Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2503/2003

HOTĂRÂRE
07.05.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2503/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 25, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, care-l privește pe garantul V.O., în contradictoriu cu A.V.A.B. București, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Prin aceeași sentință s-a constatat conflict negativ de competență, iar dosarul a fost trimis la Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, pentru regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, în speță, obiectul cererii este neevaluabil în bani, precum și că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., competența materială de a judeca în primă instanță cauza revine tribunalului. S-a mai reținut că problema competenței a fost definitiv soluționată prin decizia nr. 366 a Curții de Apel Brașov, și, ca urmare, nu mai putea fi pusă în discuție de instanța de fond după casare. Mai mult, a reținut în continuare Curtea, garantul nu a invocat, ca temei de drept al acțiunii sale, dispozițiile Legii nr. 409/2001, atâta timp cât nu a contestat creanța pe care A.V.A.B. a preluat-o prin cesiune de la fosta B.R.C.E. În consecință, Curtea a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului București și, conform art. 20 și urm. C. proc. civ., a constatat conflict negativ de competență și a înaintat dosarul pentru regulator de competență.

Primind dosarul, Curtea Supremă de Justiție a constatat inexistența conflictului negativ de competență, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 22 alin. (3) C. proc. civ. Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină. Dacă cele două instanțe în conflict, dispune art. 22 alin. (3) C. proc. civ., nu se găsesc în circumscripția aceleași curți de apel sau conflictul s-a ivit între două curți de apel, competența de soluționare revine Curții Supreme de Justiție. În speță, tribunalul se află în circumscripția curții de apel, așa încât sentința, prin care s-a rezolvat corect problema competenței materiale, constituie și regulator de competență, obligatoriu pentru tribunal.

Curtea de apel a reținut corect și faptul că problema competenței materiale a fost soluționată prin decizie irevocabilă, situație în care tribunalul nu mai era în măsură să pună în discuție din oficiu această excepție. Pentru motivele arătate, cauza va fi trimisă Tribunalului București, secția a VI-a comercială, așa cum s-a dispus prin sentința nr. 25 din 26 martie 2003.

D E C I D E Constată inexistența conflictului negativ de competență. Trimite cauza, pentru soluționare, Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 7 mai 2003.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6443/2004
.564 lei (prețul vânzării imobilului) așa încât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. După declinare, procesul a fost înregistrat la Tribunalul București sub nr. 3566/2003. Din o
ÎCCJ 2023-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1509/2023
, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului unității nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În consecință, întrucât cererea reclamantului este evaluabilă în bani, iar valoarea ob
ÎCCJ 2010-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2010
Asupra perimării cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 7279/2006, reclamanții A.G. și A.E. au solicitat, în contradictoriu
ÎCCJ 2010-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2010
area cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON, situația din speță încadrându-se în ipoteza legală enunțată, câtă vreme valoare bunului revendicat excede limitei până la care competența revine judecăt
ÎCCJ 2023-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 258/2023
de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, de vreme ce Fond
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă