- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 19 mai 2004
Decizia nr. 2009/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 120/2003 a Curții de Apel Craiova
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 octombrie 2002, reclamantul C.L. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Serviciul de Pensii Militare, să i se recalculeze drepturile de pensie, începând cu data emiterii deciziei de pensionare, prin adăugarea vechimii de 4 ani, cât a fost student la Facultatea de Științe Economice – cursuri de zi. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că i-a fost calculate drepturile de pensie, în baza Decretului nr. 214/1997, astfel cum a fost modificat prin D.L. nr. 70/1990, art. 1 lit. a), dar s-a exceptat perioada de 4 ani cât a frecventat cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Stat din Craiova.
Prin sentința civilă nr. 120 din 31 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamantului C.L. Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că la data când s-a pensionat reclamantul, atât sistemul public de pensii, cât și cel referitor la sistemul pensiilor militare de stat, perioada cât o persoană a fost student la o instituție de învățământ superior, nu face parte din vechimea în muncă ce se avea în vedere la pensionare. Modificarea Legii nr. 3/1997, prin Legea nr. 73/1991, nu produce consecințe juridice în materia pensiilor militare, iar D.L. nr. 71/1990 nu reglementează perioada studiilor superioare de stat. Nemulțumit de sentința sus-menționată, a declarat recurs C.L., pentru motivele de casare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că la data de 31 mai 1999, când reclamantul s-a pensionat, Decretul nr. 214/1997 și Legea nr. 3/1977, erau modificate prin Legea nr. 71/1990 și Legea nr. 73/1991 și prevedeau că perioada cât o persoană a fost student la o instituție de învățământ superior de stat, reprezintă vechime ce se va în calcul la stabilirea pensiei, reglementare care trebuie să i se aplice și recurentului. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 77 alin. (3) din Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat, constituie vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat, și perioada în care anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, s-au urmat cursurile de zi ale învățământului superior, organizat potrivit legii pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora, potrivit legii.
Însă recurentul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, la data de 31 august 1998, în condițiile Decretului nr. 214/1997, privind pensiile militare de stat și care a fost modificat prin Decretul nr. 71/1998, cu precizarea că se consideră vechime în muncă, și timpul cât persoana a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost elev la școala militară sau al unei instituții militare de învățământ superior, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat și nu privesc absolvenții unor instituții superioare de stat. Legea nr. 164/2001, privind pensiile militare, cuprinde dispoziții care sunt aplicabile cadrelor militare care urmează a se pensiona după data de 10 aprilie 2001, iar modificarea Legii nr. 3/1977, prin Legea nr. 73/1991, nu produce consecințe juridice în materia pensiilor militare.
În consecință, motivele de casare fiind nefondate, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de C.L. împotriva sentinței civile nr. 120 din 31 martie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.