ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1204/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 4 iulie 2000 la Judecătoria Mizil județul Prahova, D.M.I. din comuna Ciorani a solicitat în contradictoriu cu D.D., D.Ș., Comisia locală Ciorani de aplicare a Legii 18/1991 precum și cu Comisia Județeană Prahova de aplicare a legii, să se dispună prin hotărâre judecătorească reconstituirea dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 2,02 ha situată în comuna Ciorani care a fost proprietatea autoarei sale D.G.R., decedată în anul 1982 și totodată să se dispună în mod corespunzător anularea parțială a adeverinței 1844 din 1 august 1991 emisă în favoarea pârâtei D.D.

cu privire la acest teren. În subsidiar s-a mai cerut ca în cazul emiterii unui titlu de proprietate pentru terenul menționat în favoarea altor persoane să se dispună anularea. Reclamantul a susținut în esență că terenul în litigiu pentru care a cerut în condițiile legii reconstituirea dreptului de proprietate a fost greșit atribuit moștenitorilor defunctului D.G.P., fratele tatălui său decedat D.G.M. El a pretins că terenul a fost conform mențiunilor din registrul agricol existente până în anul 1959 proprietatea defunctei D.G.R. care l-a lăsat fiului său D.G.M., întrucât celălalt fiu D.G.P. autorul pârâților fusese înzestrat cu suprafața de 2,37 ha din care 0,04 curți și construcție, din timpul vieții autoarei comune, așa încât înscrierea ulterioară în rolul acestuia din urmă, și apoi atribuirea către moștenitorii săi nu are nici o justificare legală.

Soluționând cauza în prima instanță prin sentința civilă nr. 1930 din 22 decembrie 2000 Judecătoria Mizil a admis plângerea, a anulat hotărârea nr. 1989 din 2 martie 2000 emisă de Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii 18/1991 și a reconstituit în favoarea reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu. Totodată prima instanța a respins ca nefondate excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune și a existenței autorității lucrului judecat ridicate de intimatul D.Ș. Hotărârea instanței de fond a fost schimbată în sensul respingerii plângerii, prin decizia nr. 1130 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, secția civilă, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 și de pârâtul D.Ș.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a socotit pe de o parte că din hotărârea primei instanțe nu ar rezulta care sunt temeiurile de fapt și de drept pentru care reclamantul ar fi îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului defunctei D.G.R., pe de altă parte că acesta nici nu ar putea beneficia de dispozițiile Legii 18/1991 ale cărei condiții prevăzute în art. 8 și art. 10 nu ar fi îndeplinite pentru ca terenul în litigiu nu a fost în perimetrul CAP. A fost totodată examinată și confirmată, soluția de respingere a excepțiilor privind tardivitatea plângerii și autoritatea lucrului judecat. Hotărârea instanței de apel a fost menținută prin decizia nr. 2629 din 4 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin respingerea recursului declarat de reclamantul D.I.

Instanța de recurs a considerat, că în condițiile în care terenul proprietatea defunctei D.G.R. a fost trecut după 1959 în rolul fiului său D.G.P., care l-a înscris în CAP, reconstituirea dreptului de proprietate s-a dispus corect numai în favoarea acestuia, cum de altfel s-ar fi statuat și în plângerea reclamantului în acest sens soluționată prin sentința civilă nr. 1097 din 4 septembrie 1996 a Judecătoriei Mizil devenită irevocabilă prin decizia nr. 177 din 3 martie 1997 a Tribunalului Prahova. La 4 octombrie 2002, împotriva hotărârilor pronunțate în cauză a declarat recursul în anulare de față întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Invocând încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a litigiului în fond, Procurorul general a susținut că în contradicție cu dispozițiile Legii 18/1991 instanțele nu au verificat dacă terenul se afla în mod legal în proprietatea pârâtului D.G.P. la data înscrierii în CAP, că au dat o interpretare greșită dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea 18/1991 limitând greșit sfera beneficiarilor la reconstituirea dreptului de proprietate și nu au lămurit împrejurarea esențială cauzei privind înscrierea în CAP a autoarei reclamantului D.G.R. În fine, s-a invocat netemeinicia înlăturării de la reconstituirea dreptului de proprietate a tuturor moștenitorilor legali ai adevăratului proprietar D.G.R., respectiv a reclamantului.

Recursul în anulare este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea 18/1991, de stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor ce s-au aflat în patrimoniul cooperativelor agricole de producție prin reconstituire sau constituire, beneficiază deopotrivă membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă, cei cărora pământul li s-a preluat în orice mod în cooperativa precum și în condițiile legii, moștenitorii acestora. Așadar, faptul exclusiv al aducerii terenului în CAP de către o persoană, fără dovedirea dreptului său de proprietate asupra pământului în discuție, nu este suficient pentru stabilirea dreptului de proprietate privată prin reconstituire în condițiile Legii 18/1991.

Cum de acest drept beneficiază persoanele care-și dovedesc dreptul de proprietate asupra pământului adus în cooperativa agricolă de producție în orice mod, de oricare altă persoană, precum și moștenitorii acestora, de esența litigiului este cum s-a susținut prin recursul în anulare, dovedirea calității de proprietar sau de moștenitor al acestuia. În cauză, litigiul a fost soluționat plecându-se, la instanța de fond de la ipoteza greșită că la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea defunctei D.G.R.

ar fi îndreptățit numai reclamantul ca moștenitor legal, deși aceeași calitate s-a dovedit că o îndeplinește și pârâtul D.Ș., iar în instanțele de apel și recurs de la înlăturarea inadmisibilă dintre beneficiari a reclamantului ca și moștenitor legal, sub cuvânt că autoarea sa nu ar fi fost înscrisă în CAP. Așa fiind soluțiile pronunțate sunt deopotrivă greșite în fond, încât recursul în anulare se va admite cu consecința casării lor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță. Cu prilejul rejudecării cauzei prin interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 din Legea 18/1991, instanța de fond va trebui să aibă în vedere necesitatea stabilirii dreptului de proprietate a defunctei D.G.R.

și totodată a calității de moștenitori ai părților, „în condițiile legii civile” și a dispozițiilor art. 11 din legea specială. Totodată instanța de rejudecare va avea în vedere, cum de altfel a statuat ea însăși în mod corect în primul ciclu procesual, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile tardivității și a autorității lucrului judecat, din lipsa comunicărilor cerute de lege și respectiv a triplei identități dintre elementele acțiunii de față în raport cu cea soluționată prin sentința civilă nr. 1097 din 4 septembrie 1996 a Judecătoriei Mizil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2629 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia atacată, decizia nr. 1130 din 15 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 1930 din 22 decembrie 2000 a Judecătoriei Mizil și trimite cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2004.