ÎCCJ, Decizia nr. 169/2004

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 183 din 10 martie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat, între alții, pe inculpații:

- I.G.  la 5 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la pedepse cuprinse între 2 ani și 4 ani închisoare, pentru săvârșirea altor patru infracțiuni, dispunând contopirea pedepselor, în sensul ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cu adăugarea unui spor de un an închisoare, în total 6 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.;

- I.A.A.  la 4 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26, raportat la art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și la pedepse cuprinse între 2 ani și 4 ani închisoare, pentru săvârșirea altor patru infracțiuni, dispunând contopirea pedepselor, în sensul ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cu adăugarea unui spor de un an închisoare, în total 5 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

La termenul din 7 mai 2004, verificându-se legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților I.G. și I.A.A., acești inculpați au formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Timișoara, care a fost sesizată cu judecarea apelurilor declarate în cauză.

Ca urmare, cererea de recuzare a fost înaintată, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin încheierea nr. 94 din 7 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de cei doi inculpați petiționari, cu motivarea că aceasta nu întrunește condiția, cerută prin art. 52 alin. (5) C. proc. pen., de a se indica în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare dintre judecătorii instanței recuzate.

Împotriva acestei încheieri, inculpații I.G. și I.A.A. au declarat recurs.

În sprijinul recursurilor declarate de inculpați a fost formulat un singur motiv de casare, prin care se susține, în esență, că judecătorii Curții de Apel Timișoara sunt incompatibili, deoarece ar fi expuși influenței procurorului ce a efectuat urmărirea penală în cauză și care a manifestat zel pentru a li se aplica pedepse exagerat de severe.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 52 alin. (5) C. proc. pen., „abținerea sau recuzarea, care privește întreaga instanță, trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător și se soluționează de instanța ierarhic superioară”.

Or, așa cum corect s-a relevat în considerentele încheierii, prin cererea de recuzare nu s-au arătat în mod concret cazurile de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare judecător al instanței recuzate în întregimea sa.

Sub acest aspect, invocarea presupunerii că procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză ar fi interesat să influențeze pe toți judecătorii Curții de Apel Timișoara, pentru a fi lipsiți de imparțialitate și a aplica inculpaților un tratament penal nejustificat de sever, nu constituie caz de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 46-48 C. proc. pen.

De altfel, în raport cu statutul de independență și de inamovibilitate pe care îl au potrivit legii, este și incredibil ca toți cei 49 de judecători ai curții de apel vizate să se lase expuși influenței procurorului ce a efectuat urmărirea penală, în privința căruia nici nu s-a dovedit că ar fi interesat, pentru a se da o soluție părtinitoare, exagerată prin severitate.

Rezultând, astfel, că motivul invocat este nefondat și cum alte motive de casare susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, urmează a se respinge recursurile declarate de inculpați și a-i obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate, la a căror stabilire urmează a se ține seama și de costul aducerii inculpaților de la Timișoara până la sediul instanței supreme.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.G. și I.A.A., împotriva încheierii nr. 94 din 7 mai 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2553/2004.

Obligă pe inculpați să plătească statului câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 mai 2004.