ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 185 din 01 octombrie 2021 a Tribunalului Maramureș, au fost condamnați inculpații:

- A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu reținerea art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. (1969) și a prevederilor art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani.

- B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu reținerea art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. (1969) și a prevederilor art. 5 C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de a fi asociat sau administrator la o societate comercială) C. pen. (1969) s-a aplicat inculpaților A. și B., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. (1969) s-a interzis inculpaților A. și B. ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de a fi asociat sau administrator la o societate comercială) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților A. și B., pe un termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost menținute în totalitate dispozițiile cu privire la măsurile asigurătorii adoptate prin încheierea penală nr. 142/03.07.2017 a Tribunalului Maramureș și încheierea penală nr. 113/25.06.2020 a Tribunalului Maramureș.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești va fi comunicată la ORC.

Au fost obligați inculpații în solidar iar fiecare inculpat în solidar și cu partea responsabilă civilmente S.C C. SRL, să plătească părții civile Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGFP Cluj Napoca - AJF Maramureș suma de 1.892.117 RON reprezentând TVA și impozit pe profit datorat cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente calculate începând cu data de 13.10.2020 și până la achitarea efectivă a debitului.

În temeiul art. 274 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL, să plătească suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare statului, iar, inculpata B. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL, să plătească suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel inculpații A. și B.

Prin Decizia penală nr. 19/A din 13 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 186 din 01.10.2021 a Tribunalului Maramureș.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 17 februarie 2022 au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin apărător ales D., invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului separației funcțiilor judiciare, în condițiile în care, față de inculpați au fost exercitate, simultan, atât funcția de judecată, cât și funcția de urmărire penală cu privire la aceleași acte materiale din conținutul laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Sub acest aspect, s-a arătat că, adoptarea soluției de disjungere a cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) și art. 290 C. pen. (1969) cu privire la o parte din aceleași sume de bani ce fac obiectul infracțiunii de evaziune fiscală, a înlăturat de drept caracterul autonom al acestei din urmă infracțiuni, cu consecința dobândirii caracterului de infracțiune subsecventă, astfel încât, soluția de condamnare pentru evaziune fiscală, nu putea fi legal pronunțată, fiind dependentă de finalizarea cercetărilor penale asupra infracțiunii disjunse, a cărei urmărire penală nu era finalizată la data pronunțării deciziei recurate.

Totodată, s-a arătat că, fapta reținută în sarcina inculpaților nu este prevăzută de legea penală, atâta timp cât stabilirea obligației înregistrării acelorași sume de bani în contabilitate, era dependentă de confirmarea realității operațiunii economice, care, la data condamnării inculpaților, nu era încă stabilită de procuror în faza de urmărire penală.

Prin urmare, s-a menționat că, la data condamnării inculpaților, continuarea exercițiului funcției de urmărire penală prezuma că operațiunea este nereală, că sumele de bani au fost obținute în modalitatea ilicită, expres reținută prin rechizitoriu, respectiv prin colectarea ilicită a cupoanelor, întocmirea în fals a borderourilor de decontare și inducerea în eroare a Ministerului Transporturilor pentru decontarea și încasarea lor, pentru aceste sume de bani neexistând obligația legală a înregistrării în contabilitate, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

De asemenea, a fost invocată lipsa calității de subiect pasiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a Ministerului Finanțelor Publice - ANAF - DGRFP Cluj Napoca - AJFP Mureș, având în vedere că, în lipsa unei operațiuni economice reale, nu exista obligația înregistrării în contabilitate a sumelor decontate și, implicit, nici obligații de plată cu titlu de impozit pe profit, TVA, dobânzi și penalități aferente.

Prin încheierea pronunțată la data de 14 aprilie 2022, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 19/A din 13 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenți.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul căii extraordinare de atac, inculpații A. și B. au reiterat, prin apărător ales, criticile formulate, în scris, în cuprinsul cererii de recurs în casație.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpații A. și B. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, respectiv complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2009 - 2012, în calitate de administrator al SC C. SRL Sighetu Marmației, inculpatul A. s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin neînregistrarea în întregime în evidența contabilă, a veniturilor aferente biletelor cu preț redus de 50% încasate de la pensionari, precum și a veniturilor încasate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentând contravaloarea cupoanelor de călătorie la preț redus pentru pensionari și contravaloarea cupoanelor de călătorie gratuită pentru veterani, invalizi și văduve de război, în sumă totală de 4.056.425 RON, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul consolidat al statului a unor obligații fiscale în sumă totală de 2.349.703 RON, din care impozit pe profit în sumă de 649.028 RON, TVA în sumă de 834.743 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 865.932 RON, iar, inculpata B., în perioada 2009 - 2012, în calitate de contabil al SC C. SRL Sighetu Marmației, l-a ajutat pe inculpatul A., administratorul societății, în sensul întocmirii documentației și efectuării operațiunilor în evidența contabilă, să nu înregistreze în contabilitate veniturile aferente biletelor cu preț redus de 50% încasate de la pensionari, precum și a veniturilor încasate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentând contravaloarea cupoanelor de călătorie la preț redus pentru pensionari și contravaloarea cupoanelor de călătorie gratuită pentru veterani, invalizi și văduve de război, în sumă totală de 4.056.425 RON, cu consecința cauzării bugetului consolidat al statului a unui prejudiciu de 2.349.703 RON, din care impozit pe profit în sumă de 649.028 RON, TVA în sumă de 834.743 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 865.932 RON.

Or, criticile formulate de inculpații A. și B., deși au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus o soluție de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reinterpretare a materialului probator, respectiv inexistența unei acțiuni de ascundere sau neevidențiere a unor sume de bani încasați cu titlu de venituri aferente biletelor cu preț redus de 50% încasate de la pensionari, precum și a veniturilor încasate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentând contravaloarea cupoanelor de călătorie la preț redus pentru pensionari și contravaloarea cupoanelor de călătorie gratuită pentru veterani, invalizi și văduve de război, ce impun stabilirea unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurenții nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpații critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Referitor la critica potrivit căreia în cauză nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate obiectivă, Înalta Curte arată, pe de o parte, că elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea de a evidenția, în tot sau în parte, în documentele legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile încasate, iar, pe de altă parte, că obligațiile a căror încălcare este incriminată în acest text de lege sunt prevăzute de Legea nr. 82/1991 (Legea contabilității), dispozițiile art. 6 alin. (1) din acest ultim act normativ menționând că orice operațiune economico-financiară se consemnează, în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Din analiza reglementărilor cuprinse în Legea nr. 82/1991 se observă că norma de incriminare din Legea nr. 241/2005 are în vedere obligațiile privind consemnarea operațiunilor economico-financiare în documente justificative și evidențierea acestor operațiuni în contabilitate, aceste documente fiind, potrivit art. 2 pct. c din Legea nr. 241/2005, cele prevăzute, între altele, de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, atunci când omisiunea consemnării sau evidențierii unor operațiuni în contabilitate se săvârșește în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, suntem în prezența elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, așa cum rezultă din probele administrate în cauză (rapoartele de inspecție fiscală din 07.06.2013 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, din 29.01.2013 întocmit de aceeași instituție, raportul de constatare întocmit la data de 09 martie 2016 de către specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș și raportul de expertiză fiscală judiciară cu suplimentele și completările ulterioare), se constată că, în perioada 2009 - 2012, recurenții au omis să evidențieze, în totalitate, în actele contabile ale SC C. SRL, veniturile din prestările de servicii efectuate în favoarea veteranilor, invalizilor și văduvelor de război, precum și a pensionarilor, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 2.349.703 RON, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, se impunea înregistrarea acestora în evidențele contabile ale societății, respectiv la organele fiscale pentru a fi avute în vedere la stabilirea obligațiilor fiscale.

Se mai observă că, deși inculpații au înaintat Ministerului Transporturilor documentația pentru decontarea sumelor de bani pentru călătoriile (cupoanele) subvenționate parțial sau integral, nu au înregistrat în contabilitate, la capitolul venituri, valoarea cupoanelor decontate integral, valoarea cupoanelor decontate parțial și corelativ, sumele de bani încasate pentru biletele emise pentru partea neacoperită de subvenție din prețul călătoriei, astfel încât, Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor apărării, că, în cauză sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, săvârșită atât în varianta tip (inculpatul A.), cât și sub forma complicității (inculpata B.), recurenții omițând să evidențieze în actele contabile ale societății SC C., în cadrul căreia îndeplineau funcțiile de administrator, respectiv contabil, a veniturilor încasate ca urmare a prestării de servicii efectuate în favoarea veteranilor, invalizilor, văduvelor de război și pensionarilor, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu consecința prejudicierii bugetului statului.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului separației funcțiilor judiciare, în condițiile în care, față de inculpați, au fost exercitate, simultan, atât funcția de judecată, cât și funcția de urmărire penală cu privire la aceleași acte materiale din conținutul laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte apreciază că susținerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casație, având în vedere, pe de o parte, că acestea nu se încadrează în temeiul cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.), care, așa cum s-a arătat anterior, vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, iar, pe de altă parte, această situație este exclusă din sfera de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului în casație, putând fi invocată doar în cadrul judecării cauzei în fond.

În aceste condiții, Înalta Curte, raportându-se la situația de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, respectiv de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 19/A din 13 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 și să oblige recurenții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 19/A din 13 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2022.

GGC - ED