ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3396/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantele SC F.G.I.E. și SC F.C.

SRL i-a chemat în judecată pe pârâții SC A.C.A. SRL București, SC S.I. SRL

București, SC P.G. SRL București, A.R. și D.C. și a solicitat ca, prin sentința

care se va pronunța, să se dispună întoarcerea executării silite în dosarul execuțional

nr. 41/2000 a Judecătoriei Gherla, nr. 2/2001, 3/2001 și 117/2001 a executorului

judecătoresc M.F., în sensul restabilirii situațiilor anterioare, prin restituirea

bunurilor, desființarea măsurilor de numire a custodelui A.R. și D.C.,

desființarea măsurilor de sechestrare a bunurilor, evacuarea pârâtelor din

imobilele situate în Gherla, încetarea activității pârâtelor în imobile și

desființarea actelor de adjudecare.

Reclamantele și-au motivat cererea, arătând

că titlul executoriu, care a stat la baza actelor de executare silită,

respectiv, biletul la ordin, emis la data de 22 decembrie 1999, pentru suma de 3.592.400.000

lei, a fost anulat, prin decizia nr. 182/2002 a Curții de Apel București.

Ca urmare a recuzării tuturor judecătorilor

de la Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea dosarului nr. 530/2002 la Judecătoria

Cluj.

Prin sentința nr. 4232/2002, pronunțată

la 9 mai 2002, Judecătoria Cluj și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

Cluj.

În considerentele sentinței s-a reținut

că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 404

2

C. proc. civ.,

art. 17 C. proc. civ. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

În concret, instanța a reținut că,

în cazul desființării titlului executoriu la cererea celui interesat, prin aceeași

hotărâre, instanța judecătorească dispune și restabilirea situației anterioare executării.

În cazul în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare, instanța competentă

se stabilește după regulile dreptului comun, așa încât competența îi revine, în

primă instanță, tribunalului.

Primind dosarul, Tribunalul Cluj, prin

încheierea nr. 4877/C/2002, a admis excepția necompetenței materiale de

soluționare a cauzei, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cluj și,

întrucât a constatat conflict negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel

Cluj, în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul a avut în vedere prevederile

art. 404

2

alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a stabilit că instituția

întoarcerii executării silite este subsecventă actelor de executare silită propriu-zisă,

iar „cenzurarea” acestora din urmă a fost dată în competența instanței de

executare, așa cum este definită prin art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt argument, în acest sens, l-a

constituit reglementarea legislativă a executării silite și a cererilor ce vizează

această instituție juridică, prin care legiuitorul a stabilit atribuții și competente

doar pe seama judecătoriilor, ca instanțe de executare, criteriul valoric sau calitatea

părților fiind irelevante în această materie.

Tribunalul a conchis că întoarcerea executării

este, în esență, o modalitate de realizare a obligațiilor rezultate din

desființarea titlului executoriu, ce cade în competența instanței de executare,

indiferent de calitatea părților în proces, sau de valoarea obiectului cererii,

această instanță fiind judecătoria.

Curtea de Apel Cluj, în rezolvarea conflictului

negativ de competență, a pronunțat sentința civilă nr. 569 din 5 decembrie 2002,

prin care a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Curtea a reținut că reglementarea legislativă

a executării silite revine judecătoriilor, ca instanțe de executare, așa încât,

atât cererile privind executarea silită, cât și cele având ca obiect

întoarcerea executării, ca urmare a desființării titlului executoriu, se soluționează

de aceste instanțe, dacă cererea este formulată în mod separat, ca în speță.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs SC A.C., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

404

2

alin. (3) C. proc. civ. și a susținut că, în mod greșit, s-a reținut

competența exclusivă a instanței de executare de a se pronunța asupra întoarcerii

executării, în condițiile în care această cerere s-a făcut pe cale separată.

Dacă legiuitorul ar fi voit să dea în competență judecătoriei această cerere,

atunci ar fi reglementat-o în mod expres.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente.

Potrivit art. 404

1

alin.

(1) C. proc. civ. „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu

sau, însăși, executarea silită”, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării

„prin stabilirea situației anterioare acesteia”, iar conform art. 404

3

alin. (3) C. proc. civ. „Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării,

în condițiile art. 404

2

alin. (1) și (2) C. proc. civ., cel

îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Pentru a lămuri sintagma inserată în

cuprinsul art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., respectiv, „instanța judecătorească

competentă potrivit legii” din interpretarea sistematică a dispozițiilor procedurale

privind executarea este de reținut că întreaga reglementare legislativă a executării

silite, precum și a cererilor care vizează această instituție juridică

stabilește atribuții și competențe doar pe seama judecătoriilor, ca instanțe de

executare, criteriul valoric sau calitatea părților fiind irelevante în această

materie.

Un alt aspect, care trebuie examinat

în speță, care vine în sprijinul argumentelor privind competența judecătoriei,

este cel referitor la existența sentinței 1787 din 27 februarie 2002, prin care

s-a dispus întoarcerea executării silite, indicându-se dosarul execuțional și procesele-verbale

prin care erau luate măsuri de executare, cât și faptul că cererea de

întoarcere a executării, care formează obiectul dosarelor conexate, a fost

introdusă tocmai pentru a aduce la îndeplinire măsurile luate de instanță, ca

urmare a constatării nulității absolute a biletului la ordin prin decizia

Curții de Apel București – nr. 182 din 8 februarie 2003.

Prin urmare, corect s-a reținut că

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât,

prin obiectul ei, cererea de întoarcere a executării vizează restituirea unor prestații

executate în temeiul unui titlu executoriu desființat, astfel că deținătorul bunurilor

nu mai are vreun titlu valabil sau temei juridic care să justifice deținerea lor.

În consecință, întrucât nu sunt motive

de nelegalitate a sentinței nr. 569 din 5 decembrie 2002, care constituie și regulator

de competență, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta, SC A.C.A. SRL București, împotriva sentinței nr. 569 din 5

decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 iulie 2003.