ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 87 din 03.05.2018 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2015, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., au fost condamnați inculpații:

1) A., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și a art. 5 alin. (1) din noul C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 (pentru lit. c) interzice dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială) și evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. (1969) la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), a) art. 35 alin. (1) C. pen. (1969) a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 (pentru lit. c) a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 (pentru lit. c) a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

2) B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev.de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969) la pedeapsa de 4 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 (pentru lit. c) interzice dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

În temeiul art. 86 indice 4 cu trimitere la art. 83 C. pen. (1969) a revocat suspendarea condiționata a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin sentința penala 407/23.03.2004 a Judecătoriei Baia Mare, definitiva prin decizia penala nr. 83/15.02.2005 a Curții de Apel Cluj, pedeapsa pe care o cumulează cu cea aplicata prin prezenta, inculpatul urmând sa execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 (pentru lit. c) interzice dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. 1969 (pentru lit. c) a interzis dreptul de a avea calitatea de administrator la vreo societate comercială).

A menținut măsura sechestrului asigurator luată asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților dispusă prin încheierea penală nr. 77/24.04.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Maramureș.

În temeiul 397 C. proc. pen. cu trimitere la art. 25 C. proc. pen., a obligat inculpații A. și B., în solidar, să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș suma de 539.407 RON, cu dobânzi și penalități de întârziere, calculate de la data scadentei si până la plata integrală a debitului, potrivit O.G. nr. 92/2003.

În temeiul 397 C. proc. pen. cu trimitere la art. 25 C. proc. pen., a obligat inculpatul A. să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș suma de 174.504 RON, cu dobânzi și penalități de întârziere, calculate de la data scadentei până la plata integrală a debitului, potrivit O.G. nr. 92/2003.

A respins cererea părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, de obligare a părții responsabile civilmente S.C. C. S.A., in solidar cu inculpații, la plata despăgubirilor civile.

B. Prin decizia penală nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpații A., și B. împotriva sentinței penale nr. 87 din 03.05.2018 a Tribunalului Maramureș pe care a desființat-o în ceea ce privește latura penală a cauzei și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

A constatat că legea penală mai favorabilă incidentă în prezenta cauză este noul C. pen.

Conform art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. b) noul C. pen. și decizia CCR 297/26.04.2018 cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților apelanți și pe cale de consecință a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile de: evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. -pentru inculpatul A. și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev.de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 C. pen. - pentru inculpatul B. .

A înlăturat dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicată prin sentinta penală nr. 407/23.03.2004 a Judecatoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penala nr. 83/15.02.2005 a Curții de Apel Cluj, în ceea ce- l privește pe inculpatul B..

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

C. Prin decizia penală nr. 174/RC din 15 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a dispus:

A admis recursurile în casație declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348/A din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori privind pe inculpații A. și B..

A casat decizia penală recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori și a menținut actele efectuate în cauză până la data de 02 noiembrie 2018, inclusiv, reținând, în esență, că termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru inculpații A. și B. a fost întrerupt, situație în care prescripția răspunderii penale se stabilește raportat la termenul de prescripție specială a răspunderii penale, care nu era împlinit la data pronunțării deciziei recurate.

D. Prin decizia penală nr. 1478/A din 12 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori a dispus:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 87 din 3 mai 2018 a Tribunalului Maramureș.

E. Recursul în casație

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. îndeplinesc în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., iar aspectele invocate se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

2) Prin încheierea penală din data de 20 mai 2020, Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 1478/A din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de minori, a trimis cauza la Completul 3 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 17 iunie 2020.

3) Analizând recursurile în casație declarate de inculpații B. și A., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpații au înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", apreciind că lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Inculpatul B. a invocat, în esență, lipsa raportului de cauzalitate și a scopului urmărit, ca elemente de tipicitate a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în timp ce inculpatul A. a invocat faptul că nu s-a arătat cine a dispus efectiv emiterea facturilor, cine le-a completat și cine le-a evidențiat în contabilitate, iar calitatea deținută la S.C. C. S.A. de administrator neexecutiv care nu îi conferea dreptul de reprezentare, ci avea numai un mandat punctual fără legătură cu păstrarea contabilității.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că, potrivit art. 15 din C. pen. "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.". Astfel, este reglementat un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, raportat la soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege". (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

Evoluția jurisprudenței în materia recursului în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a condus la analiza în cadrul acestui caz de casare și a vinovăției prevăzute de lege: acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune (ICCJ, SP, încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate. Altfel spus, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Aplicând aceste considerații teoretice la cauza de față, Înalta Curte reține că aspectele invocate de inculpați nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi fapta de sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

Potrivit Deciziei 21/2017 pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 1024 din 27 decembrie 2017), fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

A evidenția în documente contabile operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au corespondent în realitatea obiectivă.

Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menționat anterior, se poate realiza doar printr-o acțiune de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ, facturi și chitanțe, a unor cheltuieli care nu au o reflectare exactă în realitate, nu au fost determinate de operațiuni reale ori au la bază operațiuni fictive.

Prin acțiunea sa, făptuitorul alterează conținutul evidențelor contabile, documentelor legale, cu relevanță, facturi fiscale ori chitanțe, realizând cheltuieli nereale ori operațiuni fictive.

Înregistrarea operațiunilor fictive constituie infracțiune dacă a avut ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, scopul fiind atașat laturii obiective a infracțiunii.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecința diminuării venitului net și, implicit, a obligației fiscale către stat (ICCJ, SP, decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Înalta Curte constată că poate fi subiect al infracțiunii menționate orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate (ICCJ, SP, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013).

Legea nu condiționează existența infracțiunii de o anumită calitate a subiectului activ și nici de existența unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuții de organizare și ținere a evidenței contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligație legală ori contractuală de gestionare a activității societății, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activității contabile a societății.

Contrar susținerilor inculpatului A., Înalta Curte reține că acesta a dobândit, prin hotărârea AGA din 29 octombrie 2008, calitatea de administrator al S.C. C. S.A. BAIA-MARE, iar în egală măsură administra și S.C. D. S.A. București, iar această calitate în care a acționat realizează exigențele referitoare la subiectul activ al infracțiunii.

Susținerea recurentului conform căreia administratorul S.C. C. S.A. ar fi fost directorul general executiv E., iar administratorul S.C. D. S.A. București ar fi fost F. este infirmată de hotărârile AGA și acțiunile dovedite și imputate acestuia. De altfel, situația de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel bazată pe mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal relevă că inculpatul A. era administrator al societății S.C. C. S.A. BAIA-MARE, fie și administrator de fapt, și, în egală măsură, administra, în fapt, și societatea S.C. D.. Or, calitatea de administrator stabilită cu titlu definitiv atrage răspunderea penală a inculpatului chiar și în lipsa identificării celor care au evidențiat personal în contabilitate facturile fictive, cât timp inculpatul a efectuat acte de administrare a societății.

În acest sens, instanța de apel a reținut că prin hotărârea AGA din 29 februarie 2008 a S.C. C. S.A. a fost desemnat noul Consiliu de Administrație al S.C. C. S.A. format din: G. - administrator existent - președinte, A. - administrator nou ales și H. - administrator nou ales (…) în calitate de administrator al S.C. C. S.A. BAIA-MARE, calitate dobândită prin hotărârea AGA din 29 februarie 2008, în luna octombrie și decembrie 2008, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitate a unui număr de 2 facturi fiscale care atestau în mod nereal, achiziția a 14 utilaje în valoare de 3.928.939 RON emise în numele S.C. D. S.A. BUCUREȘTI activitate în care a fost ajutat de B., cu consecința creării unui prejudiciu de 539.407 RON reprezentând TVA.

Inculpatul A. nu era un simplu angajat, ci, în realitate, era persoana care administra această societate dacă analizăm delegațiile și împuternicirile pe care F., în calitate de administrator unic la S.C. D. S.A., le-a emis pe numele inculpatului (...) Aceste împuterniciri, prin conținutul lor concret, atestă că inculpatul A. administra, în fapt, S.C. D. S.A. București, acesta nesemnând contractul dintre S.C. C. S.A. și D. S.A. tocmai din acest motiv, fiind în conflict de interese. Pe de o parte, era împuternicit conform hotărârii AGA din 29 februarie 2008 să reprezinte interesele S.C. C. S.A. și să achiziționeze autobuze, iar pe de altă parte, era împuternicit să administreze S.C. D. S.A. București. Un argument în plus, în acest sens, rezultă din nota unilaterală nr. 600.774/19 iunie 2009 întocmită cu ocazia controlului efectuat de Garda Financiară București la S.C. D. S.A. BUCUREȘTI, societatea fiind reprezentată de inculpatul A. care a confirmat că în perioada 2008 - septembrie 2009 a fost împuternicit să reprezinte societate în raporturile cu terții, calitate în care a și achiziționat utilajele de la S.C. I. S.R.L. SEINI.

Instanța de apel a mai reținut că toate aceste aspecte dovedesc interesul inculpatului A. de a se încheia aceste contracte succesive ce au avut drept scop prejudicierea bugetului de stat și apoi încercarea de pierderea unor utilaje care în realitate nu au fost niciodată achiziționate (...) scopul acestor operațiuni fictive a fost acela de a se disimula obligațiile fiscale datorate statului și a se deduce valoarea TVA în mod nejustificat.

În ceea ce privește susținerile personale ale inculpatului A. conform cărora nu ar fi existat probe care să susțină acuzațiile, Înalta Curte reține că tocmai probele administrate și evaluate coroborat au condus instanța de apel la reținerea vinovăției inculpatului (în apel au fost ascultați inculpații A. și B., iar hotărârea a avut la bază și evaluarea înscrisuri ori a expertizei financiar-contabile solicitate de inculpatul A. și depuse în dosarul de fond sau actele comisarilor Gărzii Financiare referitoare la controlul încrucișat al documentelor societăților din lanțul financiar contabil. Instanța de apel a evaluat și declarațiile martorilor audiați de instanța de fond în prezența inculpaților și la solicitarea acestora, reținând aceeași interpretare sau valoare probanta ca instanța de fond). De altfel, în procedura pendinte, cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt. Situația de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel relevă că inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. C. S.A., a efectuat operațiuni având ca scop sustragerea de plata obligațiilor fiscale.

În ceea ce privește recursul inculpatului B., Înalta Curte reține că acesta a fost condamnat pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. (1969), reținându-se că, în perioada septembrie - octombrie 2008, l-a ajutat pe inculpatul A. să comită infracțiunea de evaziune fiscală, în sensul că, pentru a crea aparența unei proveniențe licite a unui număr de 14 utilaje, a întocmit, în numele S.C. I. S.R.L. SEINI al cărui administrator era, facturi fiscale care atestau nereal achiziția acestora de la societăți "fantomă", vânzarea lor către S.C. D. S.A. BUCUREȘTI, administrată în fapt tot de inculpatul A., creându-se astfel un prejudiciu de 539.407 RON, reprezentând TVA.

Art. 48 din C. pen. definește noțiunea de complicitate ca fiind acea formă a participației penale în care o persoană, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, inclusiv prin promisiunea tăinuirii lucrurilor provenite din săvârșirea faptei, chiar dacă, după săvârșirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită sau de a favoriza pe făptuitor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia. Cu alte cuvinte, complicele este acea persoană (participant secundar) care înlesnește, sprijină realizarea acțiunii tipice de către autor (participant principal), fiind inclus aici și instigatorul.

Pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să se fi săvârșit de altcineva o infracțiune (în formă tipică sau tentantă atunci când tentativa este pedepsibilă); b) să existe o contribuție (materială sau psihică) din partea complicelui care a servit, folosit în orice mod la săvârșirea infracțiunii comise de altul; c) să existe o înțelegere (coeziune psihică) între autor și cel care ajută, ceea ce presupune ca cel din urmă să fi voit ca activitatea sa să contribuie la realizarea acțiunii autorului și să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acțiunii pe care el înțelege să o sprijine.

Pornind de la acest considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că prin ajutorul acordat, inculpatul B. a dat posibilitatea inculpatului A. de a înregistrarea în contabilitate facturi fictive și de a solicita rambursarea TVA-ului, producând un prejudiciu bugetul consolidat al statului. Ajutorul acordat inculpatului A. a constat în faptul că, pentru a crea aparența unei proveniențe licite a unui număr de 14 utilaje, a întocmit, în numele S.C. I. S.R.L. SEINI al cărui administrator era, facturi fiscale care atestau nereal achiziția acestora de la societăți "fantomă", vânzarea lor către S.C. D. S.A. București, administrată în fapt de inculpatul A., creându-se astfel un prejudiciu de 539.407 RON. Inculpatul B. a participat la mecanismul infracțional evazionist și a acceptat înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni nereale ce au condus la rambursarea TVA în suma menționată.

Instanța de apel a arătat că inculpații, prin toată probațiunea propusă la instanța de fond și în apel, au încercat să facă dovada că cele 14 utilaje au existat în realitate și că operațiunile comerciale au fost legale, însă, așa cum s-a arătat în detaliu mai sus, identificarea utilajelor nu putea fi făcută printr-o simplă vizualizarea fizică a acestora, ci prin date tehnice, respectiv serie motor, serie șasiu, capacitate, caracteristici tehnice, care nu au fost trecute în actele încheiate de inculpați, întrucât acestea nu existau, operațiunile fiind fictive.

La fel, inculpații au susținut că, societățile comerciale prin care s-au desfășurat tranzacțiile existau în realitate, însă, în cauză s-a probat cu certitudine că societățile S.C. J. S.A. București, S.C. K. S.R.L. Brașov și S.C. D. S.R.L. București, potrivit verificărilor la Registrul Comerțului, nu funcționează la sediul social declarat, nu au depus deconturi pe TVA și nu figurează în lichidare, ultimul bilanț fiind depus în anul 2004.

Față de considerentele evocate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 1478/A din data de 12 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 1478/A din data de 12 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.