ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2513/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2513/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 238 din 2

decembrie 2002 a Tribunalului Bihor, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la o

pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 5 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același

inculpat S.C., la o pedeapsă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de at.64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același

inculpat S.C., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1), raportat

la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, cu

pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

7/1999 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă, prin decizia penală nr. 1639/2000

a Curții Supreme de Justiție și pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, care

va fi sporită cu un an închisoare, urmând să execute pedeapsa principală de 5

ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după

executarea pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsă durata

reținerii de 24 de ore din 9 mai 2001 la 10 mai și arestul preventiv, de la 10

mai 2001 la 1 iunie 2001.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000 a fost condamnat inculpatul D.D.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 2 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni

închisoare, rezultând să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata

reținerii de 24 de ore din 9 mai 2001 și arestul preventiv din 10 mai 2001 până

la 23 mai 2001.

Inculpații au fost obligați la câte

6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 9 mai 2001, organele de

poliție au oprit pentru control autoturismul marca Opel Vectra, înmatriculat în

Ungaria, anunțat de autoritățile maghiare ca fiind furat din Budapesta. Cu

ocazia controlului efectuat s-a stabilit că autoturismul era condus de către

D.D.I., iar în autoturism se afla martora S.R.

Deoarece inculpatul prezenta miros

de alcool i-au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se că avea o îmbibație

de alcool în sânge de 0,75 %o.

Prezentând semne ale consumului de

droguri, cei doi au fost audiați în același sens, ocazie cu care martora S.R. a

denunțat faptul că în cursul nopții de 8 mai 2001, împreună cu inculpatul

D.D.I., inculpatul S.C. și alte persoane au consumat droguri, în speță,

cocaină, în locuința inculpatului S.C. din Oradea.

În cursul cercetărilor au fost

recoltate probe de urină de la cei trei pentru analiză la Laboratorul de

Microbiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Bihor,

Inspecția Sanitară de Stat și Supravegherea Stării Sănătății.

Conform analizelor de laborator

efectuate s-a stabilit că, toți trei consumatori prezintă în urină cocaină

peste limita legală admisă, cum rezultă din analizele de la laborator.

În cursul cercetărilor au fost

recoltate probe de urină de la cei trei pentru analiza la Laboratorul de

Microbiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Bihor,

Inspecția Sanitară de Stat și Supravegherea Stării Sănătății.

Conform analizelor de laborator

efectuate s-a stabilit că, toți trei consumatori prezintă în urină cocaină,

peste limita admisă, cum rezultă din analizele de laborator.

Tot în cursul cercetărilor, înainte

de a se începe urmărirea penală, numita S.R. a denunțat comiterea faptelor

care, au fost în parte recunoscute și de inculpatul S.C. D.D.I. a negat

consumul de droguri și că a îndemnat-o pe S.R. să consume și ea droguri, însă

recunoaște că a consumat droguri cu aproximativ o lună înaintea depistării în

Vama Borș.

Astfel, martora S.R. a descris cum

în noaptea de 8 mai 2001, a fost invitată în imobilul inculpatului S.C. de

către acesta și de inculpatul D.D.I., care se aflau atât sub influența

băuturilor alcoolice, cât și a consumului de droguri. În prezența sa, cei doi

inculpați au continuat să inhaleze pe nas droguri, iar la un moment dat, au îndemnat-o

în mod repetat să consume și ea din drogurile respective, fapt pe care martora,

în cele din urmă, l-a acceptat.

Din autodenunțul martorei S.R.

rezultă și faptul că, în aceeași noapte în imobilul respectiv au consumat

droguri și alte persoane necunoscute de acesta. Inculpații S.C. și D.D.I. au

negat prezența și a altor persoane în imobilul respectiv. Ceva mai mult,

ultimul inculpat nu recunoaște nici propriul consum de droguri, deși analizele

de laborator infirmă apărările sale.

Susținerile inculpatului D.D.I. apar

ca vădit nesincere, întrucât analizele de laborator au indicat un consum de

cocaină în aceeași cantitate, pentru toți trei și ca la ceilalți doi

consumatori care recunosc fapta.

De menționat că, întrucât martora

S.R., înainte de a se începe urmărirea penală a denunțat autorităților

competente participarea sa la consumul ilegal de droguri, facilitând organelor

competente descoperirea inculpaților și a locului pus la dispoziție, în acest

sens, beneficiind de imunitatea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat apeluri, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și

inculpații.

În apelul parchetului, s-a solicitat

înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., cu privire la

pedeapsa de un an și 6 luni închisoare și aplicarea dispozițiilor art. 83 C.

pen., inculpatului S.C., săvârșind o altă infracțiune intenționată, în termenul

de încercare, stabilit conform art. 81 C. pen.

Inculpații, în recursurile lor, au

solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu au comis nici o faptă

penală și, chiar dacă au consumat droguri, deși nu există probe în acest sens,

consumul de droguri nu este pedepsit de lege.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală, prin decizia nr. 76/ A din 10 aprilie 2003, a admis apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpații S.C. și D.D.I.,

împotriva sentinței penale nr. 238 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Bihor,

pe care a desființat-o, în sensul că:

închisoare, aplicată inculpatului S.C. în pedepsele componente și a înlăturat

sporul de pedeapsă de un an închisoare, precum și dispozițiile art. 39 alin.

(1) C. pen.

inculpatului în baza art. 4, respectiv, art. 5 din Legea nr. 143/2000, de la

câte 4 ani închisoare, la câte 3 ani închisoare.

34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., precum și pedeapsa complementară,

aplicată de prima instanță.

pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a execuției

pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

7/1999 a Tribunalului Bihor, definitivă, prin decizia penală nr. 1639/2000 a

Curții Supreme de Justiție și a dispus executarea acestei pedepse alături de

pedeapsa aplicată în prezenta cauză, prin privare de libertate, cu aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen.

de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului D.D.I., în pedepsele

componente și a înlăturat sporul de pedeapsă, de 6 luni închisoare.

inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr.

143/2000, de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele de 3 ani închisoare, respectiv, 2 ani

închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

și art. 64 C. pen. și în baza art. 86

1

C. pen., dispune suspendarea

sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, a fixat un termen

de încercare de 4 ani, pe durata căruia l-a obligat pe inculpat să respecte

dispozițiile art. 86

3

alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. și i-a

atras atenția, conform art. 359 C. proc. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate.

Inculpatul S.C. a fost obligat la

plata onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar a

reținut că apelurile sunt întemeiate, hotărârea instanței de fond urmând a fi

desființată și modificată parțial, în sensul arătat.

Astfel, s-a constatat că, în mod

greșit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) C.

pen., în cazul inculpatului S.C. care, comițând o nouă infracțiune

intenționată, pe durata termenului de încercare, prevăzut de art. 81 C. pen.,

se află în stare de recidivă și îi sunt aplicabile dispozițiile art. 83 alin.

(1) C. pen., pedeapsă cu privire la care inculpatul beneficiase de prevederile art.

81 C. pen., urmând a o executa alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză.

Pe de altă parte, ținând cont de

faptul că inculpatul D.D.I. nu are antecedente penale, văzând și limitele de

pedeapsă pentru faptele comise de inculpați, limite ce nu depășesc maximul de 5

ani închisoare, se apreciază, ca fiind exagerate pedepsele de câte 4 ani

închisoare, aplicate celor doi inculpați, pentru infracțiunea de deținere de

droguri, în vederea consumului propriu, motiv pentru care, se impune reducerea

lor.

În raport cu cele de mai sus,

instanța de apel a apreciat că reeducarea inculpatului D.D.I. se poate realiza

și fără privare de libertate, printr-o supraveghere atentă din partea organelor

abilitate făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 86

1

și art. 86

3

C. pen.

Prin încheierea nr. 1/î/A/2003 dată

în Cameră de Consiliu și pronunțată în ședință publică la 24 aprilie 2003, în

baza art. 194 C. proc. pen., s-a admis o cerere făcută din oficiu și s-a dispus

îndreptarea omisiunii strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 76/ A din

10 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea, în sensul că, în baza art. 86

1

lit. a) C. pen., inculpatul se va prezenta la Biroul de reintegrare socială de

pe lângă Tribunalul Bihor.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, au declarat recursuri inculpații S.C. și D.D.I., criticând-o,

pentru netemeinicie și nelegalitate.

În recursurile declarate, ambii

inculpați au solicitat casarea deciziei atacate și achitarea lor, D.D.I.,

pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa iar S.C., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ambii solicitând ca temei al

achitării, art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., comiterea faptelor de către ei, și că, analizele de laborator, nu

pot fi luate în seamă, efectuându-se, cu încălcarea normelor juridice care să

le dea siguranța reprezentării adevărului.

Recursurile sunt nefondate.

Contrar susținerilor inculpaților

S.C. și D.D.I., instanțele au reținut corect faptele și vinovăția inculpaților,

făcând și o corectă încadrare juridică a lor, cu consecința pronunțării unor

hotărâri temeinice și legale. Că, este așa, rezultă nu numai din probele corect

analizate și interpretate, în cauză, dar și din declarațiile inculpaților,

făcute în cursul procesului, prin care, aceștia au recunoscut faptele comise.

În raport cu cele arătate, Curtea va

trebui să privească recursurile de față, ca nefondate și a le respinge, ca

atare, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

obligând, totodată, pe recurenți, la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv,

la onorariile de avocați, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.C. și D.D.I. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din

10 aprilie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pe recurenții inculpații la

plata sumei de câte 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2004.