ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 156/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.246 din 2 septembrie 2003, Tribunalul Tulcea, în baza

art.334 C.proc.pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea

prevăzută de art.20 raportat la art.174 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.c C.pen.,

în infracțiunea prevăzută de art.181 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b

și art.73 lit.b C.pen.       În temeiul art.181 alin.1 C.pen., cu aplicarea

art.37 lit.b C.pen., art.73 lit.b  și art.80 C.pen., a condamnat pe inculpatul I.L.A.

la pedeapsa de un an închisoare.

S-au

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 C.pen., pe

durata prevăzută de art.71 C.pen.

A fost

menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata

prevenției începând de la 15 mai 2003 și până la data de 11 septembrie 2003,

inclusiv.

S-au admis

în parte pretențiile formulate de partea vătămată P.S.

A fost

obligat inculpatul să plătească părții civile P.S. suma de 15.000.000 lei cu

titlu de despăgubiri pentru daune morale.

S-a

constatat că Spitalul Orășenesc Babadag, Casa de asigurări de Sănătate Tulcea

și Spitalul de Urgență Constanța nu au formulat pretenții în cauză.

În

temeiul art.191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în folosul

statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul

I.L.A. locuia la adresa de domiciliu, împreună cu martora P.G., în vârstă de 17

ani, între inculpat și partea vătămată P.S. existând relații amicale, fiind

consăteni.

În data

de 25 februarie 2003, inculpatul, împreună cu partea vătămată și martorul R.C.,

au consumat băuturi alcoolice, mai întâi la locuința părții vătămate, apoi la

barul din localitate și, în final, la locuința inculpatului, unde au ajuns în

jurul orelor 22

30

.

De aici

au hotărât să meargă la locuința părții vătămate pentru a mai aduce vin.

Partea

vătămată, fiind în stare avansată de ebrietate, a luat un cuțit, fiind observat

de martora P.Ș.

Înainte

de a ieși din curtea locuinței inculpatului, partea vătămată a început să-l insulte

pe R.C. i-a reproșat că nu dă și el de băut și l-a făcut „pleșcar și mocangiu”,

după care l-a lovit cu pumnul în față și în cap.

Inculpatul

fiind în spatele acestora și văzând atitudinea părții vătămate, a intervenit

pentru a-i despărți, fără a observa că partea vătămată avea în mână un cuțit.

A

încercat să-l dezarmeze pe P.S., rănindu-se, astfel, la un deget.

Apoi,

partea vătămată, nedezarmată, s-a îndreptat spre inculpat, amenințându-l.

În

aceste condiții, inculpatul i-a aplicat părții vătămate mai multe

lovituri, unele în

zona capului, continuând să-l lovească și după ce acesta (P.S.) a căzut și

încerca să se apere, cu mâinile.

În

momentul în care au obeservat că partea vătămată și-a pierdut cunoștința,

inculpatul și martorul R.C. l-au transportat pe P.S. în casă, unde i-au acordat

îngrijiri medicale, iar după ce și-a revenit i-au propus să cheme ambulanța.

Instanța

a reținut că situația de fapt expusă a fost dovedită cu următoarele mijloace de

probă: plângerea și declarațiile părții vătămate P.S., actele medico-legale,

procesul verbal de reconstituire însoțit de planșa foto, declarațiile

martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel procurorul și inculpatul criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică.

În

motivele de apel, procurorul a criticat sentința sub aspectul greșitei

schimbări a încadrării juridice din art.20 raportat la art.174 C.pen., în

infracțiunea prevăzută de art.181 C.pen. și a greșitei individualizări a

pedepsei.

Inculpatul

a criticat sentința sub aspectul despăgubirilor civile la care a fost obligat

către partea vătămată.

Prin

decizia penală nr.312 din 25 septembrie 2003, Curtea de Apel Constanța a

respins, ca nefondat, apelurile declarate de procurorși inculpat, apreciind ca

fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva

deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

solicitând admiterea recursuluui, casarea hotărârilor și rejudecând, schimbarea

încadrării juridice în tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art.20

raportat la art.174 cu aplicarea art.37 lit.b  și art.73 lit.b C.pen. și

majorarea pedepsei aplicată inculpatului .

Verificând

actele dosarului cauzei, Curtea, constată că recursul nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Instanța

de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, la

încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de inculpat.

Astfel,

din probele existente la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul a lovit partea

vătămată în condițiile în care partea vătămată se afla sub influența băuturilor

alcoolice și era înarmat cu un cuțit, lovindu-l cu pumnul pe martorul R.C.

Inculpatul

a intervenit pentru a aplana starea conflictuală creată între cei doi, situație

în care, încercând să-l dezarmeze de cuțit pe P.S., s-a rănit, fără a reuși

deposedarea acestuia, care l-a amenințat cu moartea.

Așa

încât, inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări

produse de atitudinea agresivă a părții vătămate, care era înarmată cu un

cuțit.

Pe de

altă parte, din adresa nr.295 din 7 mai 2003 a Serviciului Medico-Legal

Județean Tulcea, rezultă că viața victimei nu a fost pusă în primejdie, iar

după aplicarea loviturilor, inculpatul a acordat victimei ajutor,

transportându-o în casa sa  și oferindu-i  medicamente.

Or,

dacă inculpatul intenționa să-l omoare, l-ar fi lăsat la locul comiterii faptei

și nu s-ar fi preocupat  de soarta sa.

De

asemenea, inculpatul nu a fost înarmat cu obiectul pe care l-a folosit în

aplicarea loviturilor, ci l-a apucat la întâmplare, iar intensitatea

loviturilor aplicate a fost redusă, așa încât, deși au vizat zona capului, nu

au pus în primejdie viața părții vătămate.

Față de

aceste considerente, se constată că încadrarea juridică a faptei este corectă

și nu se impune schimbarea încadrării juridice, astfel cum a solicitat parchetul.

Cu

privire la al doilea motiv de recurs care vizează  majorarea pedepsei aplicate

inculpatului, se constată că la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere

criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., în raport de modul și

împrejurările comiterii faptei, urmările produse și persoana inculpatului,

pedeapsa aplicată, atât prin cuantum, cât și ca modalitate de executare,

răspunde scopurilor pedepsei prevăzute de art.52 C.pen.

Așa

încât, în cauză, nu sunt motive care să justifice majorarea pedepsei.

În

consecință, urmează, să fie respins recursul declarat de parchet, ca nefondat,

conform  dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, împotriva deciziei penale nr.312 din 25 septembrie 2003 a Curții de

Apel Constanța, privind pe intimatul inculpat I.L.A.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 15 mai 2003  până la 13

ianuarie 2004.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de

400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi  13 ianuarie 2004.