ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5610/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5610/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Cluj la data de 15 noiembrie 2006 reclamanții F.G. și N.L.B.

(moștenitoarea lui F.T.A. – decedat), au solicitat, în contradictoriu cu pârâta

SC P. SA Cluj, anularea deciziei nr. 3698 din 31 octombrie 2006 emisă de

pârâtă, restituirea în natură a apartamentului nr. 1 înscris în C.F. 130938

Cluj, nr. top. 664/I, compus din sală de vânzare, magazie în suprafață utilă de

81,90 mp, cu părțile indivize comune, să se constate că cele două încăperi ce

formează apartamentul nr. 1 au fost preluate fără titlu, să se constate că

actul pârâtei, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. C J 8 din 12

februarie 1999 nu este opozabil reclamanților și nu constituie titlu valabil de

dobândire a dreptului de proprietate pentru pârâtă, să se dispună radierea din

C.F. nr. 130938 nr. seria B 6 în favoarea SC P. SA și restabilirea situației

anterioare de C.F. în favoarea lui F.G. și F.A. precum și obligarea pârâtei la

plata de daune morale în sumă de 30.000 € pentru întârzierea emiterii

dispoziției.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că decizia de respingere a notificării a fost emisă de către pârâtă la

un an și jumătate de la data pronunțării deciziei nr. 177/2005 de către Înalta

Curte de Casație și Justiție prin care pârâta a fost obligată să procedeze la

emiterea deciziei.

S-a mai arătat că întreg imobilul în

litigiu a aparținut antecesorului părților, F.A. și reclamantului F.G., fiind

restituit în natură, cu excepția celor două încăperi. Nulitatea titlului statului

a fost stabilită pentru cealaltă parte din imobil întrucât proprietarii de C.F.

se încadrau în excepțiile prevăzute de art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind

studenți la data naționalizării. În ce privește preluarea părții de imobil în

cauză, prin decizia nr. 3145/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a statuat că Statul Român nu are titlu valabil pentru partea de

imobil, farmacie naționalizată prin Decretul nr. 134/1949 dacă preluarea s-a

făcut pe numele chiriașului iar nu pe numele proprietarului.

Referitor la contractul de

privatizare nr. CJ8 din 12 februarie 1999 s-a susținut că la data încheierii

acestuia spațiul în cauză figura ca fiind revendicat, iar cumpărătorul a luat

la cunoștință de acest fapt, astfel că acesta a fost de rea-credință.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a arătat că solicitările formulate de reclamanți în petitele 2, 3 și 5 cu

privire la nevalabilitatea titlului statului, restituirea în natură a

apartamentului nr. 1 și rectificarea înscrierilor în C.F. ale imobilului au

fost soluționate irevocabil prin hotărâri judecătorești pronunțate între

aceleași părți, fiind incidente dispozițiile art. 166 C. proc. civ. raportat la

art. 1201 C. civ.

Cu privire la petitul 4, pârâta a

susținut că acesta este lipsit de interes, întrucât este evident că acel

contract nu este opozabil reclamanților însă efectele acestuia se impun și

reclamanților ca fapte juridice. Reclamanții nu sunt îndreptățiți la plata de

daune morale deoarece nu există o atingere adusă drepturilor personale, fără

conținut economic ale reclamanților, prin lipsa răspunsului la notificare.

În cauză a formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul pârâtei SC F.H. SRL, care a solicitat

respingerea acțiunii reclamanților, cerere de intervenție admisă în principiu

la 2 mai 2007.

Prin sentința civilă nr. 358 din 9

mai 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a admis excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâtă cu privire la petitele de

obligare la restituirea în natură și constatare preluare abuzivă.

A fost respinsă acțiunea formulată

de reclamanți având drept obiect anularea deciziei nr. 3698/2006, restituirea

în natură a apartamentului nr. 1 înscris în C.F. 13098 Cluj, nr. top. 664/1,

constatarea preluării fără titlu, constatarea inopozabilității contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. CJ8 din 12 februarie 1999, rectificarea C.F. și

obligarea pârâtei la plata daunelor morale solicitate.

A fost admisă cererea de intervenție

accesorie formulată de SC F.H. SRL în interesul pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele: prin acțiunea ce a formulat obiectul dosarului nr.

3963/2004 al Tribunalului Cluj reclamanții F.G. și F.T.A., antecesorul

reclamantei N.L.B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul

municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca și SC P. SA restituirea în natură a imobilului în litigiu,

constatarea nulității titlului statului și intabularea dreptului de proprietate

asupra imobilului.

Prin sentința civilă nr. 2252/2004

pronunțată în acest dosar s-a respins excepția puterii de lucru judecat

invocată de Statul Român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, iar

pe fond a fost respinsă acțiunea, admițându-se cererea de intervenție.

În motivarea acestei soluții s-a

reținut că imobilul litigios, spațiu comercial identificat ca fiind

apartamentul nr. 1 înscris inițial în C.F. 5316 Cluj a fost proprietatea

reclamanților F.G. și F.T., cu titlu de donațiune în părți egale. Potrivit

înscrierilor de sub B 7 imobilul a fost preluat de Statul Român în temeiul

Decretului nr. 134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare, fiind

farmacie particulară, aparținând lui I.L. și H.L., situată în str. G. nr. 36,

făcându-se referire și la procesul-verbal întocmit la data de 2 aprilie 1941 de

către reprezentantul Ministerului Sănătății, într-o anexă a acestui

proces-verbal menționându-se că s-a predat și contractul de închiriere încheiat

cu proprietarul imobilului, dr. F.G.

Reținând că prin dispozițiile

Decretului nr. 134/1939 legiuitorul din acea perioadă a consacrat caracterul

„in rem” al naționalizării, astfel că un bun preluat în baza acestui act

normativ ar putea fi considerat ca fiind fără titlu valabil doar atunci când nu

ar fi fost afectat activităților enumerate în titlul decretului, precum și în

art. 1 alin. (1), respectiv nu ar fi servit ca loc de desfășurare al

activității de farmacie, ceea ce nu este cazul în speță, s-a concluzionat că

preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil, respectiv în conformitate cu

dispozițiile decretului incident și a legii fundamentale din 1948.

Prin aceeași hotărâre s-a mai

reținut că în anul 1999 Fondul Proprietății de Stat a vândut către SC P.

România SRL 50,3% din acțiunile deținute de Stat la SC N.F. SA, din al cărei

patrimoniu făcea parte și farmacia nr. 4 Cluj-apoca, str. G. Imobilul litigios

fiind preluat cu titlu valabil, aflat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale la momentul apariției Legii nr.

10/2001, sunt incidente prevederile art. 27 alin. (1) din acest act normativ,

astfel că reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii fără

echivalent.

Sentința civilă nr. 2252/2004 a

devenit irevocabilă, ca urmare a respingerii apelului, prin decizia civilă nr.

252/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a respingerii recursului, prin

decizia nr. 7155/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Comparând cererile care au făcut

obiectul dosarului nr. 3963/2004 cu cele ale prezentului dosar, prima instanță

a reținut că în cauză operează autoritatea de lucru judecat cu privire la

restituirea în natură a imobilului și constatarea preluării fără titlu a

acestuia, fiind prezentă tripla identitate de obiect, cauză și părți.

Avându-se în vedere că prin sentința

civilă nr. 2252/2004 s-a statuat în mod irevocabil că preluarea apartamentului

nr. 1 s-a făcut cu titlu valabil și că în mod valabil acest imobil a intrat în

patrimoniul SC P. SA, tribunalul a apreciat că nu se impune anularea deciziei

nr. 3698 din 31 octombrie 2006 prin care SC P. SA a respins cererea de

restituire în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că acest imobil este

în proprietatea pârâtei și ținând cont de hotărârile anterioare, nefiind

posibilă restituirea în natură, reclamanții nu justifică nici un interes în

anularea acestei dispoziții.

În ce privește petitul de constatare

a inopozabilității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. CJ8 din 12

februarie 1999 și faptul că acesta nu constituie titlu valabil de dobândire a

titlului de proprietate, tribunalul a apreciat că în parte, operează

autoritatea de lucru judecat, pentru că prin sentința civilă nr. 2252/2004 s-a

reținut că acest contract de vânzare-cumpărare de acțiuni constituie titlu

pentru dobândirea dreptului de proprietate, iar în ce privește capătul de

cerere referitor la inopozabilitate, aceasta nu mai prezintă interes pentru

reclamanți.

Petitul de radiere a înscrierilor

din C.F. și restabilirea situației anterioare, s-a apreciat că reprezintă o

cerere subsecventă primelor, astfel că se impune respingerea acestuia ca urmare

a soluției dată celorlalte capete de cerere.

S-a mai reținut că se impune

respingerea cererii privind plata de daune morale, avându-se în vedere că prin

sentința civilă nr. 2252/2004 s-a statuat în mod irevocabil că imobilul în

litigiu se află în patrimoniul pârâtei care a fost privatizată cu respectarea

dispozițiilor legale la momentul apariției Legii nr. 10/2001, fiind incidente

prevederile art. 27 alin. (1) din această lege, notificarea urmând a fi

soluționată de instituția implicată în privatizare.

Cererea de intervenție în interesul

pârâtei a fost admisă ca o consecință a respingerii acțiunii principale și a

interesului intervenientei care a încheiat cu pârâta contractul de franciză nr.

5774/2004 cu privire la imobilul în cauză.

Împotriva sentinței pronunțată în

cauză au declarat apel reclamanții, care au susținut că aceasta este nelegală

și inechitabilă.

Printr-o primă critică, apelanții au

susținut că excepția autorității de lucru judecat nu operează în cauză,

deoarece în procesele anterioare nu a mai fost formulat un petit având ca

obiect plângerea împotriva dispoziției de respingere a notificării. În cadrul

acestei plângeri nu se pot face referiri la alte proceduri anterioare, deoarece

aceasta echivalează cu refuzul de judecată a plângerii, încălcându-se

principiul liberului acces la justiție, ceea ce este inadmisibil.

Cu privire la fondul cauzei,

apelanții au arătat că imobilul situat în str. R.F. nr. 36 a fost proprietatea

reclamantului F.G. și a fratelui acestuia F.T.A., decedat la 18 decembrie 2005,

iar prin sentința civilă nr. 291/1999 a Tribunalului Cluj acest imobil, cu

excepția a două încăperi folosite ca farmacie, le-a fost restituit în natură.

Cele două încăperi ce au format ulterior apartamentul nr. 1 au fost folosite cu

destinația de farmacie, motiv pentru care farmacia figurează și în anexa la

Decretul nr. 134/1948, iar întregul imobil a fost naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950.

S-a mai susținut că acest apartament

a fost preluat de Stat fără titlu, iar contractul de privatizare a fost

încheiat de pârâtă cu rea-credință, deoarece cunoștea că imobilul a fost

revendicat de foștii proprietari.

Prin decizia civilă nr. 438/A din 23

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 1201 C. civ., avându-se în vedere că prin sentința civilă

nr. 2252/2004 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, s-a respins acțiunea

reclamanților împotriva pârâților Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul

Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și SC P. SA, având ca obiect

restituirea în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. R.F. nr. 36

(fostă G.), spațiu comercial identificat ca fiind apartamentul nr. 1 înscris în

C.F. 130938 Cluj, nr. top. 664/I, constatarea nulității titlului statului și

intabularea dreptului de proprietate al reclamanților.

În prezenta cauză, printre alte

petite s-a solicitat restituirea în natură a acestui apartament, a se constata

că acesta a fost preluat fără titlu și a se restabili situația anterioară de

C.F. în favoarea reclamanților.

Instanța de apel a reținut că se

constată existența triplei identități de părți, de obiect și de cauză, în

privința părților excepția operând deoarece în prezentul proces N.L.B. vine în

calitate de moștenitoare a lui F.T.A., iar în privința cauzei, în ambele

procese, reclamanții au invocat calitatea de proprietari ai imobilului și

greșita aplicare a Decretului nr. 134/1948 și Decretul nr. 92/1950.

Criticile formulate în apel,

referitoare la fondul cauzei, s-ar impune a fi analizate, se arată în

continuare în motivarea deciziei, doar în ipoteza în care s-ar fi constatat

greșita reținere a excepției autorității de lucru judecat, pentru că aceste

critici vizează existența titlului valabil al statului asupra imobilului.

În ce privește criticile referitoare

la titlul pârâtei asupra imobilului, instanța de apel a reținut că, atât la

data formulării notificării, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

cât și la data emiterii dispoziției de către pârâtă, conform art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamanții sunt îndreptățiți doar la

despăgubiri în condițiile legii speciale.

Referitor la susținerea apelanților

vizând îngrădirea liberului acces la justiție și că ar fi lipsiți de orice cale

de atac împotriva dispoziției emisă de pârâtă, se arată că prin sentință s-a

reținut excepția autorității de lucru judecat doar parțial, în privința

petitelor având ca obiect constatarea preluării abuzive, fără titlu, a

imobilului și obligarea la restituire în natură.

În termen legal, reclamanții au

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că decizia recurată este vădit nelegală și contradictorie,

încălcându-se principiul liberului acces la justiție, deoarece nici un alt

proces anterior nu a avut ca obiect plângere împotriva dispoziției de

respingere a restituirii în natură în cadrul căreia trebuia adusă o soluție de

fond cu privire la soarta imobilului și că, din moment ce s-a emis această

dispoziție în baza unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia nr. 177/2005

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să aibă o cale de

atac împotriva ei, altfel ar însemna că sunt lipsiți de accesul liber la

justiție, deși niciodată nici o instanță nu s-a pronunțat asupra legalității

dispoziției.

Un alt motiv de recurs se referă la

fondul cauzei, recurenții reluând susținerile făcute în fața instanțelor

anterioare potrivit cărora apartamentul în litigiu, împreună cu întregul imobil

ce a aparținut reclamantului F.G. și autorului F.T.A., a fost naționalizat prin

Decretul nr. 92/1950. Pentru că în apartamentul în litigiu a funcționat

farmacia I.L. și H., care ocupau spațiul cu titlu de închiriere, farmacia

figurează și în anexa la Decretul nr. 134/1948.

Recurenții reclamanți concluzionează

că apartamentul nr. 1 nu a fost preluat cu titlu valabil și drept consecință nu

are titlu legal de proprietate nici societatea comercială ce invocă dreptul

pretins dobândit în cadrul procesului de privatizare, nefiind îndeplinite

cerințele art. 27 din Legea nr. 10/2001 referitoare la preluarea proprietății

cu titlu valabil și evidențierea proprietății cu respectarea dispozițiilor

legale în patrimoniul societății, susțineri care practic nu au fost analizate

de instanța de apel.

Printr-o altă critică recurenții mai

susțin că decizia este nelegală sub aspectul art. 21 din Legea nr. 10/2001,

instanța neconformându-se principiului că obligația legală de restituire

prevalează asupra oricărei opțiuni și că la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 Statul deținea 4,9% din capitalul societății P., aspect ce nu a

fost verificat de instanță.

Reclamanții au declarat recurs și

împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare formulată împotriva

judecătorilor M.V. și S.L., motivat de faptul că aceștia au pronunțat decizia

civilă nr. 52 din 2 martie 2001 a Curții de Apel Cluj prin care intimata P. a

fost intabulată în C.F. asupra spațiului farmaciei, astfel că magistrații și-au

exprimat părerea cu privire la titularul dreptului de proprietate în favoarea

P.

Recursurile declarate în prezenta

cauză sunt nefondate, în sensul considerentelor ce succed.

Prin încheierea pronunțată în cameră

de consiliu la data de 15 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a respins cererea de

recuzare a judecătorilor M.V. și S.L. care compun completul C 5 A, formulată de

apelanții reclamanți, reținându-se că prin decizia civilă nr. 52/2001 la care se

face referire instanța nu a statuat cu privire la titlul în baza căruia Statul

Român a devenit proprietarul imobilului, apreciind această împrejurare ca fiind

lipsită de relevanță în raport cu obiectul cererii introductive.

Recursul declarat împotriva acestei

încheieri este nefondat, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 27 pct. 7

C. proc. civ. invocate.

Cauza ce a fost soluționată prin

decizia civilă nr. 52/2001 s-a pronunțat între SC P.F. SA și Statul Român, prin

Consiliul local Cluj-Napoca, instanța pronunțându-se asupra incidenței

prevederilor Legii nr. 15/1990, statuând că prin aplicarea acestor prevederi

legale dreptul de proprietate a fost transmis, în 1991, de la Statul Român la

SC P. SA.

În prezenta cauză se solicită, în

principal, retrocedarea imobilului în natură, de la SC P. SA către foștii

proprietari, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Ca atare, nu se poate reține că

judecătorii „și-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă”, cum se

prevede expres prin art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

Nu este fondat nici recursul

declarat împotriva deciziei pronunțată în apel.

Nu poate fi primită critica

recurenților vizând încălcarea liberului acces la justiție, motivat de faptul

că nici un alt proces anterior nu a avut ca obiect plângere împotriva dispoziției

de respingere a restituirii în natură a imobilului.

Plângerea respectivă a constituit

capăt de cerere distinct al acțiunii de chemare în judecată și a fost

soluționat prin hotărârea pronunțată în cauză în sensul respingerii acesteia,

cu motivarea că nu se impune anularea dispozițiilor nr. 3698 din 31 octombrie

2006 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului

întrucât nu este posibilă o asemenea măsură.

Împrejurarea că acest capăt de

cerere a fost respins nu echivalează cu nesoluționarea pe fond, și implicit cu

încălcarea liberului acces la justiție, cum se acreditează prin motivele de

recurs.

Sunt nefondate și criticile vizând

preluarea de către stat a imobilului în litigiu fără titlu valabil și implicit

deținerea acestui imobil de către societatea privatizată în condițiile art. 27

din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la aceste capete de

cerere, instanțele anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 1201 C. civ., avându-se în vedere că prin sentința civilă

nr. 2252 din 9 noiembrie 2004 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, s-a statuat în

mod irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil și că se

află în patrimoniul pârâtei care a fost privatizată cu respectarea

dispozițiilor legale la momentul apariției Legii nr. 10/2001, fiind incidente

în cauză dispozițiile art. 27 alin. (1) din această lege.

S-a reținut în mod corect existența

autorității de lucru judecat, fiind îndeplinită cerința triplei identități, de

părți, obiect și cauză, în ambele dosare reclamanții solicitând restituirea în

natură a apartamentului nr. 1 înscris în C.F. 130938 Cluj nr. top. 66414,

constatarea nevalabilității titlului statului, ambele acțiuni fiind întemeiate

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În atare situație, reclamanții nu

mai pot cere valorificarea aceluiași drept printr-o nouă acțiune, fără a i se

opune autoritatea de lucru judecat.

Prin aceste considerente se răspunde

implicit și ultimei critici din motivele de recurs, neputându-se relua și

analiza prevalența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, privind

restituirea în natură a imobilelor deținute de o societate comercială, atâta

vreme cât printr-o altă hotărâre s-a reținut incidența prevederilor art. 27,

fost art. 26, din Legea nr. 10/2001, când nu este posibilă restituirea în

natură.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge ca nefondate recursurile

declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții F.G. și N.L.B. împotriva deciziei nr. 438 din 23

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, precum și recursul declarat

împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 15 octombrie 2007

dată de aceeași instanță.

Obligă recurenții reclamanți F.G. și

N.L.B. la plata sumei de 2935 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimata pârâtă SC P. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie

2008.