ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1399/2003

Deliberând asupra recursului de față

constată;

Prin sentința penală nr. 9 din 15

ianuarie 2002, pronunțată de Tribunalul Buzău s-a dispus conform art. 334 C.

proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit.

b) în art. 180 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul Z.D. a

fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 2 ani și 3 luni.

S-a făcut aplicarea art. 359 C.

proc. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă timpul reținerii de o zi din 10 octombrie 2001.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt au reținut următoarele:

Inculpatul Z.D. a fost căsătorit cu

partea vătămată Z.S., căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorț.

Ca urmare a desfacerii căsătoriei și

a neînțelegerilor cu privire la bunurile comune, partea vătămată a introdus la

data de 4 decembrie 2000, acțiune de partaj la Judecătoria Buzău, iar prin

sentința civilă nr. 7154 din 17 august 2001, instanța a soluționat acțiunea

procedând la împărțirea bunurilor și atribuirea lor foștilor soți.

Partea vătămată a declarat apel

împotriva sentinței cauza fiind înregistrată sub nr. 3932/2001 pe rolul

Tribunalului Buzău.

S-a reținut din declarațiile

inculpatului că atunci când a plecat din fostul domiciliu conjugal carnetul său

de muncă a rămas la partea vătămată, iar acesta a refuzat să i-l restituie,

motiv pentru care nu se putea angaja.

În acest context, al relațiilor

foarte tensionate dintre foștii soți, cei doi s-au întâlnit în zona autogării

din strada Triumfului, iar inculpatul i-a solicitat restituirea carnetului de

muncă.

Întrucât, partea vătămată a susținut

că actul nu se află la ea inculpatul a devenit violent, s-a repezit la fosta

soție, a cuprins-o cu brațele, a lovit-o cu spatele de un gard, i-a sucit

mâinile la spate și cu toată împotrivirea acesteia i-a luat cerceii din urechi.

În momentul în care încerca să se îndepărteze inculpatul a fost oprit de un

polițist și condus la Poliția Municipiului Buzău, fiind reținut 24 de ore.

Cerceii au fost restituiți a doua zi

părții vătămate.

Partea vătămată a fost examinată

medico–legal, ocazie cu care s-a constatat că prezintă echimoze pe lobul

urechii drepte și pe brațe, leziunile necesitând pentru vindecare 1 - 2 zile de

îngrijiri medicale.

Instanța a reținut că încadrarea

juridică dată faptei prin rechizitor în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., nu este corectă, deoarece lipsește scopul

însușirii pe nedrept, întrucât inculpatul a luat cerceii pentru a determina

partea vătămată să-i dea carnetul de muncă, în legătură cu care avea

convingerea că a rămas la partea vătămată, în fostul domiciliu comun.

Reținând că nu este realizată latura

subiectivă a infracțiunii de furt, instanța a constatat că fapta inculpatului

nu poate fi calificată drept infracțiunea de tâlhărie, impunându-se schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2)

C. pen.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

penală nr. 136 din 29 martie 2002, a admis apelul declarat de procuror, a

desființat în parte sentința în ceea ce privește latura penală și potrivit art.

334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., pentru care făcând aplicarea

art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la un an

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a susținut că în

mod eronat s-a apreciat că cerceii nu au fost luați în scopul însușirii pe

nedrept ci pentru a determina partea vătămată să-i dea inculpatului carnetul de

muncă și ca atare greșit s-a stabilit că încadrarea juridică a faptei este cea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Decizia a fost atacată cu recurs de

inculpat care a susținut că s-a dat faptei o greșită încadrare juridică în

infracțiunea de tâlhărie solicitând menținerea hotărârii pronunțate de prima

instanță.

Analizând în ansamblu probele

administrate în cauză, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a

stabilit că inculpatul a sustras prin violență cerceii părții vătămate în

scopul însușirii pe nedrept.

Această împrejurare rezultă din

declarațiile părții vătămate, care a precizat că în momentul în care inculpatul

a plecat din domiciliul conjugal și-a luat și carnetul de muncă, dar și din

declarațiile martorilor C.D., C.L. și P.D. care au fost de față la incidentul

dintre părți, au auzit faptul că inculpatul a spus că va lua cerceii fără a

face vreo referire la faptul că în posesia părții vătămate se află carnetul său

de muncă.

De altfel o analiză atentă a celor

afirmate de inculpat pe parcursul procesului evidențiază cu certitudine că

luarea cerceilor de la partea vătămată avea legătură directă cu raporturile lor

patrimoniale („precizez că cerceii îi cumpărasem în timp ce eram căsătoriți,

însă în urma partajului rămăseseră la ea”; „cerceii i-am cumpărat eu când eram

căsătoriți”; „fac precizarea că am fost căsătorit cu partea vătămată 6 ani;

i-am crescut copii, eu fiind cel care a avut serviciu. Banii pe care i-am

primit cu ocazia disponibilizării i-am cheltuit cu partea vătămată în gospodărie.

Acești cercei eu i-am cumpărat părții vătămate").

Curtea constată însă că instanța de

apel a încadrat greșit fapta în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) C.

pen., care incriminează tâlhăria comisă de o persoană având asupra sa o armă

sau substanță narcotică deși fapta nu a fost comisă în aceste împrejurări ci

într-un loc public, astfel încât încadrarea juridică este cea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Existând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Curtea va admite recursul

inculpatului și conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

casa decizia numai în limitele susmenționate.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, astfel încât,

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul Z.D. împotriva deciziei penale nr. 136 din 29 martie 2002 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și condamnă pe inculpatul Z.D. la un an

închisoare.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce din pedeapsă reținerea de 24

ore, din data de 10 octombrie 2000.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2003.