ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1348/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1348/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 138 din 19 mai 2004, Tribunalul Hunedoara a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul P.I., în temeiul dispozițiilor art. 453 lit. a) C. proc. pen. Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că petiționarul se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 221/2001 a Tribunalului Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. În motivarea cererii sale de amânare a executării pedepsei, condamnatul a arătat că afecțiunile psihice de care suferă îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care a concluzionat că pentru bolile de care suferă condamnatul P.I., asistența medicală poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a D.G.P. Instanța de fond a mai reținut că, în cauză fiind pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare față de petiționar nu se poate dispune în cadrul acestei acțiuni măsura de siguranță prevăzută de art. 114 C. pen., astfel cum recomandă expertiza medico-legală efectuată. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 373/ A din 4 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat prin curatorul B.G. Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.600.000 lei către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul P.I., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, amânarea executării pedepsei. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Expertiza medico-legală efectuată în cauză a stabilit că petiționarul P.I. suferă de schizofrenie paranoidă, boală cardiacă ischemică, hipertensiune arterială esențială stadiul III, pseudartroză radius drept, gonartroză bilaterală, obezitate gradul III, formațiune tumorală latero cervical stânga. Toate aceste afecțiuni pot fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P., astfel după cum concluzionează I.N.M.L. Mina Minovici București, condamnatul nefiind pus în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 373 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.