ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 ianuarie 2004 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș contestația formulată de reclamantul W.T. împotriva dispoziției nr. 2457 din 8 decembrie 2003 emisă de primarul municipiului Timișoara, prin care i s-a respins reclamantului cererea de restituire în natură a imobilului compus din casă de locuit și teren în suprafață de 468 mp, situat în Timișoara, înscris în C.F., nr. top. 315. Prin sentința civilă nr. 535/PI din 30 aprilie 2004, Tribunalul Timiș a admis în parte contestația, a anulat dispoziția emisă de primar, l-a obligat pe pârâtul primarul municipiului Timișoara să soluționeze notificarea nr. 204 din 13 august 2001 în ceea ce privește măsurile reparatorii aferente utilajelor și instalațiilor preluate de stat sau de către alte persoane juridice odată cu imobilul înscris în C.F.

Timișoara, nr. top. 315 și a respins în rest contestația. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 204 din 13 august 2001, transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc M.S.R., reclamantul a solicitat, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a utilajelor și instalațiilor preluate de stat odată cu naționalizarea farmaciei situate în imobilul din Timișoara . Este adevărat că cererea contestatorului este confuz formulată, putându-se acredita ideea că acesta a solicitat și restituirea în natură a imobilului, dar în cuprinsul notificării se face vorbire despre utilaje și instalații, iar temeiul juridic invocat este art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dată fiind această confuzie, pârâtul avea obligația să examineze cu atenție cererea și să-l convoace pe reclamant pentru clarificarea situației; în realitate, pârâtul i-a solicitat reclamantului să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului, și nu asupra utilajelor și instalațiilor revendicate. Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamantul W.T., cât și pârâtul primarul municipiului Timișoara. Prin decizia civilă nr. 2394 din 22 octombrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a respins ambele apeluri ca nefondate, cu următoarea motivare: Așa cum rezultă din notificare și din precizarea contestației depusă în instanță la primul termen de judecată, reclamantul a solicitat numai utilajele, instalațiile și întregul inventar medicamentos, inventariate la data preluării farmaciei.

Prin urmare, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (2), art. 20 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, atunci când a admis în parte contestația și a dispus soluționarea notificării cu privire la măsurile reparatorii care se cuvin pentru utilajele și instalațiile preluate de stat. Totodată, curtea a reținut ca fiind nefondată și critica pârâtului conform căreia reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, deoarece prin sentința apelată s-a stabilit doar obligația pârâtului de a soluționa notificarea, nu și modul în care aceasta va fi soluționată. În ceea ce privește critica referitoare la nedepunerea în termen a actelor doveditoare, curtea a respins-o cu motivarea că legea nu prevede că acest termen este unul de decădere.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți din proces. 1. În cererea sa reclamantul critică decizia pentru nelegalitate și invocă, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În motivare, recurentul arată că întregul mobilier al farmaciei există și în prezent în spațiul pe care l-a deținut la data preluării de către stat și poate fi restituit în natură, așa cum a solicitat, urmând a se stabili doar efectivul medicamentos existent la data preluării. 2. Pârâtul formulează următoarele critici la adresa deciziei: Notificarea reclamantului a fost corect respinsă, deoarece reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul farmacie, care a fost preluat de stat de la Banca de Scont; prin urmare, reclamantul nu ar putea avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii nici pentru utilajele și instalațiile aferente, preluate de stat odată cu imobilul.

Pe de altă parte, în cuprinsul notificării reclamantul nu a făcut nici o referire la utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, or, completarea notificării după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru depunerea acesteia nu este permisă, deoarece art. 21 din Legea nr. 10/2001 prevede un termen de decădere, și nu unul de recomandare. Nici depunerea actelor doveditoare nu este permisă peste termenul legal, așa cum se prevede expres în alin. (2) al articolului unic al O.U.G. nr. 10/2003, rămas nemodificat după adoptarea Legii nr. 289/2003. Recurentul invocă, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și solicită modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea contestației.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Contrar celor reținute atât de tribunal, cât și de curtea de apel, prin notificarea adresată Primăriei municipiului Timișoara la data de 13 august 2001, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat „restituirea în natură, în starea în care se află la data formulării prezentei cereri, a farmaciei cu sediul înscris în C.F. Timișoara, cu intrarea în Piața Unirii, denumită astăzi farmacia H., iar la data naționalizării având denumirea L.C.A..” În cuprinsul notificării reclamantul mai arată că, la data naționalizării, el practica profesia de farmacist în farmacia proprietate personală, pe care o moștenise de la tatăl său, W.A.

În notificare, reclamantul invocă dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și arată că imobilele preluate abuziv se restituie, de regulă, în natură și că aceeași regulă este prevăzută și pentru utilajele sau instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice. De aici nu se poate trage concluzia că reclamantul ar fi solicitat exclusiv măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile aferente farmaciei naționalizate, iar notificarea ar trebui soluționată exclusiv cu privire la acest aspect. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în contestația formulată împotriva dispoziției primarului, reclamantul arată că nu a primit nici un fel de despăgubiri pentru bunurile naționalizate, iar în final solicită să se dispună restituirea în natură a farmaciei L.C.A.

Obligând pe pârât să soluționeze notificarea exclusiv cu privire la posibilitatea acordării de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile aferente imobilului, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, cu nerespectarea limitelor învestirii, iar curtea de apel a menținut-o, săvârșind aceeași greșeală. Câtă vreme reclamantul cere restituirea în natură a imobilului, care are și în prezent destinația de farmacie și despre care arată că este dotat cu mobilierul existent la data preluării de către stat, iar pârâtul a emis deja o dispoziție de respingere a notificării, pe motiv că reclamantul nu face dovada calității de persoană îndreptățită, instanța sesizată cu contetație trebuia să o soluționeze în limitele învestirii sale, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În acest sens, trebuia să verifice dacă reclamantul face sau nu dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru bunul solicitat, respectiv pe aceea de proprietar al farmaciei la data naționalizării, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și dacă așa, cum solicită reclamantul, este posibilă restituirea în natură a imobilului ori se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent. Este reală susținerea recurentului-pârât, în sensul că termenul de depunere a notificării este un termen de decădere, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora nerespectarea termenului de 6 luni, prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În speță însă nu se pune problema nerespectării termenului de depunere a notificării și nici a vreunei completări a acesteia peste termenul defipt de lege. Așa cum s-a arătat mai înainte, notificarea reclamantului a vizat „farmacia” care i-a fost naționalizată, cu referire atât la imobilul în care a funcționat aceasta, cât și la utilajele și instalațiile aferente. În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât în sensul că nici actele doveditoare nu mai pot fi depuse peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că în actuala reglementare, art. 23 din lege prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Această dispoziție se referă exclusiv la faza procedurii administrative anterioară celei a judecății. Posibilitatea administrării probei cu înscrisuri noi, în faza contestației, apelului și recursului, în condițiile prevăzute în codul de procedură civilă, asigură accesul real la justiție al părții nemulțumite de modul în care i-a fost soluționată notificarea, acces garantat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Critica recurentului-pârât conform căreia reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobil și, prin urmare, nu poate avea această calitate nici pentru utilajele și instalațiile aferente nu poate fi analizată direct în recurs, câtă vreme, dispunând soluționarea din nou a notificării, în alte limite decât cele fixate de reclamant, instanțele nu au mai cercetat fondul cauzei.

Cum necercetarea fondului cauzei s-a datorat nerespectării limitelor învestirii instanței și dispozițiilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ., hotărârea curții de apel, care a confirmat soluția primei instanțe apare ca fiind nelegală. În baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va casa decizia recurată. În baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va admite apelurile formulate de reclamant și de pârât, va desființa sentința tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul W.T. și de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 2394 din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia. Admite apelurile declarate de reclamant și pârâți împotriva sentinței civile nr. 535 din 30 aprilie 2004 a Tribunalului Timiș. Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.