ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 680/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 276 din 1

octombrie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.C.R. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an

închisoare.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 30 iunie 1998 la

24 septembrie 1998.

În baza art. 61 C. pen., s-a

menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 683 zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 2150 din 24 iulie 1997 a Judecătoriei Botoșani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a luat act că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 8.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

S-a reținut că în seara zilei de 29

iunie 1998, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a avut o

altercație cu fratele său, S.D., în drum. În timpul incidentului, a trecut pe

acolo ajutorul șefului de post al Poliției Adâncata, plt. maj. M.I. care

circula cu autoturismul proprietate personală, aflându-se în exercitarea unor

activități specifice muncii sale. Lucrătorul de poliție a oprit autoturismul, a

coborât geamul de la portiera stângă și a scos capul pentru a vedea ce se

întâmplă. Văzându-l, inculpatul l-a insultat și l-a amenințat, reproșându-i că

din cauza lui a făcut pușcărie și s-a repezit spre mașină cu intenția de a-l

agresa, dar a fost oprit de fratele său.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: raportul lucrătorului de poliție, raportul privind activitățile

desfășurate de acesta la data de 29 iunie 1998, declarațiile martorilor, acte

medico-legale, declarațiile inculpatului care a negat săvârșirea infracțiunii.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Suceava a declarat apel, criticând hotărârea instanței de apel, întrucât s-a

omis luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., deși expertiza

psihiatrică efectuată în cauză a concluzionat că starea de sănătate a

inculpatului impunea obligarea acestuia la tratament medical până la

însănătoșire.

Curtea de Apel

Suceava, prin decizia penală nr. 333 din 10 noiembrie 2003, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Instanța de apel a considerat că în

mod justificat nu s-a dispus măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.,

având în vedere că de la data expertizării inculpatului au trecut 5 ani, timp

în care nu s-a mai urmărit evoluția bolii, iar Comisia Superioară

Medico-Legală, care prin avizul nr. 617/2003 a aprobat raportul de expertiză,

s-a limitat doar la examinarea documentației din 1998.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicitând admiterea

acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătorești și luarea măsurii de siguranță

prevăzută de art. 113 C. pen., față de inculpatul S.C.R.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

S-a motivat că actele medicale au

confirmat existența afecțiunii cronice de care suferă inculpatul, maladie care

are un caracter de durată și nu este ușor de vindecat, că starea patologică a

acestuia a concurat în mare măsură la comiterea faptei și exprimă neîndoielnic

periculozitatea sa socială, situație în care se impune obligarea inculpatului

la tratament medical până la însănătoșire în condițiile stabilite de art. 113

C. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 113 C.

pen., dacă din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool,

stupefiante sau alte asemenea substanțe, făptuitorul prezintă pericol pentru

societate, el poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament

medical până la însănătoșire.

Măsura de siguranță, care are drept

scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor

prevăzute de legea penală, nu are caracter obligatoriu, constituind o

posibilitate, o facultate a instanței care apreciază necesitatea instituirii ei

în raport de date și împrejurări concrete privind starea psihofizică a

inculpatului.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că în mod corect a procedat instanța de apel, întrucât nu

a avut la dispoziție elemente de actualitate care să motiveze aplicarea art.

113 C. pen.

Inculpatul a fost supus unei

expertize psihiatrice efectuată în condiții de spitalizare de Laboratorul

exterior de medicină legală Iași care, prin raportul nr. 6443 din 26 noiembrie

1998 a concluzionat că prezintă diagnosticul de „comițialitate confirmată

anamnestic cu tulburări intercritice de tip comportamental agravate prin consum

etanolic” ce nu-i afectează discernământul, dar necesită obligarea la tratament

conform art. 113 C. pen.

Prin avizul nr. 617/2003, Comisia

Superioară Medico-Legală a aprobat acest raport, dar numai pe baza

documentației din anul 1998, fără a exista date privind evoluția bolii, starea

actuală a sănătății inculpatului.

În consecință, nu există date

concrete privind persistența stării de pericol pe care inculpatul ar

reprezenta-o pentru societate și care să justifice obligarea acestuia la

tratament medical.

Această măsură de siguranță fiind

restrictivă de libertate a persoanei împotriva căreia se dispune, instanța de

judecată nu o poate institui decât în condițiile de certitudine a necesității

și eficienței sale care în această cauză nu sunt pe deplin lămurite și

convingătoare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

de Casație și Justiție urmează să respingă ca nefondat recursul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) Cod procedură penală.

Onorariul apărătorului din oficiu se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei

penale nr. 333 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, privind pe

inculpatul S.C.R.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

februarie 2004.