ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3060/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 112 din 07 ianuarie 2005, reclamanta SC E. SRL București, Filiala Tulcea a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 33.629.949.232 lei reprezentând: 18.277.322.365 lei penalități de întârziere pentru livrarea navei D.; 6.533.032.709 lei, contravaloare lucrări și materiale incluse în prețul de livrare achitate de reclamantă și nerealizate de pârâtă, inclusiv lucrări efectuate de reclamantă pentru aducerea navei în stare de funcționare; 8.819.594.157 lei, penalități de întârziere pentru lucrările și materialele incluse în prețul de livrare achitate și nefurnizate pentru perioada de la predarea navei (25 august 2004), până la introducerea acțiunii, actualizată până la data plății lucrărilor.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 19 decembrie 2002, s-a încheiat între cele două părți un contract de furnizare produse în valoare inițială de 11.384.248.050 lei, având ca obiect furnizarea unei nave autopropulsate de agrement modernizată, navă care prin actul adițional nr. 3 din 06 ianuarie 2003 a fost identificată ca fiind nava D. Reclamanta avea calitatea de achizitor al navei, iar pârâta de furnizor. După încheierea contractului, reclamanta a solicitat efectuarea unor lucrări suplimentare de amenajare a navei, lucrări acceptate de pârâtă, în valoare de 2.675.230.950 lei, astfel încât valoarea totală a contractului a fost de 14.059.478.950 lei. Nava fiind livrată cu întârziere de 130 zile față de termenul prevăzut prin contract, s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 18.277.322.365 lei.

După livrarea navei, reclamanta a constatat lipsa unor dotări prevăzute în contract, facturate de pârâtă și plătite de reclamantă în valoare de 6.533.032.709 lei, pentru care pârâta datorează penalități de întârziere în valoare de 8.819.594.157 lei. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 992, 969 – 970 C. civ., art. 1326, art. 1339, art. 1348, art. 1073 și art. 1082 C. civ., depunând la dosar documente cu privire la executarea contractului și solicitând efectuarea unei expertize contabile. Pârâta SC A. SA Tulcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei – pârâte la plata sumei de 6.303.615.911 lei reprezentând: 429.278.000 lei lucrări efectuate și neachitate de către reclamantă și 5.998.008.311 lei penalități de întârziere la plată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a mai arătat că nu datorează penalități de întârziere în livrarea navei, deoarece nava, conform actului adițional, trebuia livrată la 16 aprilie 2004, iar pârâta a predat nava cu devansare la data de 30 noiembrie 2003. Depășirea termenului de livrare stabilit prin contract, s-a datorat faptului că s-au solicitat lucrări suplimentare, iar întârzierea în livrare s-a datorat și reclamantei care a blocat activitatea pârâtei prin neasigurarea fluxului financiar constant. De asemenea, nu datorează nici suma de 6.533.032.709 lei ce reprezintă lucrări achitate și neefectuate, deoarece la predarea navei, reclamanta nu a făcut nici un fel de obiecție, iar în perioada de garanție nu a făcut plângere sau reclamație.

Neexistența debitului principal sus-menționat, conduce implicit la inexistența penalităților de întârziere. Prin sentința civilă nr. 2203 din 02 decembrie 2005, Tribunalul Tulcea a admis, în parte, acțiunea principală promovată de reclamantă; a obligat pârâta – reclamantă la plata sumei de 14.799.522.465 lei ROL reprezentând penalități de întârziere în livrarea navei D. către reclamanta – pârâtă; a respins, ca nefondate, celelalte două capete de cerere din acțiunea principală; a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 4.464.272.959 lei ROL, penalități de întârziere la plată către pârâta reclamantă; a obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 360.113.450 lei ROL, cheltuieli de judecată și onorariu avocat către reclamanta pârâtă.

Pentru a soluționa de o asemenea manieră, prima instanță a reținut în esență următoarele: La data de 19 decembrie 2002 s-a încheiat contractul de furnizare produse în valoare inițială de 11.384.248.050 lei, având ca obiect furnizarea unei nave autopropulsate de agrement modernizată, navă care prin actul adițional nr. 3 din 06 ianuarie 2003 a fost identificată ca fiind nava D. Termenul de predare a navei către reclamantă a fost stabilit prin actul adițional nr. 15 din 15 noiembrie 2003, ca fiind 16 aprilie 2004. Conform procesului verbal de predare – primire încheiat între părți, la data de 25 august 2005 s-a procedat la predarea de către pârâtă și primirea de către reclamantă a navei D. Între termenul de predare stabilit prin contract, 16 aprilie 2004 – și data predării efective, 25 august 2004, este o întârziere de 130 zile, iar potrivit art. 22 alin. (1) din contractul nr. 844/2002, achizitorul, pentru livrarea cu întârziere a navei, are dreptul de a deduce din prețul contractului ca penalități 1 % pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.

Așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert H.M., cuantumul penalităților de întârziere în livrarea navei este de 14.799.522.465 lei ROL. Cu privire la celelalte capete de cerere, din materialul probator, cât și din raportul de expertiză efectuat de expert H.M., rezultă cu claritate că reclamanta nu a achitat lucrări neefectuate de către pârâtă, dar facturate de aceasta din urmă, însemnând că nu s-a achitat în plus nici o sumă de bani. Cu privire la cererea reconvențională, prima instanță a reținut că din anexa raportului de expertiză rezultă că reclamanta – pârâtă a plătit cu întârziere un număr de 8 facturi, rezultând o întârziere de plată de 480 zile, valoarea penalităților ridicându-se la 4.464.272.959 lei, sumă la care a achiesat și pârâta - reclamantă reconvențională.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, atât reclamanta SC E. SRL București cât și pârâta SC A. SA Tulcea iar Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 275 din 13 noiembrie 2006, a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 2.390.692.080 lei (ROL) reprezentând penalități de întârziere în livrarea navei D. calculate pentru un număr de 21 de zile și a respins cererea reconvențională în totalitate ca nefondată.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 22 pct. 1 din contract 844/2002, pentru livrarea cu întârziere a navei achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din prețul contractului, reprezentând 1 % pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, situație urmare căreia, procedând la examinarea termenelor și datelor stabilite de părți pentru livrarea efectivă a navei, a rezultat o întârziere de 21 de zile, pentru care a calculat penalitățile de întârziere de 2.390.692.080 lei (ROL), la care a obligat-o pe pârâtă.

Instanța de apel a concluzionat, pe baza materialului probator administrat în cauză și concluziilor rapoartelor de expertiză, că reclamanta nu a achitat lucrări neefectuate pârâtei, dar facturate de aceasta din urmă și că nu s-a achitat de reclamantă în plus nici o sumă de bani iar cererea reconvențională a apreciat-o, ca nefondată, având în vedere clauzele contractului nr. 844/2002, atâta timp cât reclamanta (pârâtă reconvențională) a achitat facturile emise de reclamanta reconvențională (pârâta) pentru lucrările efectuate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta SC E. SRL București cât și pârâta SC A. SA Tulcea. Invocând, în drept, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., reclamanta SC E. SRL București consideră decizia recurată ca „netemeinică și nelegală”, în esență, pentru următoarele motive: 1. Simpla prezentare a situației de fapt recunoscută implicit de către părți nu constituie o motivare a deciziei luate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât instanța de apel, după ce recunoaște dreptul achizitorului (reclamanta) de a solicita penalități de întârziere conchide, fără a preciza în nici un fel pe ce bază, că reține o întârziere de 21 zile. Admiterea penalităților doar pentru 21 de zile, fără a motiva cum s-a ajuns la stabilirea acestei perioade, constituie dovada nemotivării deciziei. 2. Soluția pronunțată contravine motivelor reținute de instanța de apel în decizie (pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ.) în sensul că în considerente reține că predarea navei s-a făcut la 25 august 2004 deși anterior reținuse că părțile au modificat contractul prevăzut ca predarea să se facă la 16 aprilie 2004, după care a modificat penalitățile de întârziere acordate de instanța de fond pentru perioada 16 aprilie 2004 – 25 august 2004. De asemenea, deși a reținut că potrivit art. 22 alin. (1) din contractul nr. 844/2002 achizitorul are dreptul de a deduce penalități de 1 % întârziere, prin soluția pronunțată a respins penalitățile solicitate și legal timbrate. 3. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul nr. 844/2001 (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.), întrucât, ignorând prevederile contractuale care dădeau dreptul reclamantei să solicite penalități de întârziere pentru toată perioada de la scadență și până la îndeplinirea tuturor obligațiilor, așa cum erau descrise la art. 13 din contract, calculate la toată valoarea contractului, a stabilit, după criterii numai de ea cunoscute, penalități doar pentru 21 zile de întârziere. 4. Decizia este lipsită de temei legal (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.) pentru că „instanța de fond a reținut situația de fapt doar parțial” și nu a admis pretențiile reclamantei reprezentând penalități de întârziere, stabilind în sarcina pârâtei doar penalități aferente unei întârzieri de 21 de zile în condițiile în care restul a fost livrat cu o întârziere de 130 zile.

Instanța de apel a stabilit penalități doar pentru 21 de zile, fără a preciza motivul sau împrejurarea prin care a ajuns la această perioadă deși ambele expertize au stabilit valoarea penalităților contractuale datorate de pârâtă pentru cele două perioade solicitate prin capătul 1 și 3 din cerere, iar instanța de apel le-a respins fără a motiva într-un fel. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul 2 de cerere din acțiunea principală, a cărui întindere a fost precizată și legal timbrată pe baza răspunsului dat de expertiza contabilă dispună de instanța de apel (răspunsul la obiectivul 3) respectiv suma de 10.665.619.646 lei ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor incluse în prețul de achiziție plătite de achizitor și nerealizate de către furnizor.

În concluzie, recurenta reclamantă consideră că „prin reținerea doar parțială a situației de fapt, prin nepronunțarea cu privire la toate capetele de cerere din acțiunea principală și mai ales prin ignorarea probelor încuviințate și administrate, hotărârea pronunțată de către instanța de apel este lipsită de temei legal, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta – pârâtă SC A. SA Tulcea, invocând în drept, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia atacată pentru nelegalitate și solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și, pe fond, respingerea în tot a acțiunii principale și admiterea în tot a cererii sale reconvenționale.

Motivele de recurs invocate de pârâtă sunt, în esență, următoarele: 1. Instanța de apel explică rațiunea pentru care a considerat că nava D. s-a livrat cu întârziere, dar nu motivează în nici un fel modul în care a calculat și a ajuns să stabilească cele 21 de zile de întârziere. 2. Greșit s-a reținut de către instanța de apel că nava D. a fost predată cu o întârziere de 21 de zile față de termenul stipulat în contract și că pârâta datorează penalități de întârziere de 2.390.692.080 lei (ROL) întrucât s-au aplicat greșit la speță dispozițiile art. 977 – art. 985 C. civ., privind interpretarea contractelor, art. 969 și 1075 C. civ., deduse efectiv din clauzele contractului nr. 844/2002 și s-a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, contractul dintre părți fiind examinat și interpretat trunchiat.

Astfel, față de dispozițiile art. 18 alin. (2) din contract, prin care părțile, de comun acord, au înțeles să sancționeze plata cu întârziere prin prelungirea automată a termenului de livrare cu tot atâtea zile de întârziere în plată câte s-au înregistrat, nici 1 august 2003 și nici 16 aprilie 2004, cum greșit a reținut instanța de apel, nu au mai rămas termene de predare a navei. Pe parcursul executării contractului rezultă o conduită culpabilă a reclamantei constând în plata cu întârziere de 480 de zile a facturilor, situație ce rezultă din probele de la dosar, inclusiv din interogatoriul reclamantei, iar reclamanta nu a practicat refuzul la plată și nici nu a cerut alte elemente legate de instrumentele de plată, acceptându-le dar onorându-le cu întârziere de 480 de zile.

Or, aplicând clauza art. 18 alin. (2) din contract, cele 480 de zile de întârziere dilată data de predare a navei cu tot atâtea zile, astfel încât nava trebuia predată la 16 august 2005, dar a fost predată mai devreme, respectiv la 25 august 2004. Art. 22 alin. (1) din contract devenea aplicabil numai în cazul adoptării unei conduite recuperabile din partea reclamantei, or, prin conduita sa reclamanta a atras aplicarea art. 18 alin. (2) din contract. 3. Instanța de apel nu a motivat obligarea pârâtei la o parte din cheltuielile de judecată și compensarea celorlalte cheltuieli. Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei SC A. SA este fondat și cel al reclamantei SC E. SRL nefondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Este de precizat că examinarea acestor motive, între care există o legătură indisolubilă, se va face concomitent, întrucât motivele pentru care unul din recursuri a fost apreciat ca fondat conduc, în același timp, la netemeinicia celuilalt recurs și deci, la respingerea lui. Instanța de apel a reținut o întârziere de 21 de zile în predarea navei de către pârâtă reclamantei fără a motiva în nici un fel acest aspect (pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.) și, drept urmare, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.390.692.080 lei (ROL) corespunzătoare acestei perioade. În mod eronat, aplicând greșit prevederile art. 977 – art. 985, 969 și art. 1075 C. civ. (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.) și, corelativ, pe cele ale art. 18 alin. (2) din contractul nr. 844/2002 și interpretând greșit prevederile contractului menționat, care a făcut obiectul prezentei cauze, instanța de apel a reținut că pârâta a procedat cu întârziere la predarea navei către reclamantă.

Fără a relua și reexamina starea de fapt este de menționat că pârâta a predat inițial nava reclamantei la 30 noiembrie 2003, pe bază de proces – verbal. Ulterior, prin actul adițional nr. 15/2003, părțile au stabilit ca termen de predare a navei, după efectuarea lucrărilor suplimentare de mare anvergură comandate de reclamantă, data de 16 aprilie 2004. Nava a fost predată reclamantei, pe bază de proces – verbal, cu depășirea termenului fixat, la 25 august 2004. Instanța de fond, pe baza raportului de expertiză, a reținut, în mod corect, că reclamanta a plătit pârâtei, cu întârziere de 480 zile, un număr de opt facturi, obligând-o pe reclamantă la penalități pentru această întârziere de 4.464.272.959 lei ROL (menționând că la această sumă a achiesat și reclamanta) dar nu a dat eficiență, în raport de acest aspect, prevederilor art. 18 alin. (2) din contractul părților.

Instanța de apel, la rândul său, a interpretat trunchiat prevederile contractuale, fără a examina obligațiile părților și prin prisma art. 18 alin. (2) (deși s-a cerut expres aceasta) și având în vedere doar art. 22 alin. (1) din contract, text pe care l-a interpretat limitat și greșit. Astfel, a reținut întârzierea în livrarea navei și dreptul reclamantei la penalități pentru acest fapt, deși textul cere ca întârzierea să se datoreze „culpei exclusive a furnizorului” or, este evident că, potrivit prevederilor contractuale, reclamantei, achizitor îi revine cel puțin o culpă parțială, constând în întârzierea în plata unor facturi către pârâta, furnizoare, împrejurare ce rezultă atât din expertiza efectuată în cauză cât și din alte probe (situația plăților depusă de reclamantă, răspunsul reclamantei la interogatoriu, poziția pârâtei la 25 mai 2003 față de întârzierea plăților).

În concluzie clauza de penalități prevăzută de art. 22 alin. (1) din contract a fost aplicată, în mod greșit, de instanța de apel, pe de o parte, pentru că nu erau îndeplinite toate condițiile pentru aplicarea ei, respectiv vina exclusivă a pârâtei în neîndeplinirea obligațiilor asumate, iar, pe de alta, pentru că a aplicat-o ignorând incidența și eficacitatea clauzei art. 18 alin. (2) din contract. Potrivit din art. 18 alin. (2) din contract, „dacă achizitorul nu onorează plățile conform termenelor stabilite, furnizorul va sista livrarea navei, zilele de întârziere în efectuarea plăților de către SC D.G. SA prelungind în mod automat termenul final de predare a navei. Furnizorul va relua livrarea navei imediat ce achizitorul efectuează plățile cuvenite”.

Așa cum s-a reținut mai sus și cum, corect, a reținut și instanța de fond, fără însă a-i da toată eficiența necesară, reclamanta a întârziat plățile către pârâtă cu 480 de zile și drept urmare, dând eficiența firească clauzei art. 18 alin. (2) din contract, termenul de livrare a navei s-a prelungit automat cu numărul corespunzător de zile, respectiv până la 16 august 2005. Cum predarea navei s-a făcut la 25 august 2004 rezultă că reclamanta s-a încadrat în termenul de livrare calculat conform contractului și clauzei art. 18 alin. (2) și deci nu își are aplicare clauza art. 22 alin. (1) privitoare la plata penalităților de întârziere pentru nelivrarea în termen. Reclamanta, pentru a înlătura aplicarea clauzei art. 18 alin. (2), a încercat să susțină că întârzierile în plata facturilor emise de pârâtă s-ar datora A.D.R.

Brăila însă această apărare nu poate fi reținută pentru că, pe de o parte, așa cum a arătat și instanța de fond și cum rezultă din contract, A.D.R. nu este parte în contractul nr. 844/2002 (acesta având ca părți doar reclamanta în calitate de achizitor și pârâta în calitate de furnizor) iar obligațiile de plată au fost asumate de către reclamantă iar, pe de alta, chiar dacă, trecând peste cele de mai sus, s-ar lua în calcul întârzierea A.D.R., aceasta nu înlătură întârzierea reclamantei în plată și ar putea privi doar perioada 10 aprilie 2003 – 27 iulie 2003 nefiind de natură să înlăture în totalitate prelungirea automată a termenului de predare în așa fel încât pârâta să poată fi considerată în întârziere cu livrarea navei la 25 august 2004. Instanța de recurs apreciază nefondat motivul de recurs al reclamantei întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., pe de o parte, pentru că nu se arată textul legal încălcat sau aplicat greșit ori în ce constă lipsa de temei legal a hotărârii, reluându-se doar argumente privind situația de fapt, nemotivarea deciziei cu privire la acordarea de penalități pentru doar 21 zile întârziere și nepronunțarea instanței pe capătul 2 de cerere din acțiunea principală, iar, pe de alta, pentru că instanța s-a pronunțat și pe acest ultim aspect invocat. În ceea ce privește celelalte motive de recurs ale reclamantei și care vizează interpretarea contractului precum și nemotivarea și contrarietatea dintre motivare și soluție, referitoare la penalitățile de întârziere acordate și respectiv neacordate, rezultă din argumentele mai sus arătate de ce ele sunt neîntemeiate și de ce, acelor care privesc nemotivarea completă a deciziei, deși au un corespondent în realitate, nu li se poate de eficiență, ca urmare a aplicării clauzei 18.2 din contract.

În recursul său pârâta a solicitat, printre altele, ca urmare a admiterii recursului și modificării deciziei atacate să i se admită în întregime cererea sa reconvențională dar nu a adus deciziei atacate, sub acest aspect, nici o critică ce ar putea fi încadrată în motivele prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., așa încât Înalta Curte urmează să mențină, cu privire la cererea reconvențională, decizia instanței de apel. Față de motivele mai sus arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, să admită recursul pârâtei și să modifice decizia instanței de apel în parte, schimbând sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii principale, menținând celelalte dispoziții ale deciziei atacate, respectiv cele privind respingerea cererii reconvenționale.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată reclamanta – recurentă să-i plătească pârâtei recurente 13.172,55 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. București, filiala Tulcea SRL împotriva deciziei nr. 275/ COM din 13 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Tulcea împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă menținând restul dispozițiilor deciziei privind respingerea cererii reconvenționale. Obligă recurenta – reclamantă să plătească recurentei – pârâte 13.172,55 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2007.