ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1204/2004

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 4 iulie

2000 la Judecătoria Mizil județul Prahova, D.M.I. din comuna Ciorani a

solicitat în contradictoriu cu D.D., D.Ș., Comisia locală Ciorani de aplicare a

Legii 18/1991 precum și cu Comisia Județeană Prahova de aplicare a legii, să se

dispună prin hotărâre judecătorească reconstituirea dreptului său de

proprietate asupra suprafeței de 2,02 ha situată în comuna Ciorani care a fost

proprietatea autoarei sale D.G.R., decedată în anul 1982 și totodată să se

dispună în mod corespunzător anularea parțială a adeverinței 1844 din 1 august

1991 emisă în favoarea pârâtei D.D. cu privire la acest teren.

În subsidiar s-a mai cerut ca în

cazul emiterii unui titlu de proprietate pentru terenul menționat în favoarea

altor persoane să se dispună anularea.

Reclamantul a susținut în esență că

terenul în litigiu pentru care a cerut în condițiile legii reconstituirea

dreptului de proprietate a fost greșit atribuit moștenitorilor defunctului D.G.P.,

fratele tatălui său decedat D.G.M.

El a pretins că terenul a fost

conform mențiunilor din registrul agricol existente până în anul 1959

proprietatea defunctei D.G.R. care l-a lăsat fiului său D.G.M., întrucât

celălalt fiu D.G.P. autorul pârâților fusese înzestrat cu suprafața de 2,37 ha

din care 0,04 curți și construcție, din timpul vieții autoarei comune, așa

încât înscrierea ulterioară în rolul acestuia din urmă, și apoi atribuirea către

moștenitorii săi nu are nici o justificare legală.

Soluționând cauza în prima instanță

prin sentința civilă nr. 1930 din 22 decembrie 2000 Judecătoria Mizil a admis

plângerea, a anulat hotărârea nr. 1989 din 2 martie 2000 emisă de Comisia

Județeană Prahova de aplicare a Legii 18/1991 și a reconstituit în favoarea

reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu.

Totodată prima instanța a respins ca

nefondate excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune și a existenței

autorității lucrului judecat ridicate de intimatul D.Ș.

Hotărârea instanței de fond a fost

schimbată în sensul respingerii plângerii, prin decizia nr. 1130 din 15 iunie

2001 a Tribunalului Prahova, secția civilă, ca urmare a admiterii apelurilor

declarate de Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 și de pârâtul D.Ș.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a socotit pe de o parte că din hotărârea primei instanțe nu ar rezulta

care sunt temeiurile de fapt și de drept pentru care reclamantul ar fi

îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului

defunctei D.G.R., pe de altă parte că acesta nici nu ar putea beneficia de dispozițiile

Legii 18/1991 ale cărei condiții prevăzute în art. 8 și art. 10 nu ar fi

îndeplinite pentru ca terenul în litigiu nu a fost în perimetrul CAP.

A fost totodată examinată și

confirmată, soluția de respingere a excepțiilor privind tardivitatea plângerii

și autoritatea lucrului judecat.

Hotărârea instanței de apel a fost

menținută prin decizia nr. 2629 din 4 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești prin respingerea recursului declarat de reclamantul D.I.

Instanța de recurs a considerat, că în

condițiile în care terenul proprietatea defunctei D.G.R. a fost trecut după

1959 în rolul fiului său D.G.P., care l-a înscris în CAP, reconstituirea

dreptului de proprietate s-a dispus corect numai în favoarea acestuia, cum de

altfel s-ar fi statuat și în plângerea reclamantului în acest sens soluționată

prin sentința civilă nr. 1097 din 4 septembrie 1996 a Judecătoriei Mizil

devenită irevocabilă prin decizia nr. 177 din 3 martie 1997 a Tribunalului

Prahova.

La 4 octombrie 2002, împotriva

hotărârilor pronunțate în cauză a declarat recursul în anulare de față

întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Invocând încălcarea esențială a

legii cu consecința soluționării greșite a litigiului în fond, Procurorul

general a susținut că în contradicție cu dispozițiile Legii 18/1991 instanțele

nu au verificat dacă terenul se afla în mod legal în proprietatea pârâtului D.G.P.

la data înscrierii în CAP, că au dat o interpretare greșită dispozițiile art. 8

alin. (2) din Legea 18/1991 limitând greșit sfera beneficiarilor la

reconstituirea dreptului de proprietate și nu au lămurit împrejurarea esențială

cauzei privind înscrierea în CAP a autoarei reclamantului D.G.R.

În fine, s-a invocat netemeinicia

înlăturării de la reconstituirea dreptului de proprietate a tuturor

moștenitorilor legali ai adevăratului proprietar D.G.R., respectiv a

reclamantului.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din

Legea 18/1991, de stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor ce s-au aflat în patrimoniul cooperativelor agricole de producție

prin reconstituire sau constituire, beneficiază deopotrivă membrii cooperatori

care au adus pământ în cooperativă, cei cărora pământul li s-a preluat în orice

mod în cooperativa precum și în condițiile legii, moștenitorii acestora.

Așadar, faptul exclusiv al aducerii

terenului în CAP de către o persoană, fără dovedirea dreptului său de

proprietate asupra pământului în discuție, nu este suficient pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată prin reconstituire în condițiile Legii

18/1991.

Cum de acest drept beneficiază

persoanele care-și dovedesc dreptul de proprietate asupra pământului adus în

cooperativa agricolă de producție în orice mod, de oricare altă persoană,

precum și moștenitorii acestora, de esența litigiului este cum s-a susținut

prin recursul în anulare, dovedirea calității de proprietar sau de moștenitor

al acestuia.

În cauză, litigiul a fost soluționat

plecându-se, la instanța de fond de la ipoteza greșită că la reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea defunctei D.G.R. ar fi

îndreptățit numai reclamantul ca moștenitor legal, deși aceeași calitate s-a

dovedit că o îndeplinește și pârâtul D.Ș., iar în instanțele de apel și recurs

de la înlăturarea inadmisibilă dintre beneficiari a reclamantului ca și

moștenitor legal, sub cuvânt că autoarea sa nu ar fi fost înscrisă în CAP.

Așa fiind soluțiile pronunțate sunt

deopotrivă greșite în fond, încât recursul în anulare se va admite cu

consecința casării lor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

Cu prilejul rejudecării cauzei prin

interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 din Legea 18/1991,

instanța de fond va trebui să aibă în vedere necesitatea stabilirii dreptului

de proprietate a defunctei D.G.R. și totodată a calității de moștenitori ai

părților, „în condițiile legii civile” și a dispozițiilor art. 11 din legea

specială.

Totodată instanța de rejudecare va

avea în vedere, cum de altfel a statuat ea însăși în mod corect în primul ciclu

procesual, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile tardivității și a

autorității lucrului judecat, din lipsa comunicărilor cerute de lege și

respectiv a triplei identități dintre elementele acțiunii de față în raport cu

cea soluționată prin sentința civilă nr. 1097 din 4 septembrie 1996 a

Judecătoriei Mizil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 2629 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă.

Casează decizia atacată, decizia nr.

1130 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, secția civilă, precum și

sentința civilă nr. 1930 din 22 decembrie 2000 a Judecătoriei Mizil și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2004.