ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1397/2003

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din 31

mai 2000, pronunțată de Tribunalul Brașov a fost condamnat inculpatul D.C. la 6

ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 42 C. pen. și a art. 74 lit.

a) și c) și a art. 76 lit. a) C. pen., precum și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe

timp de 10 ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat să

plătească suma de 896.081.795 lei către partea civilă S.C. T.T. S.R.L. Brașov.

Pentru a pronunța soluția de mai

sus, instanța de fond a reținut că, inculpatul a cumpărat firma S.C. M.P.

S.R.L., iar de la sucursala B.R.D. Galați unde firma avea cont deschis, a

ridicat două cecuri.

Pentru a achiziționa cantități mari

de carne, inculpatul a apelat la un prieten prin intermediul căruia numitul G.

l-a prezentat patronului S.C. T.T. S.R.L. Brașov unde au perfectat două

contracte de vânzare – cumpărare a stocului de carne în valoare de cca 800 milioane

lei. Inculpatul a achitat pe loc suma de 2 milioane, iar pentru restul de plată

a completat două file C.E.C., deși cunoștea că la data emiterii nu avea

provizia necesară.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul D.C. care

nu și-a motivat apelul.

Din motivele scrise, parchetul a

criticat hotărârea pentru calcularea greșită a perioadei de prevenție care a

fost dedusă, cât și asupra cuantumului pedepsei ca fiind neîndestulător.

Prin decizia penală nr. 194 din 4

octombrie 2000, Curtea de Apel Brașov a admis apelul parchetului, a casat

sentința penală și rejudecând cauza a înlăturat dispozițiile privind deducerea

perioadei de arest preventiv, întrucât, inculpatul nu a fost arestat în cauza

de față și a respins apelul inculpatului, ca nefondat.

În termen legal, a declarat recurs

inculpatul care a cerut casarea hotărârii dată în apel și rejudecarea cauzei,

întrucât, apelul său a fost judecat în lipsă, procedura de citare nefiind legal

îndeplinită, fiind arestat în altă cauză.

Prin decizia penală nr. 2439 din 15

mai 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a admis recursul declarat

de inculpat, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel

Brașov pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpat și parchet.

S-a motivat în considerente că,

potrivit art. 314 C. proc. pen., judecata nu poate avea loc decât în prezența

inculpatului când acesta se află în stare de deținere; instanța de apel nu a

luat măsurile necesare pentru aducerea inculpatului arestat la judecarea

apelurilor, situație sancționată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu o

nulitate absolută.

Procedând la judecarea apelurilor,

Curtea de Apel Brașov prin decizia penală nr. 34 din 5 martie 2002, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a desființat

hotărârea fondului sub aspectul încadrării juridice, individualizării pedepsei,

deducerii prevenției și publicității la Registrul Comerțului și în aceste

limite a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 13 C. pen.

Au fost înlăturate din dispozitivul

sentinței apelate prevederile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

S-a dispus înregistrarea în registrul

comerțului, Camera de Comerț și Industrie Brașov a prezentei decizii.

S-au menținut în rest dispozițiile

sentinței apelate și s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Instanța a reținut cu ocazia

rejudecării că, încadrarea juridică corectă a faptei în raport de modificarea

dispozițiilor art. 146 C. pen., este aceea de înșelăciune prevăzută de

dispozițiile art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., în formă continuată, iar

referitor la pedeapsă s-a susținut că, împrejurările în care s-a comis fapta, prejudiciul

cauzat impun înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.

74 C. pen.

În termen legal, împotriva hotărârii

de mai sus a declarat recurs doar inculpatul D.C. care a criticat-o doar sub

aspectul cuantumului pedepsei aplicate, solicitând reducerea acesteia.

Hotărârea recurată va fi examinată

în raport de motivul formulat, dar și de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 17

1

C. proc. pen., constatându-se că instanța

de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea legii în ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului.

Într-adevăr, dispozițiile art. 372

C. proc. pen., consacră principiul procesual al neagravării situației unei

părți în propria cale de atac, după cum dispozițiile art. 385

8

C.

proc. pen., privesc neagravarea situației unei părți în propriul recurs.

Încălcând aceste dispoziții legale

imperative cu valoare de principiu procesual, instanța de apel procedând la

rejudecarea apelurilor declarate de inculpat și parchet a înlăturat nelegal

dispozițiile art. 74 – art. 76 C. pen., referitoare la circumstanțele judiciare

personale reținute de instanța fondului în favoarea inculpatului.

Operațiunea de înlăturare a

circumstanțelor judiciare personale este nelegală, deoarece prin acest procedeu

s-a agravat situația inculpatului în propria cale de atac.

Astfel, este de subliniat că, prima

decizie pronunțată în apel (nr. 194 din 4 octombrie 2000) și prin care se

admisese apelul declarat de parchet numai cu privire la greșita computare a

detenției pentru inculpat a fost casată în recursul inculpatului soluționat

prin decizia nr. 2439 din 15 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, cauza fiind

trimisă la aceeași instanță, respectiv, Curtea de Apel Brașov pentru

rejudecarea apelurilor declarate în cauză cu citarea legală și aducerea

inculpatului în instanță.

În această situație fiind admis

recursul inculpatului, instanța care a procedat la rejudecarea apelurilor

urmare a casării nu putea proceda la înlăturarea dispozițiilor art. 74 – art.

76 C. pen., pentru că agrava situația inculpatului în propria sa cale de atac

și hotărârea, astfel pronunțată încălca dispozițiile art. 372 și art. 385

8

C. proc. pen.

Acesta este și motivul pentru care

decizia este nelegală deoarece soluția pronunțată a produs o vătămare

inculpatului în ce privește pedeapsa aplicată care nu poate fi înlăturată,

decât prin casarea deciziei și admiterea recursului declarat de inculpat

conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Rejudecând cauza în limitele casării

urmează a se menține dispozițiile art. 74 – art. 76 C. pen., în favoarea

inculpatului pentru considerentele sus expuse și în consecință cum alin. (4) al

art. 215 C. pen., sancționează fapta cu o pedeapsă cuprinsă între 3 ani – 15

ani, cuantumul pedepsei principale va fi coborât sub limita minimă legală

prevăzută de text, iar pedeapsa complementară va fi redusă de la 10 ani, la 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Vor fi menținute în rest

dispozițiile deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 34 din 5 martie 2002 a Curții de

Apel Brașov.

Casează decizia atacată cu privire

la înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., dispoziții pe care le

menține și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., de la 6 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., la

pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Menține celelalte dispoziții.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2003.