ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3434/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3434/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 246 din 8 iulie 2003, Tribunalul Gorj, l-a condamnat pe inculpatul R.B., în baza art. 312 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 14 din Legea nr. 466/1979, la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. A fost dedusă reținerea din data de 24 aprilie 2003. A fost confiscată cantitatea de 51 kg mercur. În cauză a mai fost condamnat și inculpatul B.M., pentru aceeași infracțiune, la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 81 C. pen.
Instanța a reținut, în fapt, că la data de 24 aprilie 2003, inculpații R.B. și B.M. au fost surprinși de organul de poliție în piața din municipiul Tg. Jiu în timp ce încercau să vândă cantitatea de 51 kg mercur, dobândită de la persoane necunoscute și deținută ilegal. Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a declarat apel, criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen., iar în privința inculpatului B.M. solicitând încetarea procesului penal urmare decesului acestuia. Prin decizia penală nr. 112 din 2 martie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul parchetului, a desființat hotărârea criticată în privința inculpatului B.M. și în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc.
pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal, constatând că la data de 28 iulie 2003 inculpatul a decedat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru greșita menținere a hotărârii instanței de fond în privința suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată inculpatului R.B., impunându-se înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat în recursul parchetului, este fondat.
Cei doi inculpați au recunoscut că au dobândit și deținut, la domiciliul inculpatului R.B., fără drept, cantitatea de 51 kg mercur, pe care au încercat să o valorifice la data de 24 aprilie 2003, în piața din municipiul Tg. Jiu. Prin cantitatea însemnată de substanță și natura, toxică, a acesteia, fapta prezintă un ridicat grad de pericol social, impunându-se aplicarea unei sancțiuni sub forma unei pedepse care, pe de o parte, să asigure realizarea scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni iar, pe de altă parte, să conțină elementele funcțiilor de constrângere și reeducare. În aceste coordonate, este greșită aprecierea potrivit căreia scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia și chiar fără supunerea inculpatului la unele măsuri de supraveghere.
De urmare, admițând recursul parchetului și casând hotărârile pronunțate în cauză numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani, Curtea va înlătura dispozițiile art. 81 și art. 82 C. pen., dispunând, în baza art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., cu obligația prezentării acestuia în prima zi de marți a fiecărei luni, la organul de poliție în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 112 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul B.R. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 246 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Gorj, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 și ale art. 82 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B.R., iar în baza art. 86 1 din același cod, dispune suspendarea executării acestei pedepse, sub supraveghere, pe termenul de încercare de 5 ani.
În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte în prima zi de marți a fiecărei luni, la organul de poliție de la domiciliu; b) să anunțe, în prealabil, organului de poliție desemnat, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiilor stabilite de instanță.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore, din data de 24 aprilie 2003. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.