ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1471/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1499 din 17 mai 2002, pronunțată de Judecătoria Oltenița, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC N.A.V. SA, care a cerut ca, pe cale de ordonanță președințială, să se instituie sechestru asigurător asupra echipamentelor navale de pe împingătorul 2 x 1185 kw Pluton. Tribunalul Călărași, prin decizia civilă nr. 317/R din 10 iulie 2002, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și, admițând excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel București. Tribunalul a reținut că valoarea litigiului comercial dedus judecății este mai mare de 10 miliarde lei, astfel că instanța competentă să judece este, potrivit art. 3 C. proc.

civ., curtea de apel. Prin încheierea nr. 95 din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de sechestru asigurător, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru instituirea sechestrului. Instanța de fond a reținut că, pe rolul instanțelor, nu se află o cerere, care să privească fondul litigiului legat de creanța pretinsă, ci numai o cerere ce are drept obiect procedura somației de plată. Prin cererea de îndreptare a erorii materiale, pârâta a solicitat completarea dispozitivului încheierii cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, cerere respinsă de instanță pe considerentul că aceste cheltuieli nu au fost solicitate.

Împotriva încheierilor astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs, la data de 20 ianuarie 2003, susținând că, în mod greșit, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Instanța acordă aceste cheltuieli numai la cerere, dar este obligată, înainte de închiderea dezbaterilor, să atragă atenția asupra dreptului pe care părțile îl au, de a solicita aceste cheltuieli. Jurisprudența, constantă în acest sens, a dat naștere unei obligații a judecătorului de a consemna atitudinea părților în proces, iar numai după ce a câștigat procesul, declară că renunță la cheltuielile de judecată, instanța nu poate obliga pe cel ce cade în pretenții la plata acestora, deoarece ar încălca principiul disponibilității.

În practicaua încheierii nr. 95 din 5 septembrie 2002, instanța a omis să consemneze atitudinea pârâtului, care a fost prezent prin avocat și care a depus, alături de delegația de reprezentare, și actele de plată a cheltuielilor de judecată. Omisiunea instanței nu poate fi imputată părții, cu atât mai mult, cu cât, printr-o cerere separată, aceasta a solicitat completarea dispozitivului cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica încheierea nr. 95 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel București, în sensul că va obliga pe reclamantă la plata sumei de 33.374.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta C.N.M. P.E.T. SA Constanța împotriva încheierii nr. 95 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 1374/2002, pe care o modifică, în sensul că admite cererea și obligă reclamanta, SC N.A.V. SA Oltenița, la plata sumei de 33.374.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 martie 2003.