ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6046/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din 10

martie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3580/2004 a

fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de

condamnatul P.I.

A fost obligat condamnatul –

contestator la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2004 sub nr. 3580/2004

condamnatul P.I. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale

nr. 221 din 11 iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin

decizia penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia,

susținând că, fiind suferind de schizofrenie paranoidă cronicizată, se află în

imposibilitate de a executa pedeapsa.

Prin sentința penală nr. 221 din 11

iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală

nr. 12 din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, P.I. a fost condamnat

la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Prima instanță a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării

poate fi exercitată numai în cazurile expres prevăzute de acest text de lege.

Câtă vreme, printre cazurile

stabilite nu figurează și motivele medicale invocate de către condamnat, o

contestație prin care se tinde la nepunerea în executare a hotărârii, pe acest

considerent, este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, în temeiul

art. 461 și urm. C. proc. pen., tribunalul a respins contestația la executare

formulată de condamnatul P.I.

Împotriva acestei sentințe în termen

legal, a declarat apel contestatorul P.I., care a criticat-o pe motive de

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către

instanța de fond a contestației la executare formulată. S-a arătat, în

motivarea orală a apelului, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 461

lit. c) și d) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței atacată și pe fond admiterea contestației la

executare.

Prin decizia penală nr. 165 din 6

mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnatul P.I.

A fost obligat apelantul la 200.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face numai în

anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text de lege și numai

pentru incidente ivite în cursul executării.

Având în vedere că motivele invocate

de contestator în susținerea cererii sale nu se încadrează între cazurile

expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în care se

poate face contestație la executare, Curtea a apreciat că, în mod legal și

temeinic instanța de fond a respins contestația formulată, ca inadmisibilă.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs condamnatul, contestator P.I., care a reiterat

motivele invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Contestația la executare este un

procedeu juridicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de

punerea în executare a hotărârilor penale.

Fiind un mijloc procesual prin care

se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în

care poate fi folosită contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 461 C.

proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în

următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare:

c) când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea

sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice

alt incident ivit în cursul executării.

Într-adevăr, din examinarea

conținutului cererii, Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a

apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.,

care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi

contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Nici în apel contestatorul nu a

invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de

textul mai sus-citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia

hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare

de atac.

Vinovăția ori nevinovăția

făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la

judecata în fond a unei cauzei, nu pot forma obiectul contestației la

executare, deoarece, nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc.

pen. și pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac

și aspecte vizând executarea hotărârilor penale.

Pe de altă parte, starea de boală

invocată de contestator, care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, reprezintă

cauza de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei prevăzută în

dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că petentul a

uzitat de aceste prevederi legale, astfel că, după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, i-a fost admisă o cerere de amânare a executării

pedepsei, prin sentința penală nr. 380 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului

Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 117 din 1 aprilie 2004 a

Curții de Apel Alba Iulia, în prezent condamnatului fiindu-i amânată executarea

pedepsei.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul

condamnat P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 6 mai 2004 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatorul recurent la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul condamnat P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din

6 mai 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 noiembrie 2004.