ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3060/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3060/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Tulcea sub nr. 112 din 07 ianuarie 2005, reclamanta SC E. SRL

București, Filiala Tulcea a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tulcea, pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 33.629.949.232 lei reprezentând: 18.277.322.365 lei penalități de

întârziere pentru livrarea navei D.; 6.533.032.709 lei, contravaloare lucrări

și materiale incluse în prețul de livrare achitate de reclamantă și nerealizate

de pârâtă, inclusiv lucrări efectuate de reclamantă pentru aducerea navei în

stare de funcționare; 8.819.594.157 lei, penalități de întârziere pentru

lucrările și materialele incluse în prețul de livrare achitate și nefurnizate

pentru perioada de la predarea navei (25 august 2004), până la introducerea

acțiunii, actualizată până la data plății lucrărilor.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 2002, s-a încheiat între cele

două părți un contract de furnizare produse în valoare inițială de

11.384.248.050 lei, având ca obiect furnizarea unei nave autopropulsate de

agrement modernizată, navă care prin actul adițional nr. 3 din 06 ianuarie 2003

a fost identificată ca fiind nava D.

Reclamanta avea calitatea de

achizitor al navei, iar pârâta de furnizor. După încheierea contractului,

reclamanta a solicitat efectuarea unor lucrări suplimentare de amenajare a

navei, lucrări acceptate de pârâtă, în valoare de 2.675.230.950 lei, astfel

încât valoarea totală a contractului a fost de 14.059.478.950 lei. Nava fiind livrată

cu întârziere de 130 zile față de termenul prevăzut prin contract, s-au

calculat penalități de întârziere în valoare de 18.277.322.365 lei.

După livrarea navei,

reclamanta a constatat lipsa unor dotări prevăzute în contract, facturate de

pârâtă și plătite de reclamantă în valoare de 6.533.032.709 lei, pentru care

pârâta datorează penalități de întârziere în valoare de 8.819.594.157 lei.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe prevederile art. 992, 969 – 970 C. civ., art. 1326, art. 1339,

art. 1348, art. 1073 și art. 1082 C. civ., depunând la dosar documente cu

privire la executarea contractului și solicitând efectuarea unei expertize

contabile.

Pârâta SC A. SA Tulcea a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională

prin care a solicitat obligarea reclamantei – pârâte la plata sumei de

6.303.615.911 lei reprezentând: 429.278.000 lei lucrări efectuate și neachitate

de către reclamantă și 5.998.008.311 lei penalități de întârziere la plată, cu

cheltuieli de judecată.

Pârâta a mai arătat că nu

datorează penalități de întârziere în livrarea navei, deoarece nava, conform actului

adițional, trebuia livrată la 16 aprilie 2004, iar pârâta a predat nava cu

devansare la data de 30 noiembrie 2003. Depășirea termenului de livrare

stabilit prin contract, s-a datorat faptului că s-au solicitat lucrări

suplimentare, iar întârzierea în livrare s-a datorat și reclamantei care a

blocat activitatea pârâtei prin neasigurarea fluxului financiar constant.

De asemenea, nu datorează

nici suma de 6.533.032.709 lei ce reprezintă lucrări achitate și neefectuate,

deoarece la predarea navei, reclamanta nu a făcut nici un fel de obiecție, iar

în perioada de garanție nu a făcut plângere sau reclamație.

Neexistența debitului

principal sus-menționat, conduce implicit la inexistența penalităților de

întârziere.

Prin sentința civilă nr. 2203

din 02 decembrie 2005, Tribunalul Tulcea a admis, în parte, acțiunea principală

promovată de reclamantă; a obligat pârâta – reclamantă la plata sumei de

14.799.522.465 lei ROL reprezentând penalități de întârziere în livrarea navei

D. către reclamanta – pârâtă; a respins, ca nefondate, celelalte două capete de

cerere din acțiunea principală; a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de

4.464.272.959 lei ROL, penalități de întârziere la plată către pârâta

reclamantă; a obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 360.113.450 lei ROL,

cheltuieli de judecată și onorariu avocat către reclamanta pârâtă.

Pentru a soluționa de o

asemenea manieră, prima instanță a reținut în esență următoarele:

La data de 19 decembrie 2002

s-a încheiat contractul de furnizare produse în valoare inițială de 11.384.248.050

lei, având ca obiect furnizarea unei nave autopropulsate de agrement

modernizată, navă care prin actul adițional nr. 3 din 06 ianuarie 2003 a fost

identificată ca fiind nava D. Termenul de predare a navei către reclamantă a

fost stabilit prin actul adițional nr. 15 din 15 noiembrie 2003, ca fiind 16

aprilie 2004.

Conform procesului verbal de

predare – primire încheiat între părți, la data de 25 august 2005 s-a procedat

la predarea de către pârâtă și primirea de către reclamantă a navei D.

Între termenul de predare stabilit

prin contract, 16 aprilie 2004 – și data predării efective, 25 august 2004,

este o întârziere de 130 zile, iar potrivit art. 22 alin. (1) din contractul nr.

844/2002, achizitorul, pentru livrarea cu întârziere a navei, are dreptul de a

deduce din prețul contractului ca penalități 1 % pentru fiecare zi de

întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. Așa cum rezultă din

concluziile raportului de expertiză efectuat de expert H.M., cuantumul

penalităților de întârziere în livrarea navei este de 14.799.522.465 lei ROL.

Cu privire la celelalte

capete de cerere, din materialul probator, cât și din raportul de expertiză

efectuat de expert H.M., rezultă cu claritate că reclamanta nu a achitat

lucrări neefectuate de către pârâtă, dar facturate de aceasta din urmă,

însemnând că nu s-a achitat în plus nici o sumă de bani.

Cu privire la cererea reconvențională,

prima instanță a reținut că din anexa raportului de expertiză rezultă că

reclamanta – pârâtă a plătit cu întârziere un număr de 8 facturi, rezultând o

întârziere de plată de 480 zile, valoarea penalităților ridicându-se la

4.464.272.959 lei, sumă la care a achiesat și pârâta - reclamantă

reconvențională.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen, atât reclamanta SC E. SRL București cât și pârâta SC

A. SA Tulcea iar Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 275 din 13

noiembrie 2006, a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința în

sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 2.390.692.080 lei (ROL)

reprezentând penalități de întârziere în livrarea navei D. calculate pentru un

număr de 21 de zile și a respins cererea reconvențională în totalitate ca

nefondată.

Instanța de apel a reținut

că, potrivit art. 22 pct. 1 din contract 844/2002, pentru livrarea cu

întârziere a navei achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului,

ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din prețul

contractului, reprezentând 1 % pentru fiecare zi de întârziere până la

îndeplinirea efectivă a obligațiilor, situație urmare căreia, procedând la

examinarea termenelor și datelor stabilite de părți pentru livrarea efectivă a

navei, a rezultat o întârziere de 21 de zile, pentru care a calculat

penalitățile de întârziere de 2.390.692.080 lei (ROL), la care a obligat-o pe

pârâtă.

Instanța de apel a

concluzionat, pe baza materialului probator administrat în cauză și

concluziilor rapoartelor de expertiză, că reclamanta nu a achitat lucrări

neefectuate pârâtei, dar facturate de aceasta din urmă și că nu s-a achitat de

reclamantă în plus nici o sumă de bani iar cererea reconvențională a apreciat-o,

ca nefondată, având în vedere clauzele contractului nr. 844/2002, atâta timp

cât reclamanta (pârâtă reconvențională) a achitat facturile emise de reclamanta

reconvențională (pârâta) pentru lucrările efectuate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen, atât reclamanta SC E. SRL București cât și pârâta

SC A. SA Tulcea.

Invocând, în drept,

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta SC E. SRL

București consideră decizia recurată ca „netemeinică și nelegală”, în esență,

pentru următoarele motive:

de fapt recunoscută implicit de către părți nu constituie o motivare a deciziei

luate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât instanța de apel, după ce

recunoaște dreptul achizitorului (reclamanta) de a solicita penalități de

întârziere conchide, fără a preciza în nici un fel pe ce bază, că reține o

întârziere de 21 zile. Admiterea penalităților doar pentru 21 de zile, fără a

motiva cum s-a ajuns la stabilirea acestei perioade, constituie dovada

nemotivării deciziei.

contravine motivelor reținute de instanța de apel în decizie (pct. 7 al art. 304

C. proc. civ.) în sensul că în considerente reține că predarea navei s-a făcut

la 25 august 2004 deși anterior reținuse că părțile au modificat contractul

prevăzut ca predarea să se facă la 16 aprilie 2004, după care a modificat

penalitățile de întârziere acordate de instanța de fond pentru perioada 16

aprilie 2004 – 25 august 2004. De asemenea, deși a reținut că potrivit art. 22

alin. (1) din contractul nr. 844/2002 achizitorul are dreptul de a deduce

penalități de 1 % întârziere, prin soluția pronunțată a respins penalitățile

solicitate și legal timbrate.

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul nr. 844/2001

(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), întrucât, ignorând prevederile contractuale

care dădeau dreptul reclamantei să solicite penalități de întârziere pentru

toată perioada de la scadență și până la îndeplinirea tuturor obligațiilor, așa

cum erau descrise la art. 13 din contract, calculate la toată valoarea

contractului, a stabilit, după criterii numai de ea cunoscute, penalități doar

pentru 21 zile de întârziere.

temei legal (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.) pentru că „instanța de fond a

reținut situația de fapt doar parțial” și nu a admis pretențiile reclamantei

reprezentând penalități de întârziere, stabilind în sarcina pârâtei doar

penalități aferente unei întârzieri de 21 de zile în condițiile în care restul

a fost livrat cu o întârziere de 130 zile.

Instanța de apel a stabilit

penalități doar pentru 21 de zile, fără a preciza motivul sau împrejurarea prin

care a ajuns la această perioadă deși ambele expertize au stabilit valoarea

penalităților contractuale datorate de pârâtă pentru cele două perioade solicitate

prin capătul 1 și 3 din cerere, iar instanța de apel le-a respins fără a motiva

într-un fel.

Instanța de apel nu s-a

pronunțat cu privire la capătul 2 de cerere din acțiunea principală, a cărui

întindere a fost precizată și legal timbrată pe baza răspunsului dat de expertiza

contabilă dispună de instanța de apel (răspunsul la obiectivul 3) respectiv

suma de 10.665.619.646 lei ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor incluse

în prețul de achiziție plătite de achizitor și nerealizate de către furnizor.

În concluzie, recurenta

reclamantă consideră că „prin reținerea doar parțială a situației de fapt, prin

nepronunțarea cu privire la toate capetele de cerere din acțiunea principală și

mai ales prin ignorarea probelor încuviințate și administrate, hotărârea

pronunțată de către instanța de apel este lipsită de temei legal, fiind

întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta – pârâtă SC A. SA

Tulcea, invocând în drept, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică

decizia atacată pentru nelegalitate și solicită admiterea recursului și

modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și, pe fond, respingerea

în tot a acțiunii principale și admiterea în tot a cererii sale

reconvenționale.

Motivele de recurs invocate

de pârâtă sunt, în esență, următoarele:

rațiunea pentru care a considerat că nava D. s-a livrat cu întârziere, dar nu

motivează în nici un fel modul în care a calculat și a ajuns să stabilească

cele 21 de zile de întârziere.

către instanța de apel că nava D. a fost predată cu o întârziere de 21 de zile

față de termenul stipulat în contract și că pârâta datorează penalități de

întârziere de 2.390.692.080 lei (ROL) întrucât s-au aplicat greșit la speță

dispozițiile art. 977 – art. 985 C. civ., privind interpretarea contractelor, art.

969 și 1075 C. civ., deduse efectiv din clauzele contractului nr. 844/2002 și

s-a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, contractul

dintre părți fiind examinat și interpretat trunchiat.

Astfel, față de dispozițiile

art. 18 alin. (2) din contract, prin care părțile, de comun acord, au înțeles

să sancționeze plata cu întârziere prin prelungirea automată a termenului de

livrare cu tot atâtea zile de întârziere în plată câte s-au înregistrat, nici 1

august 2003 și nici 16 aprilie 2004, cum greșit a reținut instanța de apel, nu

au mai rămas termene de predare a navei. Pe parcursul executării contractului rezultă

o conduită culpabilă a reclamantei constând în plata cu întârziere de 480 de

zile a facturilor, situație ce rezultă din probele de la dosar, inclusiv din

interogatoriul reclamantei, iar reclamanta nu a practicat refuzul la plată și

nici nu a cerut alte elemente legate de instrumentele de plată, acceptându-le

dar onorându-le cu întârziere de 480 de zile. Or, aplicând clauza art. 18 alin.

(2) din contract, cele 480 de zile de întârziere dilată data de predare a navei

cu tot atâtea zile, astfel încât nava trebuia predată la 16 august 2005, dar a

fost predată mai devreme, respectiv la 25 august 2004. Art. 22 alin. (1) din

contract devenea aplicabil numai în cazul adoptării unei conduite recuperabile

din partea reclamantei, or, prin conduita sa reclamanta a atras aplicarea art. 18

alin. (2) din contract.

motivat obligarea pârâtei la o parte din cheltuielile de judecată și

compensarea celorlalte cheltuieli.

Examinând recursurile

declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că

recursul pârâtei SC A. SA este fondat și cel al reclamantei SC E. SRL nefondat,

pentru motivele care se vor arăta în continuare. Este de precizat că examinarea

acestor motive, între care există o legătură indisolubilă, se va face concomitent,

întrucât motivele pentru care unul din recursuri a fost apreciat ca fondat

conduc, în același timp, la netemeinicia celuilalt recurs și deci, la

respingerea lui.

Instanța de apel a reținut o

întârziere de 21 de zile în predarea navei de către pârâtă reclamantei fără a

motiva în nici un fel acest aspect (pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.) și, drept

urmare, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.390.692.080 lei (ROL)

corespunzătoare acestei perioade.

În mod eronat, aplicând

greșit prevederile art. 977 – art. 985, 969 și art. 1075 C. civ. (pct. 9 al art.

304 C. proc. civ.) și, corelativ, pe cele ale art. 18 alin. (2) din contractul nr.

844/2002 și interpretând greșit prevederile contractului menționat, care a

făcut obiectul prezentei cauze, instanța de apel a reținut că pârâta a procedat

cu întârziere la predarea navei către reclamantă. Fără a relua și reexamina

starea de fapt este de menționat că pârâta a predat inițial nava reclamantei la

30 noiembrie 2003, pe bază de proces – verbal. Ulterior, prin actul adițional nr.

15/2003, părțile au stabilit ca termen de predare a navei, după efectuarea

lucrărilor suplimentare de mare anvergură comandate de reclamantă, data de 16

aprilie 2004. Nava a fost predată reclamantei, pe bază de proces – verbal, cu

depășirea termenului fixat, la 25 august 2004.

Instanța de fond, pe baza

raportului de expertiză, a reținut, în mod corect, că reclamanta a plătit

pârâtei, cu întârziere de 480 zile, un număr de opt facturi, obligând-o pe

reclamantă la penalități pentru această întârziere de 4.464.272.959 lei ROL (menționând

că la această sumă a achiesat și reclamanta) dar nu a dat eficiență, în raport

de acest aspect, prevederilor art. 18 alin. (2) din contractul părților.

Instanța de apel, la rândul

său, a interpretat trunchiat prevederile contractuale, fără a examina

obligațiile părților și prin prisma art. 18 alin. (2) (deși s-a cerut expres

aceasta) și având în vedere doar art. 22 alin. (1) din contract, text pe care

l-a interpretat limitat și greșit. Astfel, a reținut întârzierea în livrarea

navei și dreptul reclamantei la penalități pentru acest fapt, deși textul cere

ca întârzierea să se datoreze „culpei exclusive a furnizorului” or, este

evident că, potrivit prevederilor contractuale, reclamantei, achizitor îi

revine cel puțin o culpă parțială, constând în întârzierea în plata unor

facturi către pârâta, furnizoare, împrejurare ce rezultă atât din expertiza

efectuată în cauză cât și din alte probe (situația plăților depusă de

reclamantă, răspunsul reclamantei la interogatoriu, poziția pârâtei la 25 mai

2003 față de întârzierea plăților).

În concluzie clauza de

penalități prevăzută de art. 22 alin. (1) din contract a fost aplicată, în mod

greșit, de instanța de apel, pe de o parte, pentru că nu erau îndeplinite toate

condițiile pentru aplicarea ei, respectiv vina exclusivă a pârâtei în

neîndeplinirea obligațiilor asumate, iar, pe de alta, pentru că a aplicat-o

ignorând incidența și eficacitatea clauzei art. 18 alin. (2) din contract.

Potrivit din art. 18 alin. (2)

din contract, „dacă achizitorul nu onorează plățile conform termenelor

stabilite, furnizorul va sista livrarea navei, zilele de întârziere în

efectuarea plăților de către SC D.G. SA prelungind în mod automat termenul

final de predare a navei. Furnizorul va relua livrarea navei imediat ce

achizitorul efectuează plățile cuvenite”.

Așa cum s-a reținut mai sus

și cum, corect, a reținut și instanța de fond, fără însă a-i da toată eficiența

necesară, reclamanta a întârziat plățile către pârâtă cu 480 de zile și drept

urmare, dând eficiența firească clauzei art. 18 alin. (2) din contract, termenul

de livrare a navei s-a prelungit automat cu numărul corespunzător de zile,

respectiv până la 16 august 2005. Cum predarea navei s-a făcut la 25 august

2004 rezultă că reclamanta s-a încadrat în termenul de livrare calculat conform

contractului și clauzei art. 18 alin. (2) și deci nu își are aplicare clauza art.

22 alin. (1) privitoare la plata penalităților de întârziere pentru nelivrarea

în termen.

Reclamanta, pentru a

înlătura aplicarea clauzei art. 18 alin. (2), a încercat să susțină că

întârzierile în plata facturilor emise de pârâtă s-ar datora A.D.R. Brăila însă

această apărare nu poate fi reținută pentru că, pe de o parte, așa cum a arătat

și instanța de fond și cum rezultă din contract, A.D.R. nu este parte în

contractul nr. 844/2002 (acesta având ca părți doar reclamanta în calitate de

achizitor și pârâta în calitate de furnizor) iar obligațiile de plată au fost asumate

de către reclamantă iar, pe de alta, chiar dacă, trecând peste cele de mai sus,

s-ar lua în calcul întârzierea A.D.R., aceasta nu înlătură întârzierea

reclamantei în plată și ar putea privi doar perioada 10 aprilie 2003 – 27 iulie

2003 nefiind de natură să înlăture în totalitate prelungirea automată a

termenului de predare în așa fel încât pârâta să poată fi considerată în

întârziere cu livrarea navei la 25 august 2004.

Instanța de recurs apreciază

nefondat motivul de recurs al reclamantei întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., pe de o parte, pentru că nu se arată textul legal încălcat sau

aplicat greșit ori în ce constă lipsa de temei legal a hotărârii, reluându-se

doar argumente privind situația de fapt, nemotivarea deciziei cu privire la

acordarea de penalități pentru doar 21 zile întârziere și nepronunțarea

instanței pe capătul 2 de cerere din acțiunea principală, iar, pe de alta,

pentru că instanța s-a pronunțat și pe acest ultim aspect invocat.

În ceea ce privește

celelalte motive de recurs ale reclamantei și care vizează interpretarea

contractului precum și nemotivarea și contrarietatea dintre motivare și

soluție, referitoare la penalitățile de întârziere acordate și respectiv

neacordate, rezultă din argumentele mai sus arătate de ce ele sunt neîntemeiate

și de ce, acelor care privesc nemotivarea completă a deciziei, deși au un

corespondent în realitate, nu li se poate de eficiență, ca urmare a aplicării

clauzei 18.2 din contract.

În recursul său pârâta a

solicitat, printre altele, ca urmare a admiterii recursului și modificării

deciziei atacate să i se admită în întregime cererea sa reconvențională dar nu

a adus deciziei atacate, sub acest aspect, nici o critică ce ar putea fi

încadrată în motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 – 9 C.

proc. civ., așa încât Înalta Curte urmează să mențină, cu privire la cererea

reconvențională, decizia instanței de apel.

Față de motivele mai sus

arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul reclamantei, ca nefondat, să admită recursul pârâtei și să modifice decizia

instanței de apel în parte, schimbând sentința instanței de fond în sensul

respingerii acțiunii principale, menținând celelalte dispoziții ale deciziei

atacate, respectiv cele privind respingerea cererii reconvenționale.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., urmează a fi obligată reclamanta – recurentă să-i plătească pârâtei

recurente 13.172,55 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa

judiciară de timbru și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC E. București, filiala Tulcea SRL împotriva deciziei nr. 275/ COM

din 13 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta

SC A. SA Tulcea împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în parte în

sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă menținând restul

dispozițiilor deciziei privind respingerea cererii reconvenționale.

Obligă recurenta – reclamantă

să plătească recurentei – pârâte 13.172,55 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2007.