ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3160/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 19 ianuarie 1996 (dosar fond) Y.I.R. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor și SC N. SA Galați, pentru „restituirea cantității de 11.738,607 tone motorină, sau contravaloarea ei, de 212 dolari S.U.A./tonă”. S-a susținut că: - reclamanta, la 17 decembrie 1993, a descărcat „la uscat”, în instalațiile O.T. Constanța, în regim de antrepozit 19.256,484 tone marfă, pe care urma să o vândă, - întreaga marfă a fost confirmată prin procesul-verbal de contravenție din 6 iunie 1994, care a fost anulat ulterior de instanță, dispunându-se restituirea a 2.737,326 tone motorină, iar pentru restul de 11.738,607 tone nu a formulat „cerere de restituire, întrucât marfa fusese încărcată pe 12 barje ale SC N. SA Galați și o considera livrată”, care are calitatea de pârâtă, întrucât marfa se „află, în prezent, depozitată pe cele 12 barje”.

După două cicluri judiciare, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 6573 din 20 octombrie 2000, a respins acțiunea reclamantei „ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă”, întrucât, în sentința civilă nr. 12767/1994, este recunoscută SC R.O.H. Ltd, care nu este aceeași cu reclamanta, care nu a probat că este proprietara mărfii.

Prin decizia civilă nr. 889 din 23 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, reținând, în esență, că: - prin sentința civilă nr. 12767/1994, confirmată irevocabil prin decizia civilă nr. 179 din 14 aprilie 1995, s-a restituit reclamantei numai 2.737,826 tone, deși aceasta a cerut 14.475.933 tone motorină, întrucât diferența, de 11.768.607 tone, încărcată în cele 12 barje, „fusese vândută către SC N.C.I., cu clauza F.O.B., cumpărătorul devenind proprietar al mărfii din momentul încărcării în barje”, acesta plătind prețul, iar reclamanta nu a produs alte dovezi, care să ateste că este proprietara mărfii. 2. Contra deciziei, SC Y.I.

Ltd, cu sediul în Milano, ca mandatară a lui SC R.O.H. Ltd, declară recurs, pe temeiurile din art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.: a) în completul de judecată, care a pronunțat decizia civilă nr. 434/R din 07 iunie 2000, a fost și judecătorul D.T., iar cel care a pronunțat, ulterior, decizia civilă nr. 889 din 23 mai 2001, a fost prezidat de același judecător, ceea ce atrage, conform art. 24 și 105 C. proc. civ., nulitatea ultimei decizii; b) există contradicție între motivarea deciziei recurate și dispozitivul ei, relativ la confirmarea sentinței apelate; c) – „apelanta reclamantă nu era obligată să facă dovezi privind revenirea la calitatea de proprietar a mărfii”, care urma să fie transportată pe Dunăre, conform Acordului de la Bratislava.

3. Recursul este nefondat. 3.1. Acțiunea a fost introdusă de Y.I.R.O., ca și apelul exercitat (dosar 148/2001), în nume propriu; legitimată prin afirmația din cererea de chemare în judecată că este proprietara mărfii în litigiu, pentru care „nu a formulat cerere de restituire” în procesul contravențional (sentința civilă nr. 12767/1994). În apel, reclamanta introduce, în limbajul procesual, că SC R.O.H. Ltd „reprezintă o formă prescurtată a denumirii reclamantei Y.I.R.O.H. Ltd” și, apoi, arată, în paragraful următor că „R.O.H. Ltd este o reprezentantă a reclamantei Y.I.R.O.H. Ltd”, sediul reclamantei fiind la Milano – Italia. Recursul este declarat de „SC Y.I.S. Ltd, cu sediul în Milano, mandatară a R.O.H.

Ltd,”, fără a se prezenta procura specială pentru declararea recursului și reprezentarea în acest grad de jurisdicție. Direcția Generală a Vămilor – intimată în cauză, în baza Protocolului nr. 6 cu U.E., privind asistența reciprocă în domeniul vamal, a cerut și obținut, prin autoritatea vamală competentă din Italia, următoarele date asupra firmei Y.I.S.: - „a fost înființată la 19 decembrie 1990, cu un capital de 200 milioane lire, cu sediul la Milano; - obiectul de activitate: producție, marketing, comerț cu ridicata, comerț prin poștă, importul și exportul produselor alimentare, non-alimentare și bunuri de consum; - asociați – R.R., cu 95% și V.D., cu 5%, ambii cetățeni iugoslavi; - la 7 aprilie 1995 au schimbat denumirea firmei în R.T.S., - la 6 iulie 1995, asociatul R.R.

a vândut partea sa lui R.H. Ltd; - la 25 noiembrie 1997, denumirea firmei s-a schimbat în A.T. s.r.l., cu sediul la Rozzano și lichidarea ei, fiind declarată în faliment la 31 ianuarie 1999”. Așadar, nu există identitate între reclamanta din cerere și apelanta din apel, cu recurenta și mandatara ei, iar, pe de altă parte, această „mandatară” nu mai există ca persoană juridică și, deci, nu are capacitate civilă, neputând sta în justiție și nici exercită alte drepturi civile. 3.2. Chiar în această situație, motivele invocate (a și b), fiind de ordine publică, ele se examinează, conform art. 306 C. proc. civ., urmând a fi respinse. Într-adevăr, judecătorul indicat a făcut parte din cele două complete de judecată, dar prin decizia nr. 434/R/2000 Curtea nu s-a pronunțat asupra fondului, căci a desființat sentința numai pentru motive de procedură, ceea ce nu constituie incompatibilitatea, prevăzută de art. 24 C. proc.

civ. Asupra contradicției, dintre considerente și dispozitiv, rezultă că instanța de apel a reținut atât motivarea sentinței, dar și alte două argumente, judicios formulate, confirmând prima hotărâre, ceea ce nu constituie situația reglementată prin art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Calitatea procesuală activă este legată nemijlocit de cea de proprietar al mărfii revendicate, iar susținerile din cerere, cele din apel și, apoi, din recurs sunt vădit contradictorii. Prin sentința civilă nr. 12767/1994, confirmată, irevocabil, în recurs, prin decizia civilă nr. 179/1995, reclamantei i s-a respins cererea de restituire a cantității de 11.768,607 tone, operând autoritatea de lucru judecat, iar în cererea de chemare în judecată se afirmă că „pentru restul de 11.738,607 tone nu a formulat cerere de restituire, întrucât marfa fusese încărcată în cele 12 barje ale N. Galați”.

Se omite faptul că marfa era deja vândută F.O.B. cumpărătorului N.C.I. și se afirmă, apoi, în apel, că reclamanta ar fi redevenit proprietara acelei mărfi, fără nici-o dovadă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Y.I.S. Ltd Italia, prin mandatară SC R.H. Ltd împotriva deciziei nr. 889 din 23 mai 2000 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2003.