ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1932/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 296 din 29 martie 2000, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantei SC A.P.R. SRL Deva, formulată în contradictoriu cu pârâta SC U.P.R. SRL Deva, dispunându-se anularea contractului de sublocație din 23 martie 1998 și a actului adițional la contractul nr. 885 din 5 aprilie 1998, ca fiind încheiate prin constrângere. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în baza înscrisurilor de la dosar și a declarațiilor martorilor audiați nemijlocit, că actele, a căror anulare s-a dispus, au fost încheiate ca urmare a unor condiționări. Ceea ce a reprezentat o constrângere, dându-se, astfel, eficiență dispozițiilor 953, 955 și, respectiv, art. 956 C. civ.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 902/A din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care, reanalizând probele administrate la fond, a ajuns la concluzia că soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică. Împotriva acestei ultime soluții a declarat recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În drept, se invocă cazul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, se susține de către recurentă că, deși, pentru termenul când s-a soluționat apelul, respectiv, 3 noiembrie 2000, apărătorul ales al acesteia a formulat o cerere de amânare, motivată de imposibilitatea prezentării pentru motive de boală, sens în care a atașat cererii și o adeverință medicală, acte depuse la grefa instanței la data de 2 noiembrie 2000, instanța nu a amânat soluționarea că a pășit la judecată, încălcându-i-se, prin aceasta, pârâtei dreptul la apărare. Trimiterea, în acest sens, la prevederile art. 105 C. proc. civ. de către recurentă este greșită, textul referindu-se la nulități. Cu toate acestea, Curtea, examinând critica în raport cu probele cauzei, o apreciază neîntemeiată.

Astfel, deși cele susținute de recurentă sunt parțial adevărate, în sensul că, pentru termenul când s-a judecat apelul, apărătorul său a cerut motivat amânarea și instanța a pășit la judecată, nu se poate reține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, dat fiind faptul că instanța a amânat pronunțarea pentru data de 10 noiembrie 2000, pentru ca apelanta-pârâtă să depună concluzii scrise. Faptul că apelanta afirmă că nu a cunoscut despre această măsură nu este imputabil instanței, așa încât, față de considerentele ce preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 martie 2003.