ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1959/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului, constată următoarele: Prin încheierea nr. 38/ PI din 8 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2838/P/2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Arad, privind soluționarea dosarului nr. 2096/2004 al Tribunalului Arad, formulată de inculpatul petent C.G. În considerentele încheierii se arată că petentul, nu s-a conformat dispozițiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., întrucât nu a precizat pentru fiecare judecător în parte, care este motivul de incompatibilitate, cererea sa fiind astfel inadmisibilă, neîndeplinind cerințele obligatorii ale acestui text. La data de 8 aprilie 2004, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, conform mențiunii consemnate de Tribunalul Arad, în încheierea din 8 aprilie 2004, din dosarul nr. 2096/2004, al acelui tribunal.
Recursul nu a fost motivat în scris și nici oral, conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (3), raportate la art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., modificat. Înalta Curte, examinând, conform textelor indicate, întreaga cauză sub toate aspectele, constată că încheierea atacată este legală, întrucât este pronunțată în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (5) C. proc. pen. Astfel, potrivit acestui text, abținerea sau recuzarea, care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate, în care se află fiecare judecător. Prin cererea sa de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Arad, inculpatul nu s-a conformat acestei obligații, neindicând cazul de incompatibilitate pentru fiecare judecător în parte.
Prin urmare, cererea sa a fost legal respinsă, ca fiind inadmisibilă, nefiind formulată în condițiile legii. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva încheierii nr. 38/ PI din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, în dosar nr. 2838/P/2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.