ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 21 august 2002, reclamantul N.I. a solicitat în contradictoriu cu Baroul de

Avocați Bacău și Uniunea Națională a Barourilor din România, recunoașterea

dreptului său prevăzut de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și

obligarea pârâților la plata sumei de 220 milioane lei, daune morale și

materiale.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 138 din 23

martie 2004, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Baroul

de Avocați Bacău și a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995,

primirea în barou, cu scutire de examen, este o posibilitate, o facultate, iar

nu o obligație condiționată doar de îndeplinirea unuia dintre criteriile

prevăzute la lit. a) și b) ale aceluiași text, nelimitându-se la vechimea

minimă în activități juridice.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a

încălcat dispozițiile art. 1, art. 47 și art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

51/1995, republicată, precum și dispoziții din Constituția României, prin

soluția pronunțată.

Totodată, reclamantul a

arătat că instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 51/1995, încât se impunea admiterea acțiunii, întrucât erau

îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat.

Recursul este întemeiat.

Caracterul liber al

profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal, respectiv

dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, instanța de

judecată fiind abilitată să constate că în măsura în care dreptul recunoscut de

lege, există, el trebuie recunoscut și de către autoritatea publică, care nu

poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii, decât

cele consacrate prin textul legii.

Potrivit art. 16 alin. (2) lit.

b) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere „poate fi primit în profesia

de avocat, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept și cel

care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția

de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel

puțin 10 ani”.

Textul legal menționat

stabilește un drept față de persoanele care îndeplinesc și celelalte condiții

de înscriere în avocatură, și nu o posibilitate sau o facultate.

Prevederea „legală”, „poate

fi primit în profesie”, trebuie înțeleasă în sensul că dacă o persoană se află

într-una din situațiile prevăzute în art. 16 din lege și solicită primirea în

profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite și celelalte

condiții.

În speță, instanța de fond a

soluționat cauza, exclusiv pe baza avizului Baroului de Avocați Bacău și a

deciziilor Comisiei Permanente, respectiv a Uniunii Naționale a Barourilor,

fără să solicite dosarul pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare

primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Măsura refuzului primirii în

profesia de avocat cu scutire de examen nu poate fi discreționară, iar când în

urma verificării se constată îndeplinirea condițiilor legale, de către persoana

care a formulat o atare cerere, ea devine un drept care trebuie recunoscut

legal.

Instanța de fond, cu ocazia

rejudecării, va verifica dacă reclamantul îndeplinește condițiile de vechime,

respectiv funcția avută, solicitând în acest sens dosarul existent la Baroul de Avocați Bacău, în care se găsesc actele necesare efectuării unei aprecieri corecte,

bazată exclusiv pe textul legal aplicabil cauzei.

Așa fiind, prin admiterea

recursului reclamantului se va dispune potrivit art. 313 C. proc. civ., casarea

sentinței atacate și trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.I., împotriva

sentinței civile nr. 138 din 23 martie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2005.