauza a fost amânată, pentru „a se depune de pârât, dosarul privind cererea de admitere în profesia de avocat, formulată de reclamant”. Totodată, se constată că la dosarul cauzei se găsesc numeroase înscrisuri, inclusiv copia carnetului de muncă al reclamantului, care justifică concluzia că instanța de fond s-a conformat indicațiilor date de instanța de recurs, așa cum prevăd dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.I. împotriva sentinței civile nr. 46 din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurentul la plata 150 RON, cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Națională a Barourilor din România. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2006.