ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 ianuarie 2004 s-a

înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș contestația formulată de reclamantul

W.T. împotriva dispoziției nr. 2457 din 8 decembrie 2003 emisă de primarul

municipiului Timișoara, prin care i s-a respins reclamantului cererea de

restituire în natură a imobilului compus din casă de locuit și teren în

suprafață de 468 mp, situat în Timișoara, înscris în C.F., nr. top. 315.

Prin sentința civilă nr. 535/PI din

30 aprilie 2004, Tribunalul Timiș a admis în parte contestația, a anulat

dispoziția emisă de primar, l-a obligat pe pârâtul primarul municipiului

Timișoara să soluționeze notificarea nr. 204 din 13 august 2001 în ceea ce

privește măsurile reparatorii aferente utilajelor și instalațiilor preluate de

stat sau de către alte persoane juridice odată cu imobilul înscris în C.F.

Timișoara, nr. top. 315 și a respins în rest contestația.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin notificarea nr. 204 din 13

august 2001, transmisă prin Biroul Executorului Judecătoresc M.S.R.,

reclamantul a solicitat, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

restituirea în natură a utilajelor și instalațiilor preluate de stat odată cu

naționalizarea farmaciei situate în imobilul din Timișoara .

Este adevărat că cererea

contestatorului este confuz formulată, putându-se acredita ideea că acesta a

solicitat și restituirea în natură a imobilului, dar în cuprinsul notificării

se face vorbire despre utilaje și instalații, iar temeiul juridic invocat este

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Dată fiind această confuzie, pârâtul

avea obligația să examineze cu atenție cererea și să-l convoace pe reclamant

pentru clarificarea situației; în realitate, pârâtul i-a solicitat

reclamantului să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra

imobilului, și nu asupra utilajelor și instalațiilor revendicate.

Împotriva sentinței au declarat apel

atât reclamantul W.T., cât și pârâtul primarul municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 2394 din 22

octombrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a respins ambele apeluri ca nefondate,

cu următoarea motivare:

Așa cum rezultă din notificare și

din precizarea contestației depusă în instanță la primul termen de judecată,

reclamantul a solicitat numai utilajele, instalațiile și întregul inventar

medicamentos, inventariate la data preluării farmaciei.

Prin urmare, tribunalul a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (2), art. 20 și art. 23 din Legea

nr. 10/2001, atunci când a admis în parte contestația și a dispus soluționarea

notificării cu privire la măsurile reparatorii care se cuvin pentru utilajele

și instalațiile preluate de stat.

Totodată, curtea a reținut ca fiind

nefondată și critica pârâtului conform căreia reclamantul nu a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, deoarece prin

sentința apelată s-a stabilit doar obligația pârâtului de a soluționa

notificarea, nu și modul în care aceasta va fi soluționată.

În ceea ce privește critica

referitoare la nedepunerea în termen a actelor doveditoare, curtea a respins-o

cu motivarea că legea nu prevede că acest termen este unul de decădere.

Împotriva deciziei au declarat

recurs ambele părți din proces.

decizia pentru nelegalitate și invocă, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ.

În motivare, recurentul arată că

întregul mobilier al farmaciei există și în prezent în spațiul pe care l-a

deținut la data preluării de către stat și poate fi restituit în natură, așa cum

a solicitat, urmând a se stabili doar efectivul medicamentos existent la data

preluării.

critici la adresa deciziei:

Notificarea reclamantului a fost

corect respinsă, deoarece reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul farmacie,

care a fost preluat de stat de la Banca de Scont; prin urmare, reclamantul nu

ar putea avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii nici

pentru utilajele și instalațiile aferente, preluate de stat odată cu imobilul.

Pe de altă parte, în cuprinsul

notificării reclamantul nu a făcut nici o referire la utilajele și instalațiile

preluate odată cu imobilul, or, completarea notificării după împlinirea

termenului prevăzut de lege pentru depunerea acesteia nu este permisă, deoarece

art. 21 din Legea nr. 10/2001 prevede un termen de decădere, și nu unul de

recomandare.

Nici depunerea actelor doveditoare

nu este permisă peste termenul legal, așa cum se prevede expres în alin. (2) al

articolului unic al O.U.G. nr. 10/2003, rămas nemodificat după adoptarea Legii

nr. 289/2003.

Recurentul invocă, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și solicită modificarea

deciziei recurate, iar pe fond, respingerea contestației.

Analizând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Contrar celor reținute atât de

tribunal, cât și de curtea de apel, prin notificarea adresată Primăriei

municipiului Timișoara la data de 13 august 2001, în termenul prevăzut de art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul a solicitat „restituirea în

natură, în starea în care se află la data formulării prezentei cereri, a

farmaciei cu sediul înscris în C.F. Timișoara, cu intrarea în Piața Unirii,

denumită astăzi farmacia H., iar la data naționalizării având denumirea

L.C.A..”

În cuprinsul notificării reclamantul

mai arată că, la data naționalizării, el practica profesia de farmacist în

farmacia proprietate personală, pe care o moștenise de la tatăl său, W.A.

În notificare, reclamantul invocă

dispozițiile art. 1 și art. 6 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 și arată că imobilele preluate abuziv se restituie, de regulă, în

natură și că aceeași regulă este prevăzută și pentru utilajele sau instalațiile

preluate de stat sau de alte persoane juridice.

De aici nu se poate trage concluzia

că reclamantul ar fi solicitat exclusiv măsuri reparatorii pentru utilajele și

instalațiile aferente farmaciei naționalizate, iar notificarea ar trebui

soluționată exclusiv cu privire la acest aspect.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în

contestația formulată împotriva dispoziției primarului, reclamantul arată că nu

a primit nici un fel de despăgubiri pentru bunurile naționalizate, iar în final

solicită să se dispună restituirea în natură a farmaciei L.C.A.

Obligând pe pârât să soluționeze

notificarea exclusiv cu privire la posibilitatea acordării de măsuri

reparatorii pentru utilajele și instalațiile aferente imobilului, tribunalul a

pronunțat o hotărâre nelegală, cu nerespectarea limitelor învestirii, iar

curtea de apel a menținut-o, săvârșind aceeași greșeală.

Câtă vreme reclamantul cere

restituirea în natură a imobilului, care are și în prezent destinația de

farmacie și despre care arată că este dotat cu mobilierul existent la data

preluării de către stat, iar pârâtul a emis deja o dispoziție de respingere a

notificării, pe motiv că reclamantul nu face dovada calității de persoană

îndreptățită, instanța sesizată cu contetație trebuia să o soluționeze în

limitele învestirii sale, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

republicată.

În acest sens, trebuia să verifice

dacă reclamantul face sau nu dovada calității de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru bunul solicitat, respectiv pe aceea de proprietar al

farmaciei la data naționalizării, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001 și dacă așa, cum solicită reclamantul, este posibilă restituirea în

natură a imobilului ori se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Este reală susținerea

recurentului-pârât, în sensul că termenul de depunere a notificării este un

termen de decădere, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora nerespectarea termenului de 6 luni, prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

În speță însă nu se pune problema

nerespectării termenului de depunere a notificării și nici a vreunei completări

a acesteia peste termenul defipt de lege.

Așa cum s-a arătat mai înainte,

notificarea reclamantului a vizat „farmacia” care i-a fost naționalizată, cu

referire atât la imobilul în care a funcționat aceasta, cât și la utilajele și

instalațiile aferente.

În ceea ce privește susținerea

recurentului-pârât în sensul că nici actele doveditoare nu mai pot fi depuse

peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că în

actuala reglementare, art. 23 din lege prevede că actele doveditoare pot fi

depuse până la data soluționării notificării.

Această dispoziție se referă

exclusiv la faza procedurii administrative anterioară celei a judecății.

Posibilitatea administrării probei

cu înscrisuri noi, în faza contestației, apelului și recursului, în condițiile

prevăzute în codul de procedură civilă, asigură accesul real la justiție al

părții nemulțumite de modul în care i-a fost soluționată notificarea, acces

garantat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Critica recurentului-pârât conform

căreia reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru imobil și, prin urmare, nu poate avea această

calitate nici pentru utilajele și instalațiile aferente nu poate fi analizată

direct în recurs, câtă vreme, dispunând soluționarea din nou a notificării, în

alte limite decât cele fixate de reclamant, instanțele nu au mai cercetat

fondul cauzei.

Cum necercetarea fondului cauzei s-a

datorat nerespectării limitelor învestirii instanței și dispozițiilor art. 129

alin. ultim C. proc. civ., hotărârea curții de apel, care a confirmat soluția

primei instanțe apare ca fiind nelegală.

În baza art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va

casa decizia recurată.

În baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va admite

apelurile formulate de reclamant și de pârât, va desființa sentința

tribunalului și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul W.T. și de

pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului

Timișoara împotriva deciziei civile nr. 2394 din 22 octombrie 2004 a Curții de

Apel Timișoara.

Casează decizia.

Admite apelurile declarate de

reclamant și pârâți împotriva sentinței civile nr. 535 din 30 aprilie 2004 a

Tribunalului Timiș.

Desființează sentința și trimite

cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.