ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3041/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 30 din 24 mai 2006 a Tribunalului Constanța a fost respinsă acțiunea reclamantelor S.B.T.C. Grecia și O.D.E.S. Liberia, în contradictoriu cu pârâta SC Ș.N. SA Constanța, pentru plata sumei de 123.930 dolari SUA (echivalent a 4.056.724.620 lei), reprezentând beneficiu nerealizat cu ocazia staționării nejustificate a navei Pontos în perioada 24 mai - 16 iulie 2002 în șantierul pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Instanța a reținut că între părți a avut loc un schimb de mesaje, convorbiri telefonice, întâlniri directe care au avut ca rezultat negocierea prețurilor, condiții de lucru și modalități de plată pentru ca pârâta să efectueze mai multe reparații la nava P., fără a se stabili un termen de finalizare a lucrărilor de reparații.

Nava Pontos a intrat în șantier la data de 19 aprilie 2002, când au fost semnate și Condițiile Generale pentru repararea navelor în SC Ș.N. SA Constanța, care la pct. 5 prevăd expres că durata reparațiilor va fi cea fixată prin contractul de reparații, care s-a semnat la 16 iulie 2002. Pentru lucrările de înlocuire metal, solicitările de efectuare a reparațiilor au fost transmise verbal de armator și pe baza acestora s-au întocmit buletin de lucru, iar contractul semnat de părți la 16 iulie 2002 acoperă întreaga perioadă de staționare a navei în șantier și totalitatea reparațiilor executate la navă, pentru care s-au purtat negocieri începând cu 11 februarie 2002 și până la intrarea navei în șantier.

Pentru perioada cuprinsă între 19 aprilie 2002 și 16 iulie 2002, părțile nu au încheiat o altă convenție privind reparațiile navei P., care să stipuleze termenul de 35 de zile pentru terminarea lucrărilor. În această perioadă reclamantele au pierdut posibilitatea încheierii unui contract de angajare a T.C., pentru suma minimă de 6.700 dolari SUA/zi, rezultând un beneficiu nerealizat, aferent perioadei de întârziere nejustificată, în sumă de 123.930 dolari SUA.

S-a mai reținut că durata totală a reparațiilor la navă nu putea fi determinată prin simpla împărțire a cantității totale de metal înlocuit, la rata medie de schimb a metalului de 8-10 tone pe zi, confirmată de pârâtă prin mesajul din 12 martie 2002. Reclamantele au declarat apel, susținând în esență următoarele: între părți a intervenit inițial o înțelegere verbală consemnată în corespondența dintre părți, înțelegere ce nu a fost respectată de pârâtă, deoarece nava a fost ținută în port pentru reparații o perioadă mult mai mare decât cea maximă convenită, ulterior s-a încheiat un contract scris având ca obiect reparațiile ce trebuiau efectuate la nava „P.”, în perioada cuprinsă între 23 mai 2002 și 16 iulie 2002, nava s-a aflat în port în lipsa unei convenții a părților.

În această perioadă, reclamantele au pierdut posibilitatea încheierii unui contract de angajare în T.C., pentru suma minimă de 6.700 dolari SUA/zi, rezultând un beneficiu nerealizat, aferent perioadei de întârziere nejustificată, în sumă de 123.930 dolari SUA. Înțelegerea comercială intervenită între părți a fost consemnată în vasta corespondență dintre acestea, obligațiile părților fiind probate conform prevederilor art. 46 C. com., valorând contract comercial, înțelegere nerespectată de pârâtă. În motivarea apelului s-a mai arătat că rata de înlocuire a metalului e un element important în stabilirea perioadei de reparații, dar că instanța de fond nu a clarificat cine se face responsabil de întârzierile care au influențat perioada de reparații, că lucrările suplimentare au avut un volum mic, nu a influențat esențial termenul, lucrările cuprinse în anexa 4 nu sunt lucrări suplimentare, ci lucrări rămase de executat.

Prin Decizia nr. 20 din 8 decembrie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței în condițiile art. 46 C. com. a unei prime convenții între părți, inclusiv expertizele efectuate în cauză, nedescoperind înscrisuri sau fapte care să dovedească existența convenției în formă simplificată, ci, dimpotrivă, evidențiind lipsa acestora, cum ar fi lipsa comenzii cu privire la lucrările de înlocuire metal, nepredarea anticipată a planurilor cu marcarea zonelor ce urmau a fi înlocuite, neprecizarea lucrărilor care necesitau materiale speciale.

Apelantele nu au făcut dovada realizării acordului de voință al părților cu privire la efectuarea lucrărilor de către pârâtă, până la data de 23 mai 2002. Părțile s-au înțeles ca durata totală a reparațiilor la navă să fie calculată prin împărțirea cantității totale de metal înlocuit la rata medie acceptată, aceasta fiind metoda de calcul utilizată la toate reparațiilor de nave, dar aceasta nu poate fi avută în vedere exclusiv la determinarea duratei reparațiilor, deoarece unele lucrări puteau fi efectuate numai după terminarea înlocuirilor de metal. Expertizele au stabilit că în contractul de reparații din 16 iulie 2002, se acoperă întreaga perioadă de staționarea navei în șantier și totalitatea reparațiilor efectuate la navă (anexa 1 - lucrări pentru care s-au purtat negocieri începând cu data de 11 februarie 2002 și până la intrarea navei în șantier, anexa 4 - lucrări suplimentare după intrarea navei în șantier).

Lucrările prevăzute în contract au fost executate integral, iar termenul convenit de părți, 31 iulie 2002 a fost prelungit ulterior, de comun acord, datorită solicitării apelantelor reclamante de efectuare a unor lucrări suplimentare. S-a mai reținut că prima instanță a respins acțiunea reclamantelor în ce privește daunele pretinse ca urmare a neperfectării contractului T.C., deoarece contractul poartă data ulterioară semnării contractului de reparații la 19 iulie 2002, acestea cunoscând data finalizării reparațiilor, agreată de ambele părți. Apelantele reclamante nu au dovedit acordul părților în ce privește termenul de efectuare a acestora, o dovadă expresă a însușirii de către intimată, a unei obligații în acest sens.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantele susținând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu s-a făcut dovada convenției între părți, în condițiile în care corespondența dintre părți este foarte clară din acest punct de vedere, stabilind modalități și termene de realizare a lucrărilor în raport de cantitatea de metal înlocuită. Curtea de Apel Constanța a apreciat în mod greșit că Tribunalul Constanța nu era obligat să clarifice cine se face responsabil de întârzieri și care a fost influența în număr de zile asupra perioadei totale de reparații. Aceste elemente au făcut obiectul expertizelor administrate și erau edificatoare în ceea ce privește responsabilii pentru întârzierile respective.

În mod greșit, s-a apreciat de către instanța de apel că aceste aspecte nu au legătură cu cauza, în condițiile în care tocmai responsabilitatea părților în întârzierea lucrărilor de reparații era problema ce urma a fi clarificată. De asemenea, neexistând un volum mare de lucrări suplimentare, termenul de efectuare a reparațiilor nu se modifică esențial, iar cu privire la daune, recurentele susțin că au făcut dovada daunelor prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: criticile formulate de recurente, cu referire la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute deoarece instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății, reținând că nu s-a făcut dovada existenței în condițiile art. 46 C. com.

a unei prime convenții între părți și nici a vreunei culpe a intimatei în staționarea navei în perioada 23 mai 2002 - 16 iulie 2002. Curtea de Apel Constanța a apreciat corect că instanța de fond nu era obligată să clarifice cine se face responsabil de întârzieri și care a fost influența în număr de zile asupra perioadei totale de reparații, din moment ce, aceste aspecte nu aveau legătură cu cauza. Criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute și constatându-se legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000,00 lei, către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele S.B.T.C. Grecia și O.D.E.S. Liberia împotriva Deciziei nr. 20 din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentele la 2.000,00 cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2008.