ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1449 din 14

iulie 2004, Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis

plângerea reclamantei S.E.E.M., împotriva pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, care a

fost obligată să emită dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în

favoarea reclamantei.

S-a respins acțiunea reclamantei,

împotriva pârâților, pentru retrocedarea în natură a imobilului înscris în C.F.

Reteag, nr.top. 48812; constatarea nulității actului de înstrăinare realizat în

procesul de privatizare a pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca, prin vânzarea

participațiilor A.P.A.P.S. București către SC P. SRL Târgu-Mureș; obligarea

pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea dispoziției de restituire și intabularea

dreptului de proprietate.

Pârâta SC P. SA Cluj-Napoca a fost

obligată să plătească reclamantei suma de 7.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

constatat că din imobilul evidențiat în C.F. Reteag, nr.top. 488/2, reclamanta

revendică 4 încăperi cu destinația de farmacie și terenul aferent de 85 mp, ce

a fost proprietatea tatălui său până la naționalizarea farmaciei, în anul 1953.

În anul 1990, folosința farmaciei era

deținută de SC N.F. SA, care în același an a devenit SC P. SA Cluj-Napoca.

În temeiul Legii nr. 15/1990, în

cadrul procesului de privatizare, între A.P.A.P.S. și SC Ph. SRL s-a încheiat

un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu,

considerându-se că imobilul aparține SC P. SA Cluj-Napoca.

Reclamanta, în calitate de

moștenitoare a fostului proprietar, a revendicat partea din imobilul ce a

constituit farmacie, dar nu i s-a răspuns notificării. Notificările au vizat

atât A.P.A.P.S. București, cât și SC P. SA Cluj-Napoca, însă reclamanta

neprimind răspuns s-a adresat instanței, aceasta fiind îndreptățită la măsuri

reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

În consecință, s-a constatat că este

admisibil petitul având ca obiect obligarea la emiterea dispoziției de

restituire de către pârâta care deține imobilul, respectiv SC P. SA

Cluj-Napoca, care a fost obligată să emită dispoziția privind măsuri

reparatorii în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta și pârâta SC P. SA Cluj-Napoca, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Prin apelul său, reclamanta a

arătat, în esență, că prin soluția pronunțată, prima instanță a încălcat

principiul disponibilității, deoarece nu a solicitat emiterea vreunei dispoziții

pentru acordarea de măsuri reparatorii. Singura măsură reparatorie legală, ce

se poate acorda în temeiul Legii nr. 10/2001, este aceea a restituirii în

natură a părții din imobilul ce face obiectul procesului, ce a avut destinația

de farmacie, neexistând nici un impediment pentru restituirea sa în natură.

Prin apelul său pârâta SC P. SA

Cluj-Napoca a invocat nelegalitatea sentinței civile, întrucât dispozitivul

acesteia este inexact și contradictoriu.

Prin decizia nr. 130/A din 24

februarie 2005, Curtea de Apel Cluj, față de caracterul devolutiv al apelului

și în raport de actele și lucrările cauzei, a admis apelul declarat de pârâta SC

P. SA Cluj-Napoca, a anulat în tot sentința civilă și în consecință, a respins

acțiunea reclamantei S.E.E.M. și a respins apelul reclamantei împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamanta a solicitat retrocedarea în natură a imobilului ce

constituie farmacie, înscris în C.F. Reteag, nr.top. nou 488/2 și preluat fără

titlu valabil de Statul Român; constatarea nulității absolute a actului de

înstrăinare, având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între A.P.A.P.S. și SC

P. SRL Târgu-Mureș; obligarea Consiliului de Administrație al A.P.A.P.S. și SC

P. SA Cluj-Napoca să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului și

să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra

acestui imobil.

Imobilul înscris în C.F. Reteag,

nr.top. 485, 486, 487 și 488, casă și grădină, a constituit proprietatea

autorului reclamantei, C.A.B., de la care a fost naționalizat prin Decretul nr.

418/1953, Statul Român intabulându-și dreptul de proprietate în anul 1962.

Judecătoria Beclean, prin sentința

civilă nr. 410 din 20 aprilie 2000, a dispus restituirea în natură în favoarea

reclamantei a imobilului casă de locuit, situat în Reteag nr. 350, compus din 4

camere, bucătărie, baie, antreu, mansardă și anexe gospodărești, în suprafață

totală de 211,82 mp, precum și a terenului aferent de 1054 mp, stabilindu-se

astfel în privința părții din imobil ce avea destinația de locuință, lipsa

titlului valabil al statului în privința acestui imobil.

Lipsa titlului valabil al statului

asupra părții din imobil cu destinația de farmacie a fost invocată de

reclamantă, susținându-se că dispozițiile Decretului nr. 418/1953 sunt contrare

Constituției din 1952 și anume prevederilor art. 7 și art. 11, care menționau

categoriile de bunuri supuse naționalizării, farmacia particulară a

antecesorului său neîncadrându-se între acestea.

S-a constatat că, chiar dacă s-ar

admite că farmaciile particulare, nefiind expres menționate în dispozițiile

art. 7 și art. 10 din Constituție, nu puteau fi naționalizate, este de observat

că astfel de bunuri nu puteau constitui obiect al dreptului de proprietate personală

potrivit Constituție din 1952, art. 11, astfel că, în baza Deciziei nr.

418/1953, farmacia a fost naționalizată, trecând astfel în proprietatea

statului cu titlu, preluare ce, din perspectiva art. 2 din Legea nr. 10/2001,

are caracter abuziv.

Statul Român a transmis dreptul de

proprietate asupra imobilului aflat în patrimoniul C. Cluj, în proprietatea SC

N.F. SA Cluj-Napoca, devenită SC P. SA Cluj-Napoca în temeiul art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990, societate la care deținea acțiuni și statul, reprezentând

50,30% din capital, pe care, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la

12 februarie 1999, le-a vândut pârâtei SC P.R. SRL Târgu-Mureș, obiect al

contractului constituindu-l acțiunile în sensul de fracțiuni ale capitalului

social, iar nu imobilul în litigiu ca bun corporal.

Nulitatea actului de înstrăinare

este invocată ca derivând din lipsa titlului Statului Român asupra bunului

înstrăinat, nulitate ce nu poate fi reținută, deoarece, preluarea s-a făcut cu

titlu, iar obiect al contractului de înstrăinare nu l-a constituit imobilul, ci

acțiunile deținute de stat la SC P. SA Cluj-Napoca.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din

Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în

cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobilele care cad sub

incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu

respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

S-a constatat că, în speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora „persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare corespunzător valorii imobilelor

solicitate”, dar având în vedere că reclamanta a solicitat doar restituirea în

natură a imobilului, fără a avea în vedere, cu caracter subsidiar, o eventuală

despăgubire prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, s-a respins

ca nefondat apelul acesteia.

Considerentele expuse în privința

apelului reclamantei, privind imposibilitatea legală de restituire în natură a

imobilului, precum și refuzul reclamantei de a accepta o altă formă de măsuri

reparatorii a condus la admisibilitatea apelului pârâtei SC P. SA Cluj-Napoca,

care s-a constatat că, de altfel, nici nu avea obligația de a emite dispoziția

privind acordarea măsurilor reparatorii.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 9

și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de

recurs se arată următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., decizia civilă nu cuprinde un argument valabil, în baza căruia

restituirea în natură a spațiului în litigiu să poată fi respinsă.

Decizia cuprinde motive

contradictorii, în sensul că reține dreptul de proprietate asupra imobilului al

SC N. SA, devenită SC P. SA, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, ceea ce

impune, în condițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului,

deoarece proprietarul acestuia a rămas la acea dată tot statul.

Se arată că, instanța a reținut că

obiect al contractului de privatizare din 12 februarie 1999 l-au constituit

acțiunile și nu imobilul, ceea ce este corect, deoarece potrivit art. 3 din

Legea nr. 99/1999, acțiunile reprezintă valori „imobiliare”.

În această situație, imobilul în

litigiu, care nu a constituit obiect al contractului de privatizare, nu a

devenit proprietatea SC P. SA, ci a rămas proprietate de stat, neexistând nici

un fel de alt act de înstrăinare a acestuia, privind imobilul în litigiu, deci

obligarea la restituire revine statului (respectiv primarului comunei Petru Rareș),

în conformitate cu dispozițiile legii speciale, art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Critica formulată de recurentă

privind nelegalitatea deciziei civile recurate, întemeiată pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., vizează faptul că aceasta încalcă dreptul reclamantei

la restituirea în natură, stabilit și recunoscut de Legea nr. 10/2001,

încălcând și prevederile Primului Protocol al Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

S-a arătat că s-a făcut o greșită

aplicare a legii, art. 27 din Legea nr. 10/2001, de către instanță când a

apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, atâta timp

cât acesta este liber, nefolosit de nimeni și supus degradării.

În ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la

data pronunțării deciziei ce face obiectul prezentului recurs, privind

netemeinicia acesteia, reclamanta arată că instanța a ignorat, cu rea credință,

dispozițiile art. 8-10 din contractul de privatizare, care dovedeau că ambele

părți sunt de rea credință, deoarece aveau cunoștință că acțiunile erau

revendicate sau revendicabile, ceea ce atrage nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare, acesta fiind încheiat în mod fraudulos.

În recurs, SC P. SA, la solicitarea

instanței, a depus copia certificatului de înregistrare a valorilor imobiliare

nr. 947 din 26 martie 2001, care atestă situația acționariatului la data

apariției Legii nr. 10/2001, fila 66 dosar recurs.

Examinând decizia civilă recurată

instanța constată următoarele:

Motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, decizia civilă recurată

cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, ceea ce permite

efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Celelalte critici formulate de

reclamantă și subsumate acestui motiv de recurs, privind faptul că decizia

civilă pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii, vizează de fapt

aplicarea greșită a legii de către instanța de recurs, cărora li se va răspunde

odată cu analizarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica vizând

netemeinicia deciziei civile, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., este, de asemenea, nefondată, deoarece instanța de apel a ținut

seama în adoptarea soluției pronunțate de contractul de privatizare, această

probă fiind analizată. De fapt, recurenta este nemulțumită de aprecierea

acestei probe de către instanța de apel, ceea ce nu se mai circumscrie acestui

motiv de recurs ci dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat la

data pronunțării deciziei civile, prin OUG nr. 138/2000, sancțiunea fiind aceea

a neprimirii și analizării criticilor pe acest aspect.

În ceea ce privește motivul de

recurs formulat de recurenta-reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., privind greșita aplicare, în speță, a dispozițiilor art.

27 din Legea nr. 10/2001, privind acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru imobilul în litigiu, instanța constată următoarele:

Imobilul înscris în C.F. Reteag,

nr.top. 485, 486, 487, 488, casă și grădină, a fost proprietatea autorului

reclamantei, C.A.B., și a fost naționalizat prin Decretul nr. 418/1953, fiind

preluat astfel de stat abuziv, cu titlu.

Partea din imobil folosită ca

locuință a fost restituită reclamantei prin sentința nr. 410 din 20 aprilie

2000 a Judecătoriei Beclean, compusă din 4 camere, bucătărie, baie, antreu,

verandă și anexe gospodărești, în suprafață totală de 211,82 mp, precum și

terenul aferent de 1054 mp, corespunzător C.F. Reteag, nr.top. 485/1, 486, 487,

488/1, iar partea din imobil cu destinație de farmacie a rămas în proprietatea

Statului Român, prin aplicarea prevederilor art. 21 și art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 112/1995.

Statul Român, în favoarea Oficiului

Farmaceutic Cluj, a fost înscris în C.F. cu 4 încăperi, în suprafață de 66,12 mp

și terenul aferent de 85 mp

Imobilul care a constituit obiectul

notificării nr. 579 din 9 noiembrie 2001, prin care reclamanta a solicitat

emiterea deciziei de restituire în natură respectiv echivalent, este evidențiat

în C.F. Reteag, nr.top. 488/2, iar notificarea a fost transmisă pârâtei SC P.

SA (fosta N.F.), filele 18-20 dosar fond.

Acestei notificări nu i s-a răspuns

de către unitatea deținătoare a imobilului, prin decizie, în termenul prevăzut

de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile, fie de la data

înregistrării notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare, ceea

ce a îndreptățit-o pe reclamantă să se adreseze direct instanței de judecată,

pentru realizarea dreptului său subiectiv, în condițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a constatat,

nelegal, că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului, în speță

fiind aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (art. 29

din legea republicată), potrivit cărora „pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 24 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale”, fără să aibă în vedere situația juridică a

imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001.

Or, din înscrisul depus la fila 66

dosar recurs, rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la SC

P. SA acționari erau P.R. SRL, care deținea din capitalul social 76,089%; FPS,

care deținea din capitalul social 4,902% și alți acționari care dețineau

19,009% din capitalul social, concluzia fiind aceea că pârâta SC P. SA nu era

integral privatizată la acea dată.

În această situație, instanța a

reținut că sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 (art. 29

din legea republicată) și că reclamanta este îndreptățită numai la măsuri

reparatorii prin echivalent, fără a stabili exact situația de fapt în raport de

care se aplică acest text de lege, ce are în vedere societățile comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001 (art. 21 din legea republicată).

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, republicată, imobilele deținute la data intrării în vigoare a

legii de o societate comercială la care statul sau o autoritate publică

centrală sau locală ori o organizație cooperatistă era acționar sau asociat

minoritar se restituie în natură dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale

deținute era mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a

cărui restituire se cere.

Potrivit actelor depuse la dosar, la

data intrării în vigoare a legii statul deținea 4,902% din capitalul social al

intimatei, însă nu rezultă dacă valoarea imobilului din litigiu era mai mică sau

egală cu valoarea cotei de 4,902% din capitalul social al SC P. SA, încât instanța

de recurs să poată hotărî asupra legalității cererii de restituire în natură a

imobilului, formulată de reclamantă, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, se constată că instanța

de apel nu a stabilit deplin situația de fapt, respectiv dacă valoarea

acțiunilor în număr de 384.562, deținute de stat, ca acționar la SC P. SA,

reprezentând 4,902% din capitalul social al acesteia, ca unitate deținătoare a

imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este mai mare sau

egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură

este cerută, pentru a se face o corectă aplicare a legii asupra cererii

formulate de reclamantă, privind restituirea în natură a imobilului, ceea ce

impune administrarea probei cu înscrisuri sau efectuarea unei expertize de

specialitate, probe incompatibile cu structura recursului, potrivit art. 305 C.

proc. civ.

Pentru aceste considerente,

instanța, în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., va admite recursul

declarat de reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va administra

probatoriul necesar pentru stabilirea situației de fapt în sensul celor arătate

și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.E.E. împotriva deciziei civile nr. 130/A din 4 februarie 2005, a

Curții de Apel Cluj, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2007

.