ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3111/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea făcută Primarului Comunei

Buteni, Județul Arad în temeiul Legii nr. 10/2001, H.T. din București, a cerut

să i se restituie în natură imobilul compus din casă și teren în suprafață de

500 mp, situate în intravilanul comunei Buteni, înscrise în C.F. nr. 1598 sub

nr. top 1022-1023/a/1/a, susținând că bunurile au fost trecute abuziv în

proprietatea statului de la antecesorii săi S.A. și S.T. căsătorită H., prin

Decretul nr. 418/1952 privind naționalizarea farmaciilor.

Notificarea a fost admisă prin dispoziția nr. 404

din 30 octombrie 2001 a Primarului Comunei Buteni, dispunându-se restituirea

imobilului în natură.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la Tribunalul Arad sub nr. 6809/2001, dispoziția de restituire menționată a

fost contestată de SC F.A. SA Timișoara.

Contestatoarea a susținut că imobilul din

litigiu nu putea fi restituit foștilor proprietari de către primar ca

reprezentant al administrației locale, pentru că deținătorul în calitate de

proprietar ar fi SC F.A. SA Timișoara, așa încât erau aplicabile dispozițiile

art. 25 și art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

În justificarea calității de deținător legal în

sensul Legii nr. 10/2001, contestatoarea a afirmat că a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului în baza dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 15/1990 odată cu transformarea fostului Oficiu Farmaceutic Timișoara care

îl avea în administrare directă în societate pe acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 150 pronunțată la 28

martie 2002, Tribunalul Arad a respins contestația cu consecința obligării

contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către intimata H.T.

Instanța de fond a reținut din dovezile cauzei,

că societatea contestatoare nu are calitatea procesuală cerută de Legea nr. 10/2001

să stea în litigiu pentru că nu este nici proprietara, nici deținătoarea legală

a imobilului, care la data notificării s-a aflat în proprietatea statului,

respectiv a Primăriei comunei Buteni.

Hotărârea primei instanțe a fost schimbată

integral ca urmare a admiterii apelului contestatoarei de către Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 96 din 3 septembrie 2002, în sensul

admiterii contestației și a anulării dispoziției de restituire emisă de

Primarul Comunei Buteni.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

socotit dimpotrivă, că societatea contestatoare ar fi îndreptățită la proces în

cadrul procedurii prevăzute de legea specială, întrucât ar fi dovedit că este

deținătoarea imobilului, iar această calitate nu i-a fost contestată de

celelalte părți neavând relevanță în cadrul de aplicare a Legii nr. 10/2001,

calitatea de proprietar.

Ca urmare s-a considerat că primăria nu era

competentă să soluționeze notificarea, fiind doar obligată prin lege să

comunice persoanei îndreptățite datele de identificare a societății

deținătoare, în aplicarea procedurii prevăzute în art. 20 și art. 25 din legea

specială.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs

în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale atât H.T. ca persoană

îndreptățită cât și Primăria Buteni prin Primar și Consiliul Local Buteni.

Invocând lipsa de temei legal a deciziei

instanței de apel, prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, recurenții

au susținut în esență, că intimata folosește imobilul trecut prin naționalizare

în proprietatea statului fără nici un titlu, că nici aceasta nici antecesoarea

sa nu au dobândit de-a lungul timpului dreptul de proprietate sau vreun alt

drept real asupra bunului care să justifice calitatea de deținător legal,

capacitatea și dreptul de a dispune și hotărî valabil asupra cererii de

restituire în cadrul Legii nr. 10/2001.

S-au învederat totodată, apartenența imobilului

la domeniul privat al statului în proprietatea căruia a fost trecut prin

naționalizare, inaplicabilitatea în acest sens a dispozițiilor art. 27 din

Legea nr. 10/2001, cât și faptul că intimata-contestatoare nu ar putea invoca

dobândirea dreptului de proprietate prin efectul legii, întrucât imobilul nu

s-a aflat niciodată în proprietatea antecesoarei sale Oficiul Farmaceutic

Timișoara, iar dreptul de proprietate asupra terenului nu i-a fost niciodată

atestat în condițiile legii.

În fine, prin recursul autorităților publice s-a

învederat lipsa de interes a contestatoarei asupra imobilului, dedusă din

faptul că pe parcursul soluționării litigiului ar fi abandonat încăperile în

care funcționa farmacia, amenajându-și în acest scop o altă locație.

Recursul este fondat.

Din probele cu înscrisuri administrate în cauză

la cererea părților, rezultă că imobilul din litigiu situat în comuna Buteni

nr. 308, județul Arad, înscris în C.F. nr. 1598 sub nr. top 1022-1023 a/1/a, pe

numele antecesorilor T.H., compus din casă, curte și grădină în suprafață de

500 mp, a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 418/1952

privind naționalizarea farmaciilor particulare.

Potrivit procesului-verbal de punere în aplicare

a decretului de naționalizare, întocmit la 18 mai 1953, imobilul a fost preluat

în proprietatea statului de către fostul Sfat Popular al comunei Buteni, care

era atunci organul local al puterii și administrației de stat.

Odată cu transmiterea imobilului „în

proprietatea statului”, conform prevederilor explicite ale art. 1 alin. (4) și

art. 4 din Decretul nr. 418/1952, Oficiul Farmaceutic Timișoara a dobândit

numai un drept „de administrare a farmaciei” care funcționa în clădire și care

potrivit anexei la procesul-verbal de predare-primire dintre fostul proprietar

particular, noul proprietar, statul, prin președintele Sfatului Popular Buteni

și delegatul Ministerului Sănătății, care tutela oficiile farmaceutice, se

compunea din două camere din clădire, reprezentând „incinta farmaciei”.

Potrivit probelor, antecesoarea contestatoarei

Oficiul Farmaceutic Timișoara și-a exercitat dreptul de administrare asupra

incintei farmaciei aflată în imobilul proprietatea statului până la data

încetării existenței sale prin H.G. nr. 15 din 10 ianuarie 1991, când au luat

ființă societățile farmaceutice pe acțiuni prin preluarea activului și pasivului

fostelor oficii farmaceutice.

În acest cadru legal S. A SA înființată în

temeiul actului normativ menționat, nu avea cum să dobândească de la

antecesoarea sa dreptul de proprietate, pe care nici aceasta nu l-a avut

vreodată, ceea ce se putea transmite, fiind exclusiv folosința locației.

Și în acest sens însă este de menționat faptul

că potrivit prevederilor H.G. nr. 15/1991, A. SA ca societate nou înființată avea

posibilitatea legală să încheie cu proprietarul, respectiv Primăria Comunei

Buteni, contract de concesionare, închiriere, sau de locație în gestiune, ceea

ce nu s-a făcut.

Cât privește pretinsa dobândire a dreptului de

proprietate în condițiile Legii nr. 15/1990, afirmațiile contestatoarei sunt de

asemenea vădit nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice ca regii

autonome și societăți comerciale, au fost declarate ca fiind proprietatea

societăților comerciale, exclusiv bunurile din patrimoniul acestora, cu alte

cuvinte bunurile deținute cu titlu de proprietar, însuși legiuitorul exceptând

de la aplicarea acestui regim bunurile dobândite cu alt titlu.

Ori cum s-a motivat în temeiul probelor și a

dispozițiilor legale aplicabile, asupra celor două încăperi care compun incinta

farmaciei din imobilul în discuție, dreptul de proprietate, independent de

caracterul abuziv al naționalizării și de valabilitatea sau nu a titlului, a

aparținut statului, fiind exercitat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

de către autoritățile sale locale, respectiv Consiliul Local și Primăria

Comunei Buteni pe domeniul căreia se află imobilul.

Din cele expuse, rezultă așadar, că după

înființarea sa ca societate comercială, contestatoarea a folosit imobilul fără

nici un titlu, exercitând o detenție precară, cu acordul tacit al autorităților

locale, care au tolerat acest fapt în interesul funcționării farmaciei.

În aceste condiții însă, contestatoarea nu poate

îndeplini calitatea de deținător în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

pentru că neavând drept de dispoziție asupra imobilului, nici nu ar putea

dispune valabil asupra cererii persoanei îndreptățite privind restituirea în

natură sau acordarea altor măsuri reparatorii.

În consecință, recursurile se vor admite și se

va dispune casarea hotărârii atacate și respingerea apelului introdus de SC A.

SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 150 din 28 martie 2002 a

Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâta H.T. și

de pârâții Consiliului Local și Primăria comunei Buteni prin primar împotriva

deciziei nr. 96 din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Casează decizia recurată și respinge, ca

nefondat, apelul reclamantei SC F.A. SA Timișoara împotriva sentinței nr. 150

din 28 martie 2002 a Tribunalului Arad, secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2004.