ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1657/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 24 din 18 februarie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.A.G. aflat în executarea pedepsei rezultante de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat deosebit de grav, aplicată prin sentința nr. 75/1995 a aceluiași tribunal. Prima instanță a motivat că înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului condamnat la 20 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav și 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzute de art. 174, art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și, respectiv, art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., nu se poate face pe calea contestației la executare. Apelul declarat de condamnat, care a reiterat cererea de a fi înlăturat sporul, deoarece nu a cunoscut că după plecarea sa din locuință, victima a decedat, iar alte persoane condamnate și ele au sustras bunuri, a fost respins prin decizia nr. 52/2002 a Curții Militare de Apel. Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul a atacat-o cu recurs. A solicitat casarea deciziei și sentinței și înlăturarea sporului de pedeapsă. Recursul este nefondat. Motivele invocate de condamnat constau în esență, în aceea că, în mod greșit s-au reținut în sarcina sa, două infracțiuni, aceea de omor și de tâlhărie.

A susținut că nu a avut cunoștință că ceilalți doi coinculpați au sustras bunuri. Apărările invocate nu pot constitui motiv de contestație la executare, deoarece nu fac parte din situațiile enumerate în art. 461 C. proc. pen., când se poate contesta executarea unei hotărâri judecătorești. Stabilirea sporului de pedeapsă și aplicarea acestuia constituie aspecte ce țin de individualizarea judiciară a pedepsei pe care trebuie să o execute condamnatul și ele puteau constitui motiv de apel sau recurs privind greșita individualizare a pedepsei. Așa fiind, hotărârile pronunțate de cele două instanțe sunt legale și temeinice, iar recursul urmează a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul recurent ca fi obligat să plătească cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.A.G. împotriva deciziei penale nr. 52 din 6 iunie 2002 a Curții Militare de Apel. Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2003.