ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din 3 mai 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Maramureș, au fost condamnați inculpații:

- A., director executiv la S.C. B. S.A. București, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 alin. (1) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (pentru lit. c) s-a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

- evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (pentru lit. c) s-a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială), cu consecințele prevazute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (pentru lit. c) s-a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

- C., recidivist, director la S.C. D. S.R.L. Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior la pedeapsa de 4 ani inchisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (pentru lit. c) s-a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

În temeiul art. 86 indice 4 cu trimitere la art. 83 C. pen. anterior s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 407/23.03.2004 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 83/15.02.2005 a Curții de Apel Cluj, pedeapsa pe care a cumulat-o cu cea aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (pentru lit. c) s-a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială), cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior (pentru lit. c) s-a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

S-a menținut măsura sechestrului asigurator luată asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților dispusă prin încheierea penală nr. 77/24.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Maramureș.

În temeiul art. 397 cu trimitere la art. 25 C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și C., în solidar, să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș suma de 539.407 RON, cu dobânzi și penalități de întârziere, calculate de la data scadenței și până la plata integrală a debitului, potrivit O.G. nr. 92/2003.

În temeiul art. 397 cu trimitere la art. 25 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș suma de 174.504 RON, cu dobânzi și penalități de întârziere, calculate de la data scadentei până la plata integrală a debitului, potrivit O.G. nr. 92/2003.

S-a respins cererea părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, de obligare a părții responsabile civilmente S.C. E. S.A., în solidar cu inculpații, la plata despăgubirilor civile.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 260 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu către doamna avocat F..

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și C. să plătească cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de câte 800 RON.

Prin decizia penală nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de către inculpații A., și C. împotriva sentinței penale nr. 87/03.05.2018 a Tribunalului Maramureș pe care a desființat-o în ceea ce privește latura penală a cauzei și pronunțând o nouă hotărâre, în următoarele limite:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă incidentă în prezenta cauză este noul C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. și decizia CCR 297/26.04.2018 cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților apelanți și, pe cale de consecință, s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. - pentru inculpatul A. și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 C. pen. - pentru inculpatul C..

S-a dispus înlăturarea dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 407/23.03.2004 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 83/15.02.2005 a Curții de Apel Cluj, în ceea ce-l privește pe inculpatul C..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-au stabilit în favoarea Baroului Cluj sumele privind onorariile parțiale pentru apărătorii din oficiu.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, analizând incidența prescripției răspunderii penale, instanța de apel a avut în vedere decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Curtea de apel a precizat, în motivarea soluției de încetare a procesului penal față de inculpați, că această decizie a Curții Constituționale a României nu este interpretativă, ci una prin care se declară neconstituționalitatea unei părți din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., astfel încât sintagma "îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" este suspendată de drept, iar în ipoteza în care legiuitorul nu înțelege să intervină în 45 de zile de la publicarea deciziei, își încetează efectele.

S-a considerat că, din cauza inactivității Parlamentului și/sau Guvernului, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au următorul conținut:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe".

Chiar dacă în finalul deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale s-a arătat "Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prev. la art. 123 alin. (1) din vechiul C. pen., îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat", instanța de apel a apreciat că nu revine judecătorului sarcina de a completa dispozițiile art. 155 alin. (1) din noul C. pen., ci legiuitorului.

Invocând decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale și faptul că instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția conform art. 126 alin. (1) din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, curtea de apel a arătat că, în acest context, este evident că nu se poate adăuga la textul art. 155 alin. (1) C. pen. și că, la acest moment, nu sunt prevăzute acte întrerupătoare ale cursului prescripției răspunderii penale, afară de cel prevăzut în alin. (5) al aceluiași articol, respectiv în situația "admiterii în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal".

Dacă s-ar proceda de o altă manieră, s-a opinat că s-ar încălca principiile fundamentale de drept, în special principiul legalității.

A mai fost menționat că deciziile Curții Constituționale ale României au produs efectele unor legi penale mai favorabile, precum și că prin practica Curții Constituționale a României, ca de exemplu decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 și decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013, a fost statuat că dispozițiile legale succesive, privitoare la prescripția răspunderii penale trebuie analizate din perspectiva legii penale mai favorabile, deoarece privesc o instituție de drept penal substanțial.

Astfel, pentru a identifica legea penală mai favorabilă instanța de apel a analizat, comparativ, prevederile art. 155 alin. (1) din noul C. pen. după decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României cu dispozițiile art. 123 alin. (1) din vechiul C. pen. conform căruia "cursul prescripției …..se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal".

S-a concluzionat că dispozițiile actuale ale art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt mai favorabile.

În continuare, s-a constatat că, în prezent, sunt operabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale prevăzute de noul C. pen.

Fiind vorba de o dispoziție cu caracter de lege penală mai favorabilă, s-a considerat că efectele sale retroactivează și sunt aplicabile și cauzelor aflate încă pe rolul instanțelor de judecată, chiar dacă potrivit Legii nr. 47/1992 "deciziile Curții Constituționale a României produc efecte doar pentru viitor".

Deopotrivă, s-a reținut că efectele deciziilor Curții Constituționale a României sunt erga omnes, profită celor care le-au invocat, dar produc efecte și pentru cei care ar fi putut să uzeze de acest mijloc de apărare dar nu o mai pot face deoarece Curtea s-a pronunțat deja.

Concluzionând, instanța de apel a considerat că decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în efectuarea oricărui act de procedură, fiind aplicabilă în cauza pendinte întrucât reprezintă o lege penală mai favorabilă în sensul prevederilor art. 5 C. pen.

În acest context, raportat la momentul comiterii faptelor imputate inculpaților apelanți - iunie și octombrie 2008, la limitele de pedeapsă prevăzute de Legea nr. 241/2005 și la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen. - de 8 ani, instanța de apel a constatat că este incidentă prescripția răspunderii penale, considerând aplicabile prevederile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. pentru faptele imputate inculpaților A. și C..

Împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A..

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

S-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursurilor în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători.

A fost fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 15 mai 2019, cu citarea recurentului inculpat A., a intimatului inculpat C., precum și a celorlalte părți.

S-a reținut că aspectele antamate de procuror în susținerea cererii de recurs în casație pot fi valorificate pe calea recursului în casație în temeiul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., iar cele prezentate de inculpatul A. în temeiul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a susținut că încetarea procesului penal față de inculpații A. și C., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale pentru faptele reținute în sarcina lor, este nelegală.

În această ordine de idei, parchetul a reliefat că decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curții Constituționale, pe care s-a bazat soluția de încetare a procesului penal pronunțată de instanța de apel, nu este o decizie simplă de declarare a neconstituționalității unui text de legi și de intervenție obligatorie a legiuitorului, ci o decizie interpretativă a soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, dispoziție cuprinsă în art. 155 alin. (1) C. pen.

În această situație, a susținut procurorul, efectele deciziei se produc direct, chiar și în cazul lipsei intervenției legiuitorului, iar pentru identificarea soluției legislative apreciate drept constituțională trebuie analizate considerentele deciziei.

S-a precizat că instanța de contencios constituțional nu a înțeles să constate că nu ar mai exista niciun act de procedură întrerupător de prescripție și a arătat explicit, în paragraful 34, că norma trebuie aplicată în raport de prevederile art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, respectiv că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are loc prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în vederea respectării calităților procesuale potrivit noii reglementări procesual penale.

Procurorul a menționat că, în raport de dispozițiile tranzitorii ale art. 4 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a C. proc. pen., data faptelor (iunie, octombrie, decembrie 2008) și datele la care s-a dispus începere a urmăririi penale, extinderea cercetărilor, schimbarea încadrării juridice, punere în mișcare a acțiunii penale și toate actele procedurale efectuate ulterior sesizării instanței, termenul de 8 ani al prescripției generale a răspunderii penale a fost întrerupt.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei și trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru ca instanța de apel să se pronunțe pe fondul cauzei.

Prin cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., au fost indicate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și cel prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În esență, recurentul inculpat A. a arătat că faptele considerate de instanța de apel ca realizând conținutul infracțiunilor de evaziune fiscală nu sunt prevăzute de legea penală, în cazul ambelor fapte reținute în sarcina sa, întrucât nu sunt descrise prin raportare la elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind însuși elementul material al laturii obiective - evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, condiție a tipicității infracțiunii.

În acest sens, a susținut că, analizând textul incriminator prin raportare la ceea ce i se impută, se constată că lipsește elementul material, deoarece instanțele nu au reținut că a evidențiat sau a înregistrat operațiuni fictive în actele contabile ale S.C. E. S.A. ori alte acte referitoare la operațiuni desfășurate de societate sau că ar fi dispus vreodată înregistrări de orice fel în evidențele financiar-contabile ale S.C. E. S.A..

În motivarea căii extraordinare de atac, inculpatul a mai precizat că nu a avut la niciuna dintre cele două societăți calitatea de administrator propriu-zis, ci de administrator neexecutiv, menționând că a fost membru al Consiliului de Administrație al E. S.A., calitate în care a fost prezent doar cu ocazia ședințelor AGA.

În ceea ce privește cea de a doua faptă pentru care a fost condamnat de prima instanță, a susținut să se constate, din lipsa motivării, că nu a avut nicio legătură cu pretinsa activitate infracțională.

Analizând recursurile în casație declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectivă teoretică, Înalta Curte notează că eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în ceea ce privește stabilirea faptelor, fie în privința aplicării legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare și extraordinare.

Recursul în casație este o cale de atac extraordinară prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat și poate fi exercitat doar în cazuri anumite prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

În acest sens sunt dispozițiile art. 433 C. proc. pen. care prevăd că scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept și dispozițiile art. 447 C. proc. pen. potrivit cu care pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte nu poate analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut expres și limitativ prin dispozițiile art. 438 C. proc. pen., pentru a asigura echilibrul între principiul legalității și principiul autorității de lucru judecat.

Ca atare, având în vedere că recursul în casație conferă posibilitatea de analiză a unor eventuale aspecte de nelegalitate ale hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, în mod evident, Înalta Curte nu poate să stabilească o altă situație de fapt, diferită decât cea menționată în hotărârea atacată, prin reevaluarea materialului probator.

Prin cererea de recurs în casație, procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.:

"în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare vizează acele situații în care, față de actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., respectiv: lit. e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; lit. f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; lit. g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; lit. h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; lit. i) există autoritate de lucru judecat; lit. j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. se constată numai prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În cauză, critica formulată de procuror în sensul că instanța de apel a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. și a deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de săvârșirea cărora a fost acuzat inculpatul A. și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 C. pen., de comiterea căreia a fost acuzat inculpatul C., este întemeiată.

Prin decizia recurată, analizând incidența prescripției răspunderii penale, curtea de apel a considerat că decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României nu este o decizie interpretativă și, ca urmare, C. pen. nu mai prevede acte întrerupătoare ale cursului prescripției răspunderii penale, afară de cel prevăzut în alin. (5) al art. 155 C. pen., respectiv în cazul "admiterii în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal".

Prin urmare, curtea de apel a luat în considerare și a constatat împlinit termenul general de răspundere a prescripției penale, în raport de datele concrete ale speței.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., este neconstituțională.

În cuprinsul deciziei, Curtea a constatat că "dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite" (paragraful 30).

Totodată, a constatat că "soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (paragraful 34).

Considerentele deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale sunt obligatorii. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină (decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, decizia nr. 223 din 13 martie 2012 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, toate deciziile Curții Constituționale au ca efect obligația de conformare, în cazul deciziilor interpretative urmând ca practica judiciară să se adapteze în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanța de contencios constituțional.

Prin deciziile interpretative se constată constituționalitatea sau neconstituționalitatea, însă într-o anumită interpretare a textului de lege supus controlului de constituționalitate, textul de lege putând fi în continuare aplicat, însă în interpretarea obligatorie stabilită de Curtea Constituțională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituțională.

Din această perspectivă, se remarcă faptul că, prin decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, nu s-a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., ci instanța de contencios constituțional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din C. pen. de la 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea să devină previzibilă.

Așadar, Curtea Constituțională nu a înțeles să considere că nu ar mai exista instituția prescripției speciale a răspunderii penale și actele de procedură întrerupătoare de prescripție, ci a statuat că norma trebuie aplicată în raport de prevederile art. 123 alin. (1) din C. pen. de la 1969.

Astfel, prin paragraful 24 din decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a precizat că "întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale".

Curtea Constituțională a statuat că "se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen." (paragraful 28).

Efectele deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018, au influentă asupra dispozițiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, organul judiciar având atributul să identifice dacă până la împlinirea termenului general al prescripției răspunderii penale, a fost îndeplinit un act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, cu posibilitatea aplicării dispozițiilor privind întreruperea cursului prescripției și a celor de reglementează prescripția specială a răspunderii penale, situație în funcție de care se stabilește legea penală mai favorabilă.

Aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale vizează, în mod primordial, situațiile juridice pendinte, deci cele care nu au devenit facta praeterita.

Pornind de la aceste considerații de ordin teoretic, se reține că inculpatul A. a fost cercetat pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar inculpatul C. pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, presupus săvârșite în iunie 2008 și epuizate sau comise din nou în octombrie și decembrie 2008.

Raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunii de evaziune fiscală, se constată că termenul general al prescripției răspunderii penale este de 8 ani (cel mai scurt, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute în timp, de la data presupuselor infracțiuni de evaziune fiscală) și nu s-a împlinit mai înainte de a fi întrerupt prin acte care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Astfel, în cauză, a fost începută urmărirea penală față de inculpați la data de 29.06.2011 - confirmată la aceeași dată prin rezoluție, fiind extinse cercetările penale la data de 29.06.2011 și schimbată încadrarea juridică la data de 09.05.2013, pusă în mișcare acțiunea penală prin ordonanța din 09.05.2013 și întocmite procese-verbale, la 08.07.2015, de aducere la cunoștință a schimbării încadrării juridice, procesul continuând cu toate actele procedurale efectuate ulterior sesizării instanței prin rechizitoriu.

În cauză au aplicabilitate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a C. proc. pen., potrivit cărora, actele de procedură penală îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen. cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.

Așadar, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru inculpații A. și C. a fost întrerupt, situație în care prescripția răspunderii penale se stabilește raportat la termenul de prescripție specială a răspunderii penale, care nu era împlinit la data pronunțării deciziei recurate. În același sens, decizia nr. 285/A din 31.10.2014 a secției penale a ICCJ, dosar x/2018

În consecință, Înalta Curte constată că motivele recursului în casație declarat de procuror sunt întemeiate.

Cât privește recursul în casație formulat de inculpatul A., acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. care conferă dreptul inculpatului de a solicita achitarea în situația în care instanța de apel dispune încetarea procesului penal, pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale (sens în care a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 699 din 29.11.2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315/3.05.2017 - paragraful 26 "… și inculpatul poate formula recurs în casație în temeiul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în scopul obținerii însă a unei soluții de achitare").

Înalta Curte mai reține că recurentul inculpat a prezentat motivele sale de recurs subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că faptele descrise prin decizia recurată nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, sub aspectul elementului material al laturii obiective.

Având în vedere soluția de admitere care se impune a fi dispusă în privința recursului în casație formulat de procuror și motivul care a determinat această soluție, Înalta Curte precizează că, în rejudecare, instanța de apel urmează să examineze motivele de recurs ale inculpatului A., ca apărări pe fondul acuzațiilor aduse acestuia.

Recurenții inculpați au solicitat continuarea procesului penal întrucât A. a formulat concluzii, în principal, de achitare pentru infracțiunile de evaziune fiscală, dar, în subsidiar, de încetare a procesului penal invocând intervenirea prescripției răspunderii penale și a solicitat administrarea mai multor probe pe situația de fapt, iar inculpatul C. a solicitat, la rândul său, achitarea pentru complicitate la evaziune fiscală și a propus probe, instanța de apel pronunțându-se pe cererile de probe la termenul din 6.11.2018 . De altfel, prin decizia recurată, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal numai după ce, în prealabil, a examinat fondul cauzei și a conchis că sunt nefondate solicitările inculpaților apelanți de a dispune achitarea .

Înalta Curte de Casație și Justiție a evaluat anterior, conform jurisprudenței, că solicitarea inculpatului de a fi achitat echivalează cu solicitarea acestuia de continuare a procesului penal (decizia nr. 242/A din 02.10.2018 a ÎCCJ, secția penală, dosar nr. x/2014).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile în casație declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori privind pe inculpații A. și C..

Va casa decizia penală recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Vor fi menținute actele efectuate în cauză până la data de 02 noiembrie 2018, inclusiv.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursurilor în casație vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C. în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casație declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori privind pe inculpații A. și C..

Casează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Menține actele efectuate în cauză până la data de 02 noiembrie 2018, inclusiv.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursurilor în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C. în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2019.