ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1080/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 807 din 5

septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 4204/2002, în baza dispozițiilor art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a

condamnat pe inculpatul P.G.G., la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată N.L.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului

din oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției în sumă de 350.000

lei.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

La data de 4 iunie 2002, partea

vătămată N.L. se deplasa pe str. Doamna Ghica, oprindu-se în fața unui stand

pentru a face cumpărături. În timp ce aceasta se pregătea să achite prețul

cumpărăturilor, din spate, un individ necunoscut i-a smuls lanțul din aur pe

care îl purta la gât și a fugit având bunul sustras în mână. Partea vătămată a

început să strige solicitând ajutorul trecătorilor și a pornit în urmărirea

acestuia, solicitându-i să-i restituie bunul sustras. Inițial, acesta nu a

recunoscut, dar cei doi au fost observați de un angajat al complexului M.B.,

respectiv de paznic care a sărit în ajutorul părții vătămate, împreună

conducându-l pe individ în cabina postului de pază. La insistențele părții

vătămate și ale martorului D.G., speriat fiind și de intenția acestora de a

chema organele de poliție, individul le-a spus că a aruncat lanțul sustras la

rădăcina unui copac aflat în fața postului de pază.

Împreună cu autorul, partea vătămată

și martorul s-au deplasat la locul indicat unde au găsit bunul sustras după

care au anunțat organele de poliție.

În cursul cercetării judecătorești a

fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că a

consumat o cantitate de alcool la domiciliul său, după care a plecat spre locul

de muncă. În drum spre patronul la care lucra, a observat-o pe partea vătămată

și s-a hotărât să-i smulgă lanțul de la gât.

După smulgerea lănțișorului, a fugit

și l-a aruncat în apropierea unui pom.

De asemenea, a fost audiată și

partea vătămată N.L., care a declarat că la data de 4 iulie 2002, se afla pe

str. Doamna Ghica, unde voia să facă cumpărături de la un comerciant din zonă.

Până să achite contravaloarea cumpărăturilor, s-a simțit strânsă de gât, nu

și-a dat seama ce s-a întâmplat, dar a văzut pe cineva fugind de lângă ea. A

observat că de fapt i-a fost smuls lanțul. Partea vătămată a pornit în

urmărirea inculpatului, pe care l-a prins cu ajutorul martorului D.G., paznic

la un cămin de bătrâni.

Din declarațiile martorului D.G.,

paznic la complexul „M.B.”, situat pe str. Ripiceni, a rezultat că la data de 4

iulie 2002, se

afla de serviciu, când a auzit pe

stradă strigând după ajutor. Ieșind pe stradă, a observat o femeie care alerga

după un tânăr strigând „Ajutor, prindeți hoțul”, astfel l-au prins pe inculpat,

l-au introdus în cabina postului de pază unde-și desfășura activitatea și

amenințându-l cu poliția s-a hotărât să-i restituie lănțișorul din aur.

Analizând prin coroborare întregul

material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că la data de 4

iunie 2002, în timp ce se afla pe str. Doamna Ghica, inculpatul s-a îndreptat

către partea vătămată, prin spate, și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru

netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că aceasta nu

este suficientă pentru a-și atinge scopul, iar în cauză nu se impune reținerea

de circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 741 din 13

noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființând sentința

atacată și, rejudecând, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și

art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani la 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. c) C. pen.

A aplicat prevederile art. 71 și

art. 64 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a apreciat că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, însă nu a făcut o judicioasă

individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul P.G.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe

fond, reducerea pedepsei.

Curtea, verificând actele dosarului

cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanțele au stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.

De asemenea, instanța de apel a

apreciat corect că, în cauză, nu se impune a fi reținute circumstanțe atenuante

în favoarea inculpatului, având în vedere că fapta sa prezintă un grad ridicat

de pericol social, modalitatea de comitere a faptei denotă periculozitatea

inculpatului, care a acționat într-un loc public, profitând de aglomerație,

producându-i părții vătămate leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri

medicale.

Pe de altă parte, este adevărat că

inculpatul a recunoscut fapta, însă numai după ce a fost imobilizat și

amenințat că va fi denunțat organelor de poliție.

Așa încât, decizia instanței de

apel, în sensul majorării pedepsei aplicate inculpatului de la 4 ani închisoare

la 5 ani închisoare este corectă.

Față de aceste considerente,

solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită, în cauză

fiind stabilită o pedeapsă corespunzătoare criteriilor generale prevăzute de

art. 72 C. pen. și scopurilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

În consecință, urmează să fie

respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.G.G. împotriva deciziei penale nr. 741 din 13

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 4 iulie 2002 până la 4 martie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

4 martie 2003.