ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4692/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 716 din 14 decembrie 2001, Judecătoria Turda a admis cererea condamnatei R.S. și a constatat prescrisă pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 251 din 1 aprilie 1992 a Judecătoriei Cluj, definitivă prin nerecurare. Împotriva hotărârii care s-a admis contestația la executare, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 410 alin. (2) C. proc. pen., criticând-o ca fiind contrară legii. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 125 alin. (1) și art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen., prescripția înlătură executarea pedepsei, termenul de prescripție pentru pedepsele cu închisoare mai mici de 15 ani, fiind de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.

Conform art. 128 alin. (2) din același cod, cursul termenului de prescripție prevăzut în art. 126 este suspendat în cazurile și condițiile prevăzute de C. proc. pen., iar potrivit art. 128 alin. (3) prescripție, își reia cursul în ziua în care a încetat cauza de suspendare. Din examinarea Codului de procedură penală, rezultă că acesta nu prevede expres care sunt cauzele de suspendare a prescripției penale. Prevederile art. 128 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la suspendarea cursului prescripției răspunderii penale relevă însă, neîndoielnic că ține de esența suspendării cursului prescripției, cauzele care împiedică în mod determinant și necondiționat reacția publică împotriva celor care au comis fapte penale și urmează să fie trași la răspundere pentru acestea prin exercitarea acțiunii penale sau prin executarea pedepsei.

Aceste cauze de suspendare sunt, potrivit art. 128 alin. (1), fie o dispoziție legală, fie o împrejurare de neprevăzut ori de neânlăturat. Între dispozițiile legale care amână sau întrerup executarea pedepsei și prin urmare suspendă cursul prescripției răspunderii sunt prevederile art. 453 C. proc. pen., de care condamnata în cauză a beneficiat timp de 3 ani 8 luni și 11 zile cât a amânată executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 251 din 1 aprilie 1992. Or, în raport de această perioadă cât prescripția executării pedepsei a fost suspendată, termenul de prescripție se împlinește abia la 7 iunie 2004 și se compune din termenul de 8 ani și 4 luni rezultat din însumarea termenului de 5 ani plus pedeapsa de 3 ani și 4 luni însumat cu 3 ani 8 luni și 11 zile cât a fost suspendat cursul prescripției.

Prin urmare, hotărârea instanței care a admis la 14 decembrie 2001 contestația la executare constatând că s-a prescris executarea pedepsei este contrară legii. Așa fiind, Curtea în temeiul art. 414 1 C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată și rejudecând, va respinge contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 716 din 14 decembrie 2001 a Judecătoriei Turda, privind pe condamnata R.S. Casează hotărârea atacată și rejudecând, respinge contestația la executare formulată de condamnata R.S. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2003.