ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 242 din 03 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:
- în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă comisă în perioada septembrie 2010 – mai 2011).
În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 4 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).
În temeiul art. 86 indice 1 C. pen. 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 6 luni, fixat în temeiul art. 86 indice 2 alin. (1) C. pen. 1969 și care se socotește, potrivit art. 86 indice 2 alin. (2) C. pen. 1969 rap. la art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În temeiul art. 86
indice 3 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Argeș, b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
- în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (SC C. SRL) (faptă comisă în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011);
În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).
În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (SC D. SRL).
În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).
S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit cele două pedepse principale și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, care a fost sporită cu 6 luni, aplicându-i-se inculpatului B. pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).
În temeiul art. 86 indice 1 C. pen. 1969, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani, fixat în temeiul art. 86 indice 2 alin. (1) C. pen. 1969 și care se socotește, potrivit art. 86 indice 2 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În temeiul art. 86 indice 3 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. 1969., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
- în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă comisă în perioada 05.01.2011 – 26.04.2011)
În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat) pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (administrator al persoanelor juridice de drept privat).
În temeiul art. 81 C. pen. 1969, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, fixat în temeiul art. 82 alin. (1) C. pen. 1969 și care se socotește, potrivit art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. 1969.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
- în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. și art. 10 alin. (1)
indice 1 din Legea nr. 241/2005 forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în cond. art. 35 alin. (1) N. C. pen. și art. 5 N. C. pen. (faptă comisă în semestrul II 2010)
- în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 forma în vigoare anterior datei de 01.02.2014, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969. (faptă comisă în perioada 23.05.2011 – 02.10.2011)
În temeiul art. 91 C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului G. o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de RON.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 20 alin. (2) și (4) și la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis în parte acțiunea părții civile Statul Român prin MFP - ANAF – DGRFP Ploiești – AJFP Argeș și a fost obligat:
- inculpatul A. în solidar cu S.C. H. S.R.L. la plata sumei de 405.282,59 RON, reprez. prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, compus din TVA, la care se adaugă sumele reprezentând obligații fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală;
- inculpatul B. la plata sumei de 87.207,7 RON, reprez. prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, compus din TVA, la care se adaugă sumele reprezentând obligații fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală;
- inculpatul E. în solidar cu S.C. I. S.R.L., la plata sumei de 60.715,6 RON, reprez. prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, compus din TVA, la care se adaugă sumele reprezentând obligații fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală;
- inculpatul G. în solidar cu J. S.R.L., la plata sumei reprezentând obligații fiscale accesorii sumei de 19.796 RON, calculate în condițiile Codului de procedură fiscală.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de Statul Român prin MFP - ANAF – DGRFP Ploiești – AJFP Argeș împotriva inculpatului F..
S-a luat act că Statul român nu s-a constituit parte civilă în ceea ce privește prejudiciul aferent relației comerciale fictive dintre S.C. D. S.R.L. și S.C. K. S.R.L..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin Ordonanța nr. 99/P/2018 emisă în data de 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților A. până la concurența sumei de 405.282,59 RON; B. până la concurența sumei de 87.207,7 RON; E. până la concurența sumei de 60.715 RON; G. până la concurența sumei reprez. obligațiile fiscale accesorii sumei de 19.796 RON calculate în condițiile Codului de procedură fiscală.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-au ridicat măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanța nr. 99/P/2018 emisă în data de 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului F..
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, copia dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată: A. – 2.000 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; B. – 2.000 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; F. – 1.300 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; E. – 2.000 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP; G. – 1.300 de RON din care 1.000 de RON reprez. cheltuieli efectuate în cursul UP.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu, av. L. – împuternicirea avocațială nr. 1903/16.07.2020, în cuantum de 3.420 RON s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, partea civilă Statul român prin MFP – ANAF – DGRFP Ploiești – AJFP Argeș și inculpații E., B. și A..
Prin decizia penală nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 242 din 03.09.2021, pronunțate de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2019.
S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:
S-a înlăturat condamnarea inculpatului A., cu toate consecințele.
În baza art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1)
1
din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.
S-a înlăturat dispoziția de menținere a măsurii asiguratorii dispusă prin ordonanța nr. 99/P/2018 emisă la 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș asupra bunurilor aparținând inculpatului A. și în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a ridicat măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța sus-menționată.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei.
S-au respins, ca neîntemeiate, apelurile declarate de inculpații B., E. și partea civilă Statul Român prin Anaf reprezentată de DGRFP Ploiești - AJFP Argeș, împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelanții-inculpați B. și E. la câte 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile avocaților desemnați din oficiu pentru intimatul-inculpat G., în sumă de 1253 RON și pentru intimatul-inculpat F., în sumă de 626 RON, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii penale au formulat cerere de recurs în casație recurenții E. și B..
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către recurenții E. și B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2019
Prin motivele formulate de recurenții E. și B. s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, iar, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.. și art. 7 din CEDO, casarea, în tot, a hotărârii atacate și achitarea acestora pentru infracțiunile de evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005), precum și înlăturarea greșitei aplicării a legii de către instanța de apel cu privire la pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, aplicată inculpatului B..
Astfel, recurenții au criticat în calea extraordinară de atac, în primul rând, nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva soluțiilor de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 01.02.2014, în ceea ce îl privește pe B., pentru următoarele considerente:
Având în vedere situația de fapt, precum și aspectul reținut în considerente cu privire la faptul că: "Prin deducerea nelegală a TVA-ului s-a reținut că inculpatul B. a produs statului un prejudiciu de 87.207,7 RON în tranzacțiile efectuate de S.C. C. S.R.L. și 71.511.84 RON în tranzacțiile efectuate de S.C. D. SRL" și faptul că "S-a luat act că Statul român nu s-a constituit parte civilă în ceea ce privește prejudiciul aferent relației comerciale fictive dintre S.C. D. S.R.L. și S.C. K. SRL", netemeinic și nelegal a fost obligat și la plata prejudiciului în suma de 71.511,84 RON.
De asemenea, s-a considerat că, în mod nelegal, a analizat și interpretat declarațiile martorilor audiați, precum și înscrisurile aflate la dosarul cauzei și a reținut în sarcina condamnaților faptul că "Inculpații au acționat cu intenție directă, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat", în situația în care se retine în considerente că "Pentru perioada de referință, S.C. M. S.R.L. a depus la organul fiscal competent o parte din declarațiile fiscale și informative obligatorii, respectiv Decontul de TVA D 300 aferent trim. IV 2010, Declarația privind impozitul pe profit D 101 aferentă anului 2010, Declarațiile informative 394 aferente anului 2010 și sem. 1 2011".
S-a mai precizat că s-a reținut nelegal aspectul "activității" operațiunilor comerciale și faptelor reținute în sarcina inculpaților, în condițiile în care, prin raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de cercetare penală s-a arătat că toate plățile au fost efectuate prin virament bancar, inculpații în calitate de administratori ai societăților comerciale, au înregistrat în mod corect în evidența contabilă și au declarat organelor fiscale operațiunile derulate.
Mai mult, s-a menționat că, din declarațiile lucrătorilor Gărzii Financiare s-a reținut fără putință de tăgadă că aceste bunuri au existat și încă există în patrimoniul societății I., aspect ignorat de către instanța de apel și fond.
S-a mai susținut că, în mod netemeinic și nelegal, a fost înlăturată declarația martorului N., prin care acesta refuza sa răspundă interpelărilor adresate pentru a nu se incrimina. Totodată și din declarația expertului O. a rezultat fără putință de tăgadă că inculpații nu puteau să verifice și să contribuie la "fictivitatea" operațiunii, întrucât aveau cumpărători de bună-credință.
Astfel că, în mod nelegal, Curtea a apreciat,,(...) că apelanții-inculpați nu au luat măsurile minime necesare pentru a verifica dacă furnizorii lor de bunuri nu sunt implicați în fraudă fiscală, deși aveau la dispoziție această posibilitate și erau în mod rezonabil obligați să o facă...."
Motivarea Curții, cu privire la "Din punct de vedere subiectiv, inculpații s-au apărat că nu au cunoscut că respectivele societăți sunt fantomă, cu toate acestea însă, nu numai uzanțele, dar și interesul de a-și proteja investițiile i-ar fi obligat să se asigure că nu participă la o fraudă fiscală. În acest sens ar fi trebuit, așa cum este statornicit și în practica europeană în materie, să întreprindă un minim de verificări la dispoziția oricărui comerciant, astfel încât din baza de date a ONRC ar fi putut afla cu ușurință că niciuna dintre cele trei societăți furnizoare nu avea desemnat un alt reprezentant decât administratorul de drept și în niciun caz, în persoana numitului N." nu este susținută și dovedită de nicio probă aflată la dosarul cauzei.
Totodată, s-a făcut trimitere la ceea ce a reținut instanța de fond:,,...prin Declarația informativă 394 aferenta Sem. I 2011 depusă la organele fiscale sub nr. x/06.10.2011, S.C. K. S.R.L. a declarat următoarele operațiuni: Livrări de bunuri și servicii în suma de 5.353.831 RON baza de impozitare cu un TVA aferent de 1.284.919 RON; Achiziții de bunuri și servicii în valoare de 4.516.612 RON baza impozabilă cu un TVA aferent de 1.083.988 iei. Livrările au fost declarat a fi efectuate către un număr de 28 clienți, din care aferente societăților comerciale ce fac obiectul cauzei, următoarele tranzacții: Nr. Crt. C L I E N T C. U. I. TOTAL LIVRĂRI Din care: Baza impozitare TVA. 1 S.C. P. S.R.L. 6388018 489.758.00 394.966.00 94.792.00 2 S.C. I. S.R.L. 9099480 375.212.00 302.590.00 72.622.00...(pag 27 fond) - reținându-se "în documentele aflate în dosarul cauzei rezultă faptul că S.C. K. S.R.L., pentru perioada de referință, nu a achitat la bugetul de stat obligații de natură fiscală.
S-ar putea concluziona faptul că, pentru perioada de referință 01.09.2010 - 30.06.2011, S.C. K. S.R.L. a depus la organul fiscal competent o parte din declarațiile fiscale și informative obligatorii, bilanțurile contabile și situațiile financiare anuale aferente anului 2010; nu a depus Decontul de TVA aferent trim. I și II 2011 - nu a declarat la organele fiscale competente obligațiile revenite drept TVA de plată pentru perioada sem. I 2011. De la înființare, societatea nu a plătit la bugetul de stat, impozitele și taxele/obligațiile fiscale revenite". Totodată, s-a reținut că pentru raporturile comerciale cu I. a declarat operațiunile comerciale, aspect ignorat de către instanța de fond.
Ceea ce s-a apreciat ca fiind relevant a fost achiziționarea de produse la prețul și în cantitatea stipulată în documentele contabile, iar constatarea tipicității, în speță, privește exclusiv existența operațiunilor comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operațiuni au fost reale, de vreme ce acestea nu au afectat (diminuat) impozitul pe profit, iar în ceea ce privește declararea în bilanțurile contabile, facturile în cauză au fost înregistrate în conturile prezentate mai sus, care au fost preluate în balanța contabilă de verificare, precum și în bilanțul contabil ce a fost depus anual în termenul legal.
Doar în situația în care documentele contabile evidențiau operațiuni care nu aveau niciun corespondent în realitate, respectiv în situația în care în documente erau înregistrate achiziții care nu au avut efectiv loc, erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub toate aspectele tipicității obiective și subiective.
Cu privire la acest aspect, s-a subliniat că principiul neutralității TVA-ului, al proporționalității și a prevalenței economicului asupra juridicului impun că deducerea taxei pe valoare adăugată să fie acordată, dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă nu au fost respectate, iar în acest sens a decis și Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, în hotărârea oferită în afacerea Halifax, a statuat că singura situație în care trebuie exclus caracterul real al unei operațiuni economice este acela în care se efectuează tranzacții fictive.
În consecință, recurenții au considerat că în urma coroborării probelor administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul E. a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv că a dispus înregistrarea achizițiilor analizate în contabilitatea societății de la furnizorii S.C. K. S.R.L. în perioada 2011-2012, în scopul diminuării obligațiilor fiscale către bugetul de stat, prin creșterea artificială a cheltuielilor ori în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a TVA și impozit pe profit datorate.
Nu în ultimul rând, cu privire la latura subiectivă a infracțiunii, s-a apreciat că nu există și nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele vinovăției, instanța de apel apreciind că există intenție, ca și când ar fi un automatism alăturarea acestei forme de vinovăție penale oricărei infracțiuni de rezultat.
Astfel, recurenții au considerat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de recurs în casație, decizia penală nr. 390 din data de 21.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de către recurenții inculpați în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 – 436 C. proc. pen.
Pentru chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care recurenții au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, s-a susținut că recursul în casație este admisibil în principiu numai sub acest aspect, circumscris cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Au fost formulate concluzii scrise din partea Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, apreciind că recursul în casație promovat de inculpații E. și B. este nefondat și că în cauză sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute și sancționate de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenții E. și B. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 02 noiembrie 2022.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de recurenții E. și B., referitoare la condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întrunește cerințele laturii subiective și obiective ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați și care, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracțiunii de evaziune fiscală prezintă aparența de sustenabilitate doar a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. și pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecății pe fond a recursului în casație.
Încheierea de admitere în principiu a tranșat motivele referitoare la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă, verificarea existenței ori a suficienței probelor pe care s-a întemeiat soluția de condamnare, în sensul că acestea nu se încadrează în sfera cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Cât privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin care s-a solicitat înlăturarea greșitei aplicării a legii de către instanța de apel cu privire la pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, aplicată inculpatului B., s-a arătat că în jurisprudența constantă a instanței supreme s-a constatat că indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege, fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze în mod real acestuia, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.
Prin aceeași încheiere s-a mai impus precizarea că aspectele legate de individualizarea pedepsei, de cuantumul și modalitatea de stabilire a pedepsei principale aplicate inculpatului B., sunt aspecte ce țin de temeinicia soluției de condamnare, atributul exclusiv al primei instanțe și al instanței de apel și nu ține de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casație, prin prisma cazului invocat.
Referitor la cererea privind suspendarea executării hotărârii recurate, în raport de motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete ale cauzei și stadiul procesual, s-a apreciat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.
Examinând recursul în casație formulat de recurenții E. și B. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.
În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Ca atare, motivele de casare invocate de recurenți trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.
În cauză, recursul în casație urmează a fi examinat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., astfel cum a fost decelat prin încheierea asupra admisibilității în principiu din 21 septembrie 2022.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpaților.
În aceste coordonate de principiu și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurenții E. și B. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.
Conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: "Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive."
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în evidențierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor fără bază reală ori a altor operațiuni fictive, subsumate scopului sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și bineînțeles, obținerii unor avantaje concretizate în sume de bani. Așadar, elementul material se poate realiza printr-o faptă comisivă – evidențierea de operațiuni fictive, cum ar fi evidențierea de cheltuieli care au avut la bază operațiuni nereale. Prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecința diminuării venitului net și, implicit, a obligației fiscale către stat.
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție este intenția directă calificată prin scop, fapta săvârșindu-se pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Prin motivele formulate, recurenții au susținut, în esență, nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva soluțiilor de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța de apel a reținut că, "Inculpatul B., în calitate de administrator de drept al S.C. C. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011, a înregistrat în contabilitatea societății menționate și a declarat la organele fiscale competente achiziții fictive de bunuri de la S.C. Q. S.R.L. în valoare totală de 91.140 RON din care 73.500 RON baza de impozitare și 17.640 RON TVA aferentă, și de la S.C. M. S.R.L. în valoare totală de 459.444,80 RON din care 370.520,00 RON baza de impozitare și 69.567,70 RON TVA aferentă, prejudiciind astfel bugetul de stat prin deducerea TVA-ului în sumă de 87.207,7 RON.
Inculpatul B., în calitate de administrator de drept al S.C. D. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 02.12.2010 – 25.04.2011, a înregistrat în contabilitatea societății menționate și a declarat la organele fiscale competente achiziții fictive de bunuri de la S.C. K. S.R.L., în valoare totală de 491.548,40 RON din care 396.410 RON baza de impozitare și 71.511,84 RON TVA aferentă, prejudiciind astfel bugetul de stat prin deducerea TVA-ului în sumă de 71.511,84 RON.
S-a reținut că faptele inculpatului B. întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.
Inculpatul E., în calitate de administrator de drept al S.C. I. S.R.L., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada 05.01.2011 – 26.04.2011, a înregistrat în contabilitatea societății menționate și a declarat la organele fiscale competente achiziții fictive de bunuri de la S.C. K. S.R.L., în valoare totală de 375.211,60 RON din care 302.590 RON baza de impozitare și 60.715 RON TVA aferent, prejudiciind astfel bugetul de stat prin deducerea TVA-ului în sumă de 60.715 RON.
S-a reținut că faptele inculpatului E. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969."
Înalta Curte reține din hotărârea atacată "chiar și dacă mărfurile au existat și au avut un circuit comercial, fiind înregistrate în contabilitatea societăților administrate de inculpați, caracterul fictiv privește adevărata sursă de proveniență a bunurilor tranzacționate, în legătură cu care s-a dovedit că nu este niciuna dintre societățile S.C. Q. S.R.L., S.C. M. S.R.L. și S.C. K. S.R.L., așa cum în mod nereal se menționează în facturile de achiziție".
De asemenea, cu caracter definitiv aceeași instanță a subliniat că, " (...) cele trei societăți comerciale precizate mai sus, care apar ca furnizori de bunuri în amontele tranzacțiilor, au manifestat comportament atipic din punct de vedere fiscal și comercial, conduită ce caracterizează societățile fantomă."
Totodată, instanța de apel a reținut că, "Din punct de vedere subiectiv, inculpații s-au apărat că nu au cunoscut că respectivele societăți sunt fantomă, cu toate acestea însă, nu numai uzanțele, dar și interesul de a-și proteja investițiile i-ar fi obligat să se asigure că nu participă la o fraudă fiscală".
Înalta Curte are în vedere aspectele reținute de instanța de apel referitoare la, obținerea de avantaje fiscale de către inculpați prin deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată".
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina recurenților întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, sub aspectul laturii obiective și subiective, fiind neîntemeiate criticile recurenților sub acest aspect.
În ceea ce privește criticile referitoare la analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casație, fiind critici de temeinicie și, așa cum s-a menționat anterior, în calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Prin criticile formulate, se tinde, în esență, la reevaluarea materialului probator care excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații B. și E. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 300 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații B. și E. împotriva deciziei penale nr. 390/A din 21 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 300 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2023.