ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4692/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 716 din 14 decembrie 2001, Judecătoria Turda a admis

cererea condamnatei R.S. și a constatat prescrisă pedeapsa de 3 ani și 4 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 251 din 1 aprilie 1992 a

Judecătoriei Cluj, definitivă prin nerecurare.

Împotriva hotărârii care s-a admis

contestația la executare, a declarat recurs în anulare procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 410 alin.

(2) C. proc. pen., criticând-o ca fiind contrară legii.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 125 alin. (1) și art.

126 alin. (1) lit. b) C. pen., prescripția înlătură executarea pedepsei,

termenul de prescripție pentru pedepsele cu închisoare mai mici de 15 ani,

fiind de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult

de 15 ani.

Conform art. 128 alin. (2) din

același cod, cursul termenului de prescripție prevăzut în art. 126 este

suspendat în cazurile și condițiile prevăzute de C. proc. pen., iar potrivit

art. 128 alin. (3) prescripție, își reia cursul în ziua în care a încetat cauza

de suspendare.

Din examinarea Codului de procedură

penală, rezultă că acesta nu prevede expres care sunt cauzele de suspendare a

prescripției penale.

Prevederile art. 128 alin. (1) C.

proc. pen., referitoare la suspendarea cursului prescripției răspunderii penale

relevă însă, neîndoielnic că ține de esența suspendării cursului prescripției,

cauzele care împiedică în mod determinant și necondiționat reacția publică

împotriva celor care au comis fapte penale și urmează să fie trași la

răspundere pentru acestea prin exercitarea acțiunii penale sau prin executarea

pedepsei.

Aceste cauze de suspendare sunt,

potrivit art. 128 alin. (1), fie o dispoziție legală, fie o împrejurare de

neprevăzut ori de neânlăturat.

Între dispozițiile legale care amână

sau întrerup executarea pedepsei și prin urmare suspendă cursul prescripției

răspunderii sunt prevederile art. 453 C. proc. pen., de care condamnata în

cauză a beneficiat timp de 3 ani 8 luni și 11 zile cât a amânată executarea pedepsei

de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 251 din 1

aprilie 1992.

Or, în raport de această perioadă

cât prescripția executării pedepsei a fost suspendată, termenul de prescripție

se împlinește abia la 7 iunie 2004 și se compune din termenul de 8 ani și 4

luni rezultat din însumarea termenului de 5 ani plus pedeapsa de 3 ani și 4

luni însumat cu 3 ani 8 luni și 11 zile cât a fost suspendat cursul

prescripției.

Prin urmare, hotărârea instanței

care a admis la 14 decembrie 2001 contestația la executare constatând că s-a

prescris executarea pedepsei este contrară legii.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.

414

1

C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată

și rejudecând, va respinge contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 716 din 14 decembrie 2001 a Judecătoriei Turda,

privind pe condamnata R.S.

Casează hotărârea atacată și

rejudecând, respinge contestația la executare formulată de condamnata R.S.

Pronunțată, în ședință publică, azi

22 octombrie 2003.