ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6949/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 430 din 6

decembrie 2004, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul M.T.D. din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr.

678/2001, text în temeiul căruia l-a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 3

ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 2 ani, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 329 alin. (1) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a fost condamnat același

inculpat, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, cu titlul de

pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 86

1

și 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe

termenul de încercare de 5 ani, începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii.

A fost obligat inculpatul să se

prezinte în mod periodic S.S.R.S. de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a se

verifica respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. b), c) și d) C. pen., pe care le-a impus în sarcina acestuia.

În baza art. 359 alin. (2) C. proc.

pen., i s-au făcut cunoscute inculpatului, prin comunicare scrisă, dispozițiile

legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere.

În fapt, s-a reținut în sarcina

inculpatului că, în seara zilei de 20 februarie 2002, a avut loc o înțelegere

între inculpat și numitul B.F.N., cu privire la transferarea minorei A.C.M.

Aceasta a fost transportată de B.F.N. până la frontiera ungaro-austriacă, de

unde a fost preluată de M.T.D. și adusă la bordelul Z.V., situat în localitatea

Graz, unde a practicat prostituția în perioada 21 februarie – 8 martie 2002.

În noaptea de 7 martie 2002, minora

a fost adusă în Oradea de inculpatul M.T.D.

De asemenea, inculpatul a dus mai

multe persoane de sex feminin la bordelul arătat, ocupându-se de întreținerea

raporturilor sexuale cu diferiți clienți. Proprietara bordelului, numita S.I. a

recunoscut că numitele K.B.T. și M.G. au fost aduse la bordelul său de către

inculpat.

Prin cerere de comisie rogatorie

internațională, Tribunalul de primă instanță Anvers din Belgia a solicitat

autorităților judiciare române că procedeze la efectuarea actelor procedurale

necesare pentru finalizarea dosarului nr. 02/053, privind pe B.B. și U.G.,

arestați în închisoarea din Anvers pentru comiterea infracțiunii de exploatare

prin prostituție a unor minori, trafic de persoane și violarea unei minore cu

vârstă între 16 și 18 ani, cu privire la victima A.C.

În acest sens, s-au solicitat toate

datele necesare pentru identificarea minorei, a rudelor sale și în special, a

tatălui său A.D. S-a solicitat, de asemenea, identificarea și interogarea

amănunțită a numiților B., T.I.G., persoană de origine din Salonta, cu firmă în

această localitate și care recrutează fete din Oradea, pe care le transportă în

Austria și B.C., proxenetul victimei în Oradea.

La această cerere s-au anexat

declarațiile date de victima A.C. în fața autorităților judiciare din Anvers,

din care rezultă că aceasta s-a aflat în Belgia cel puțin de două ori, fiind

transportată de numitul T., cu autoturismul VW Passat, în orașul Graz, la

bordelul Z.V., pe o perioadă de 14 zile și unde a fost obligată să se

prostitueze, fiind transferată înapoi în România de către același bărbat T., în

urma unui control al poliției, în noaptea de 7 martie 2002.

Potrivit acelorași declarații,

minora s-a întors în Belgia la începutul lunii aprilie 200, părăsind România cu

un microbuz, ajungând la Anvers, în seara zilei de 3 aprilie 2002, iar în

perioada următoare a fost obligată să se prostitueze.

În urma probelor administrate în

cauză, respectiv, ale declarațiilor martorilor audiați în cauză, a comisiei

rogatorii efectuată de Tribunalul de primă instanță Anvers, listingul

convorbirilor telefonice și situația I.P.J.F. Bihor și din declarațiile

inculpatului, chiar dacă contradictorii, rezultă că în data de 20 februarie

2002, ora 19,27, A.C.M. a intrat în Ungaria cu autoturismul aparținând lui B.N.

În aceeași dată a ieșit din Ungaria spre Austria, cu autoturismul aparținând

lui M.T.D.

La 9 martie 2002, ora 1,06, M.T.D. a

intrat în România cu autoturismul, iar la ora 1,08, A.C.M. a intrat în România

pe jos.

Din declarația martorei S.I.,

rezultă că inculpatul intermedia femei care să practice prostituția la bordelul

Z.V.

În noaptea de 7 martie 2002, Poliția

Graz a efectuat un control la bordelul ilegal Z.V., întocmindu-se un raport,

motiv pentru care, în ziua de 8 martie 2002, inculpatul M.T.D. a adus-o pe

minora A.C.M. în țară, fiind evident că acest control al poliției este singurul

motiv pentru care inculpatul a transportat-o imediat pe minoră în România.

Cum din declarațiile martorilor

audiați în cauză a rezultat că minora practica prostituția în Oradea înainte de

a pleca în Austria și că inculpatul nu a amenințat-o și nu a bătut-o, instanța

a dispus schimbarea încadrării juridice, astfel cum s-a arătat.

În sarcina inculpatului s-a reținut

și infracțiunea de proxenetism cu privire la numitele K.T.B. și M.G., fiind

dovedit faptul că acestea au fost transportate de către inculpat în Austria, la

același bordel. Din informațiile furnizate de I.P.J.F. Bihor rezultă că, în

data de 29 ianuarie 2002, inculpatul M.T.D. a ieșit din România, prin punctul

de frontieră Borș, cu autoturismul împreună cu numitele K.B.T. și M.G. Din

fotografiile prezentate de autoritățile belgiene numitei S.I., aceasta le-a

recunoscut pe cele două persoane de sex feminin, duse la bordelul Z.V., tot de

către inculpat, ocazie cu care cele două au și furat portofelul proprietarei

bordelului.

Apelul declarat de inculpatul M.T.D.

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 107/ P

din 24 mai 2005.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal a declarat recurs inculpatul M.T.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său, inculpatul a

invocat art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., și a susținut

că n-ar exista probe care să demonstreze săvârșirea de către el, a

infracțiunilor săvârșite de art. 329 alin. (1) C. pen., și de art. 13 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 678/2001.

În principal, recurentul inculpat a

solicitat achitarea pentru inexistența faptelor, iar în subsidiar, restituirea

cauzei la procuror pentru inexistența, incoerența și inconsistența

probatoriului administrat.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, se constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 329 alin. (1) C. pen., și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

și în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice a acestei din urmă

infracțiuni, din cea prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 678/2001, inculpatul necomițând fapta prin amenințare, violență sau

alte forme de constrângere.

Astfel, se constată că starea de

fapt reținută se bazează pe probe suficiente, concludente și just interpretate,

administrate atât în faza de urmărire penală, precum și în cursul cercetării

judecătorești. Contrar susținerilor inculpatului recurent, nu este vorba de

inexistență ori, măcar de insuficiența probelor de vinovăție și nici de o

incoerență sau inconsistență a acestora, încât, decizia Curții de Apel Oradea,

este temeinică și legală.

Din declarația martorei S.I.,

audiată de autoritățile olandeze, rezultă cu certitudine că inculpatul mijlocea

și intermedia practicarea prostituției de către unele femei la bordelul Z.V. Pe

de altă parte, în cazul concret al minorei, după ce inculpatul a preluat-o la

vama dintre Ungaria și Austria, a dus-o la domiciliul său, unde minora a locuit

trei zile, după care a condus-o la gară în Viena și este evident că motivul

pentru care inculpatul a adus-o în România a fost controlul efectuat de Poliția

Graz, în noaptea de 7 martie 2002, la bordelul Z.V.

Din listingul convorbirilor

telefonice rezultă că, în data de 20 februarie 2002, B.F.N. l-a sunat în

Austria pe inculpatul M.T.D., iar din datele comunicate de către I.P.J.F. Bihor

rezultă că minora a intrat în Ungaria, în data de 20 februarie 2002, cu

autoturismul lui B.N. la aceeași dată, ieșind din Ungaria spre Austria cu

autoturismul inculpatului.

Aceste probe demonstrează că

inculpatul a transportat-o, a transferat-o și i-a asigurat găzduirea minorei A.C.M.

în Austria, în scopul exploatării acesteia.

Cât privește infracțiunea de

proxenetism, din informațiile furnizate de I.J.P.F. Bihor, rezultă că

inculpatul M.T.D. a ieșit din România prin punctul de frontieră Borș, cu

autoturismul împreună cu numitele K.B.T. și M.G., iar din fotografiile

prezentate de autoritățile belgiene numitei S.I., aceasta le-a recunoscut pe

cele două persoane de sex feminin duse la bordelul Z.V., tot de către

inculpatul recurent.

În aceste condiții, Curtea va trebui

să privească recursul declarat de recurent, ca nefondat, și să-l respingă, ca

atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând

astfel, decizia recurată, ca fiind temeinică și legală.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.T.D. împotriva deciziei penale nr. 107/ A din 24 mai

2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat să

plătească suma de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

decembrie 2005.