ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5524/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 110/ PI din 8 februarie 2006, Tribunalul Timiș, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.C., la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., lit. a) ,b), d) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 118 lit. c) C. pen., a fost confiscată cantitatea de 679 kg mercur.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 234/P/2003 a fost trimis în judecată inculpatul M.C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut vă în cursul anului 2001, inculpații B.C. și V.G.C., prieteni din copilărie din comuna Cenei, județul Timiș au primit de la numitul C. cantitatea de 2,679 kg de mercur alb, într-o sticlă de plastic de 250 ml, pentru a-l valorifica și a împărți banii între ei. La această operațiune a participat și inculpatul B.I. care a găsit o persoană rămasă neidentificată, interesată de cumpărarea mercurului. Persoana respectivă s-a recomandat J.

Inculpații sus-menționați au fost depistați de către organele de poliție și trimiși în judecată la 11 februarie 2003 prin rechizitoriul nr. 96/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin același rechizitoriu s-a disjuns cauza în vederea depistării numiților C. și J.

Organele de poliție continuând cercetările au descoperit faptul că respectivul C. se numește M.C.C. și figurează în evidențele oficiale cu domiciliul în comuna C., județul T. și s-a mai descoperit faptul că, sus-numitul are reședința în T,  județul T.

Din declarația martorului M.L. (tatăl recurentului inculpat) și D.A. (bunica) a rezultat că din perioada lunii octombrie 2002 M.C.C. a plecat la muncă în Spania, nefiind cunoscută adresa.

Prin adresa nr. 3621003 din 27 octombrie 2003, S.E.I.P.J. Timiș – Biroul Pașapoarte, a comunicat faptul că M.C.C. posedă pașaportul turistic nr. 6606899 din 28 august 2003.

Procedându-se la recunoașterea după fotografie a inculpatului, martorii B.C. și V.G.C. au indicat fotografia ce-l releva pe inculpatul M.C.C. fără nici o ezitare și în prezența martorilor asistenți.

Acești martori au susținut și în declarațiile date în prezența apărătorului inculpatului că persoana de la care au achiziționat mercurul, este M.C.C., fapt confirmat de martorul C.A.D.

Apărările inculpatului, formulate numai prin apărător, acesta neprezentându-se la organele de urmărire penală, au fost înlăturate cu depozițiile martorilor audiați în cauză, concluzionându-se că inculpatul M.C.C. a deținut mercur alb în cantități de 2,679 kg în vederea comercializării către B.C. și V.G.C.

Împotriva sentinței pronunțate de tribunal a declarat apel în termen legal inculpatul M.C.C., solicitând reanalizarea probatoriului administrat în cauză și pronunțarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 178/ A din 4 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat, reținându-se că situația de fapt este corectă, în cauză efectuându-se corect individualizarea judiciară a pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, susținând că, în cauză nu există probe incriminatorii, niciunul dintre martori nesusținând că inculpatul M.C.C. a vândut mercurul vreunei persoane; nefăcându-se distincție între intenția de a vinde și operațiunea de vânzare-cumpărare. Au fost invocate cazurile de casare a hotărârii atacate cu recurs, prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 17

1

C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

În cauză nu subzistă cele două cazuri de casare a hotărârilor invocate de recurent, iar dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în aceste cazuri (pct. 17

1

al art. 385

9

C. proc. pen., fiind abrogat prin art. 1 pct. 185 din Legea nr. 356/2006).

Dezvoltarea motivelor de recurs se încadrează în punctul 18 al art. 385

9

C. proc. pen., deoarece recurentul susține că instanțele „au reținut o altă stare de fapt”, instanțele pronunțând o hotărâre greșită de condamnare, dar acest caz nu poate fi reținut pentru considerentele care urmează.

Pentru a fi reținut cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., ar trebui să se constate că prima instanță a stabilit greșit faptele și că această greșeală a influențat în mod hotărâtor soluția pronunțată.

Eroarea gravă de fapt constă, în esență, într-o inexactă reflectare, ca pură stare de fapt, a ceea ce conține dosarul în actele sale, în cuprinsul hotărârii atacate, o contradicție evidentă, necontestată și esențială, între ceea ce rezultă din actele lui și ceea ce reține instanța prin hotărârea sa, cu privire nu numai la existența faptei, dar și cu privire la orice situație de fapt de natură să influențeze soluția cauzei.

Din declarațiile martorilor B.C. și V.G.C. rezultă că în cursul anului 2001 au primit de la inculpatul M.C.C. o sticlă de plastic plină în proporție de 1/3 în care se află mercur pentru a-l comercializa.

Această sticlă din plastic, care conținea cantitatea de 2,679 kg mercur alb a rămas la martorul V.C. până, la data de 25 ianuarie 2003, când cei doi martori împreună cu martorul B.I. au fost depistați în Stația C.F.R. Timișoara Nord, având asupra lor cantitatea de mercur.

Martorii V.C. și B.C. au declarat că mercurul l-au primit de la inculpatul M.C.C. pentru a găsi cumpărător.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) C. pen., acțiunea poate consta, după caz, în procedura, în deținerea, în orice operație privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe, ori în experimentarea produselor sau substanțelor toxice.

Fiecare dintre acțiunile alternative ale laturii obiective practicate „fără drept” poate constitui infracțiune.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că „niciunul dintre martori nu a declarat că M.C.C. a vândut mercurul cuiva”, în opinia recurentului, instanțele nereușind să facă distincția între intenția de a vinde și operațiunea de vânzare-cumpărare care presupune mai multe elemente.

Susținerea recurentului inculpat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 312 C. pen., nu este fondată.

Recurentul inculpat a deținut sticla de mercur și a predat-o celor doi martori în vederea comercializării. Inculpatul a omis una din acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 312 C. pen., care se poate săvârși, printre altele, și prin orice operațiune privind circulația produselor și substanțelor toxice, mercurul încadrându-se în categoria substanțelor toxice.

În mod corect a reținut instanța de apel că sub aspectul vinovăției inculpatului nu are relevanță împrejurarea că ulterior inculpatul M.C.C. a părăsit țara, stabilindu-se în Spania, iar o parte din banii ce i se cuveneau pentru mercurul comercializat nu i-ar fi parvenit.

În consecință, instanțele au reținut o situație de fapt corectă, stabilindu-se că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul.

Nici cazul de casare invocat din oficiu, art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., nu subzistă în cauză.

În apel, unul din motivele invocate a fost lipsa de pericol social al faptei săvârșite de inculpat.

Neexaminarea unui motiv de apel invocat de inculpat, în principiu, poate atrage casarea hotărârii conform cazului invocat.

Nu orice omisiune a unui motiv de apel cade sub incidența art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Pentru aceasta, este necesar ca motivul de apel asupra căruia instanța nu s-a pronunțat să aibă influență asupra soluționării cauzei sau, să fie de așa natură încât, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluția procesului.

Aceasta înseamnă că pentru aplicarea art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., instanța de recurs trebuie să examineze, prin referire la obiectul concret al cererii de apel îndeplinirea condiției sus-menționate.

Deși nu a făcut referire expresă la trăsăturile esențiale ale infracțiunii, printre care și gradul de pericol social al faptei, menținând sentința și decizia aplicate, instanța implicit a considerat că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Verificând hotărârea cu privire la aplicarea corectă a art. 72 C. pen., s-a reținut că în cauză, s-a efectuat corect și individualizarea judiciară a pedepsei.

Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului este mare în raport de circumstanțele săvârșirii faptei și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, hotărârile fiind supuse casării conform art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul inculpatului și casându-le în parte, va fi aplicată o pedeapsă într-un cuantum de natură a atinge scopul preventiv și educativ prevăzut de legiuitor și cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.C.C. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 4 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 110/ PI din 8 februarie 2006 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., pe care o reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2006.