ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1932/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 296 din 29 martie

2000, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea reclamantei SC A.P.R. SRL Deva, formulată

în contradictoriu cu pârâta SC U.P.R. SRL Deva, dispunându-se anularea contractului

de sublocație din 23 martie 1998 și a actului adițional la contractul nr. 885

din 5 aprilie 1998, ca fiind încheiate prin constrângere.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în baza înscrisurilor de la dosar și a declarațiilor martorilor

audiați nemijlocit, că actele, a căror anulare s-a dispus, au fost încheiate ca

urmare a unor condiționări.

Ceea ce a reprezentat o constrângere,

dându-se, astfel, eficiență dispozițiilor 953, 955 și, respectiv, art. 956 C.

civ.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 902/A din 10 noiembrie 2000 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, care,

reanalizând probele administrate la fond, a ajuns la concluzia că soluția

pronunțată de tribunal este legală și temeinică.

Împotriva acestei ultime soluții a

declarat recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În drept, se invocă cazul de casare,

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, se susține de către recurentă

că, deși, pentru termenul când s-a soluționat apelul, respectiv, 3 noiembrie

2000, apărătorul ales al acesteia a formulat o cerere de amânare, motivată de

imposibilitatea prezentării pentru motive de boală, sens în care a atașat

cererii și o adeverință medicală, acte depuse la grefa instanței la data de 2

noiembrie 2000, instanța nu a amânat soluționarea că a pășit la judecată,

încălcându-i-se, prin aceasta, pârâtei dreptul la apărare. Trimiterea, în acest

sens, la prevederile art. 105 C. proc. civ. de către recurentă este greșită, textul

referindu-se la nulități.

Cu toate acestea, Curtea, examinând

critica în raport cu probele cauzei, o apreciază neîntemeiată.

Astfel, deși cele susținute de

recurentă sunt parțial adevărate, în sensul că, pentru termenul când s-a judecat

apelul, apărătorul său a cerut motivat amânarea și instanța a pășit la judecată,

nu se poate reține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, dat fiind faptul că

instanța a amânat pronunțarea pentru data de 10 noiembrie 2000, pentru ca

apelanta-pârâtă să depună concluzii scrise.

Faptul că apelanta afirmă că nu a

cunoscut despre această măsură nu este imputabil instanței, așa încât, față de

considerentele ce preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 martie 2003.