ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1657/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 24 din 18 februarie

2002, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca nefondată,

contestația la executare formulată de condamnatul H.A.G. aflat în executarea

pedepsei rezultante de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor

calificat deosebit de grav, aplicată prin sentința nr. 75/1995 a aceluiași

tribunal.

Prima instanță a motivat că

înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat în temeiul dispozițiilor art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatului condamnat la 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de

omor deosebit de grav și 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie

prevăzute de art. 174, art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 75

lit. a) C. pen. și, respectiv, art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a)

C. pen., nu se poate face pe calea contestației la executare.

Apelul declarat de condamnat, care a

reiterat cererea de a fi înlăturat sporul, deoarece nu a cunoscut că după

plecarea sa din locuință, victima a decedat, iar alte persoane condamnate și

ele au sustras bunuri, a fost respins prin decizia nr. 52/2002 a Curții

Militare de Apel.

Nemulțumit și de această hotărâre,

condamnatul a atacat-o cu recurs. A solicitat casarea deciziei și sentinței și

înlăturarea sporului de pedeapsă.

Recursul este nefondat.

Motivele invocate de condamnat

constau în esență, în aceea că, în mod greșit s-au reținut în sarcina sa, două

infracțiuni, aceea de omor și de tâlhărie. A susținut că nu a avut cunoștință

că ceilalți doi coinculpați au sustras bunuri.

Apărările invocate nu pot constitui

motiv de contestație la executare, deoarece nu fac parte din situațiile

enumerate în art. 461 C. proc. pen., când se poate contesta executarea unei

hotărâri judecătorești.

Stabilirea sporului de pedeapsă și

aplicarea acestuia constituie aspecte ce țin de individualizarea judiciară a

pedepsei pe care trebuie să o execute condamnatul și ele puteau constitui motiv

de apel sau recurs privind greșita individualizare a pedepsei.

Așa fiind, hotărârile pronunțate de

cele două instanțe sunt legale și temeinice, iar recursul urmează a fi respins

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul recurent ca fi obligat să plătească cheltuieli judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul H.A.G. împotriva deciziei penale nr. 52 din 6 iunie

2002 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul la 650.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2003.