ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1627/2003, Curtea

de Apel București a admis ca fondată, acțiunea introdusă de reclamanta T.A., împotriva

pârâtei Casa de Pensii a municipiului București și în consecință, a obligat pârâta,

să emită o hotărâre prin care să constate că reclamanta se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 189/2000, pe perioada solicitată de aceasta, respectiv 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanța a reținut în esență, că reclamanta a fost strămutată din Cahul -

Basarabia, în România, începând cu anul 1940.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa

de Pensii a municipiului București, care a solicitat admiterea acestuia,

modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, s-a invocat

faptul că prima instanță a lărgit perioada de persecuție etnică, inițial

stabilită de recurentă, ca efect al administrării și interpretării unor probe

furnizate de către reclamanta-intimată, ulterior emiterii actului

administrativ. În consecință, în opinia recurentei, de vreme ce hotărârea sa a

fost dată pe baza unor probe care nu permiteau a se stabili o altă perioadă. ca

fiind de persecuție. decât cea efectiv reținută, rezultă că probele ulterior furnizate,

nu ar trebui luate în considerare, întrucât, pe de o parte, se încalcă principiul

disponibilității, iar pe de altă parte, nu se poate reține nici o culpă în

sarcina sa.

Examinând recursul pârâtei, atât prin

prisma criticii invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este

nefondat.

Astfel, de vreme ce, atât Legea nr. 189/2000,

cât și Legea nr. 29/1990, permit contestarea hotărârilor emise de către Casele

de Pensii, prin acțiune în instanță, era firesc și necesar ca din perspectiva art.

167 C. proc. civ., această instanță să administreze dovezile necesare

dezlegării pricinii.

Pe de altă parte,

reclamanta-intimată, în calitate de autoare a unei cereri, avea obligația de

a-și dovedi pretențiile, conform art. 1191 C. civ. și principiului potrivit căruia

actor probat actionem

.

Prin urmare, de vreme ce, atât

instanța, cât și reclamanta au atât obligația, cât și dreptul procedural de a

verifica și respectiv, dovedi temeinicia pretențiilor formulate, fapt ce nu se

poate realiza decât prin administrare de probe, rezultă că activitatea

instanței de fond în prezenta cauză, de administrare de probe, s-a făcut în

conformitate cu prevederile legii speciale enunțate și a Codului de procedură

civilă. Cum din aceste probe, necontestate în privința conținutului lor,

rezultă că intimata a fost supusă persecuției, prin faptul refugiului în toată

perioada pretinsă, rezultă că hotărârea primei instanțe este temeinică și

legală.

Nefiind, așadar, îndeplinit nici

unul din motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312, coroborat

cu art. 296 C. proc. civ., recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1627 din 16 octombrie

2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2004.