Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7042/2004

HOTĂRÂRE
21.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7042/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 septembrie 2003, reclamanta M.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, solicitând anularea hotărârii nr. 6136 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă, prin care s-a respins cererea sa, în calitate de soție supraviețuitoare, reținându-se că soțul său, decedat, nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 477 din 27 octombrie 2003, a admis cererea reclamantei, reținând, pe de o parte, că hotărârea atacată nu este motivată, iar, pe de altă parte, că unitățile militare consemnate în livretul militar, se regăsesc și în tabelul cu evidența unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, pentru anii 1950 – 1961. Totodată, instanța de fond a anulat hotărârea pârâtei, pe care a obligat-o să stabilească în favoarea reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 și 3 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 aprilie 1953 – 28 ianuarie 1956, „în care soțul acesteia a efectuat stagiul militar într-o unitate de muncă”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin critica formulată, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că perioada stagiului militar efectuată în unitățile militare, nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002 și că cererea intimatei-reclamante a fost respinsă, tocmai pentru că nu a prezentat dovezile prevăzute de actele normative în vigoare (cu livret militar, adeverință eliberată de U.M. 02405 Pitești, etc.), din care să rezulte realitatea celor invocate. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de necontestat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961. În cauză, din copia livretului militar, rezultă, pe de o parte, că soțul reclamantei a efectuat stagiul militar la detașamente de muncă, ca mână de lucru, dar că a făcut parte din corpul soldaților, având gradul soldat. Pe de altă parte, se constată că în dosarul cauzei nu se regăsește tabelul la care face referire instanța de fond și nici adresa nr. B/1541 din 21 august 2003 a Centrului Militar Județean Mureș, la care se face trimitere.

În plus, nu se regăsește nici în dosarul de fond, nici în cel de recurs, vreo adresă de la U.M. 02405 Pitești, pentru a se clarifica cu certitudine, situația titularului livretului militar. Prin urmare, pentru suplimentarea probelor, în sensul celor mai sus arătate, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se stabili cu certitudine dacă acțiunea este sau nu întemeiată, în raport cu dispozițiile Legii nr. 309/2002.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 477 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9086/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta L.E., în calitate de soție supraviețuitoare a lui L.N., a contestat hotărârea
ÎCCJ 2004-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.L., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 4222/2003 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri
ÎCCJ 2004-12-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8868/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, sub nr. 1137 din 13 august 2003, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa J
ÎCCJ 2004-09-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7250/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, Casa Județeană de Pensii Mureș a declarat recurs împotriva sentinței nr. 239
ÎCCJ 2004-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.L., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 2814/2003 și obligarea pârâtei, la emiterea unei noi hotărâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă