ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 mai 2002, R.M.G., judecător, a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare pentru a fi obligați să-i restituie sumele de bani încasate, prin reținerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Tribunalul Satu Mare a chemat în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru a fi obligată la înapoierea plății făcute reclamantei în caz de admitere a acțiunii principale. Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin sentința nr. 257 din 14 octombrie 2002, a admis acțiunea principală, așa cum a fost formulată.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție. Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1405 din 6 decembrie 2002, a admis recursurile pârâților și, schimbând în parte sentința, a admis și cererea de chemare în garanție. Soluția instanței a fost fundamentată pe dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997 în raport de care, s-a apreciat că, în speță, există o plată nedatorată. Împotriva celor două hotărâri judecătorești procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare cerând, în temeiul art. 4, art. 6, art. 9 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, reformarea lor iar, pe fond, respingerea acțiunii și, corelativ, a cererii de chemare în garanție, ca fiind rămasă fără obiect.
Recursul în anulare este fondat. Dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, invocate în sprijinul soluției de admitere a acțiunii, trebuie corelate cu prevederile art. 4, art. 6, art. 9 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 în raport de care plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, invocată prin acțiune, este o plată datorată. În consecință, nefiind întrunite cerințele plății nedatorate, invocate ca temei de drept în sprijinul admiterii acțiunii, rezultă că soluția atacată este nelegală. Drept urmare, se impune admiterea recursului în anulare, așa cum a fost formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței nr. 257 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Satu Mare și deciziei civile nr. 1405 din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. Casează hotărârile atacate și pe fond respinge acțiunea formulată de R.M.G. împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare, precum și cererea de chemare în garanție a Casei de asigurări O.P.S.N.A.J. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.