ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1471/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1499 din 17 mai 2002,

pronunțată de Judecătoria Oltenița, a fost admisă cererea formulată de

reclamanta SC N.A.V. SA, care a cerut ca, pe cale de ordonanță președințială,

să se instituie sechestru asigurător asupra echipamentelor navale de pe împingătorul

2 x 1185 kw Pluton.

Tribunalul Călărași, prin decizia civilă nr. 317/R

din 10 iulie 2002, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința

atacată și, admițând excepția necompetenței materiale, a declinat competența de

soluționare, în favoarea Curții de Apel București.

Tribunalul a reținut că valoarea litigiului comercial

dedus judecății este mai mare de 10 miliarde lei, astfel că instanța competentă

să judece este, potrivit art. 3 C. proc. civ., curtea de apel.

Prin încheierea nr. 95 din 5 septembrie 2002, Curtea

de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de sechestru asigurător,

considerând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru instituirea

sechestrului.

Instanța de fond a reținut că, pe rolul instanțelor,

nu se află o cerere, care să privească fondul litigiului legat de creanța

pretinsă, ci numai o cerere ce are drept obiect procedura somației de plată.

Prin cererea de îndreptare a erorii materiale, pârâta

a solicitat completarea dispozitivului încheierii cu obligarea reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată, cerere respinsă de instanță pe considerentul

că aceste cheltuieli nu au fost solicitate.

Împotriva încheierilor astfel pronunțate, pârâta a

declarat recurs, la data de 20 ianuarie 2003, susținând că, în mod greșit, instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele

ce se vor expune.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.

Instanța acordă aceste cheltuieli numai la cerere,

dar este obligată, înainte de închiderea dezbaterilor, să atragă atenția asupra

dreptului pe care părțile îl au, de a solicita aceste cheltuieli.

Jurisprudența, constantă în acest sens, a dat naștere

unei obligații a judecătorului de a consemna atitudinea părților în proces, iar

numai după ce a câștigat procesul, declară că renunță la cheltuielile de

judecată, instanța nu poate obliga pe cel ce cade în pretenții la plata

acestora, deoarece ar încălca principiul disponibilității.

În practicaua încheierii nr. 95 din 5 septembrie

2002, instanța a omis să consemneze atitudinea pârâtului, care a fost prezent

prin avocat și care a depus, alături de delegația de reprezentare, și actele de

plată a cheltuielilor de judecată.

Omisiunea instanței nu poate fi imputată părții, cu

atât mai mult, cu cât, printr-o cerere separată, aceasta a solicitat

completarea dispozitivului cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul, va modifica încheierea nr. 95 din 5 septembrie

2002 a Curții de Apel București, în sensul că va obliga pe reclamantă la plata

sumei de 33.374.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta C.N.M. P.E.T. SA

Constanța împotriva încheierii nr. 95 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 1374/2002, pe

care o modifică, în sensul că admite cererea și obligă reclamanta, SC N.A.V. SA

Oltenița, la plata sumei de 33.374.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 martie

2003.