ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

26 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC G. SA

Mătăsari a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, solicitând anularea deciziei nr. 89

din 28 ianuarie 2002 și a procesului-verbal nr. 297 din 19 septembrie 2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că nu datorează obligațiile bugetare stabilite prin actele

administrative contestate, întrucât activitatea de administrare și întreținere

a fondului locativ a fost concesionată începând cu 1 ianuarie 2000, unei alte

societăți, SC L. SA Mătăsari, care la 12 februarie 2001, a preluat pe bază de protocol, întregul patrimoniu, conform balanței la 31 decembrie 2000.

Prin sentința civilă nr. 227 din 12

iulie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis

acțiunea, a anulat cele două acte administrative atacate și a dispus exonerarea

de răspundere a reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin hotărârea nr. 1/2001, Consiliul Local Mătăsari a

concesionat către SC L. SA, activitatea de administrare și întreținere a

fondului locativ, dispunând, totodată, ca această societate să preia pe bază de

proces-verbal, întreg patrimoniul de la reclamantă și să răspundă în continuare

de debitele constatate.

Între cele două societăți a avut loc

predarea activității, a activului și a pasivului, astfel încât datoriile

constatate prin procesul-verbal de control din 19 septembrie 2001, fiind aferente

activului preluat de SC L. SA, nu incumbă reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat recurs

Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că

instanța nu a respectat dreptul la apărare al organelor financiare, în sensul

că nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză

contabilă, și a preluat concluziile eronate ale lucrării, ceea ce a determinat

reținerea unei situații de fapt greșite.

Pârâta a mai arătat că patrimoniul

transmis de reclamantă către SC L. SA aparținea Consiliului Local Mătăsari, în

timp ce datoriile reținute în procesul-verbal de control reprezintă obligațiile

proprii ale SC G. SA care, prin protocolul încheiat a încălcat prevederile art.

5 din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora plătitor al obligației este debitorul

sau o altă persoană care, în numele debitorului său, are obligația de a plăti.

Examinând cauza, în raport cu motivele

invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru

completarea probelor.

Primul motiv de recurs invocat de

pârâtă nu este întemeiat. Instanța a comunicat expertului contabil obiecțiunile

formulate asupra lucrării și la dosarul de fond se află nota răspuns asupra

obiecțiunilor. Împrejurarea că instanța și-a însușit concluziile expertizei

contabile, menținute și după răspunsul la obiecțiuni, semnifică faptul că

acestea au fost considerate neîntemeiate și deci, respinse ca atare.

Referitor la problema de fond,

legalitatea și temeinicia celor două acte administrative atacate, este, însă,

necesară suplimentarea probelor și analizarea de către instanța de trimitere, a

fiecărei categorii de obligații bugetare stabilite prin procesul-verbal din 19

septembrie 2001 și în ce măsură incumbă societății reclamante.

Admițând acțiunea, instanța de fond

și-a motivat soluția, doar pe existența protocolului de predare-preluare dintre

reclamantă și SC L. SA, reținând că această societate datorează obligațiile

consemnate în actul de control, întrucât ea a preluat activitatea care a

generat sumele respective.

Această susținere a instanței nu are

însă un solid suport probator, însăși hotărârea nr. 1/2001 a Consiliului Local

Mătăsari nefiind concludentă în a decide că SC L. S.A. a preluat întreg

patrimoniul reclamantei ori, astfel cum susțin pârâții, doar cel aferent

activității concesionate, de administrare și întreținere a fondului locativ. De

asemenea, nici protocolul de predare-preluare nu precizează natura și cuantumul

debitelor restante ce urmează a fi predate către SC L. SA, fiind necesare

relații suplimentare sub acest aspect.

Pe de altă parte, întrucât în

protocol se arată că arhiva societății până la 31 decembrie 1999, a rămas la reclamantă, iar aceasta, prin precizarea la acțiune, a arătat că înțelege să

conteste întreaga sumă de 1.061.997.238 lei, nu rezultă motivele pentru care

primele două sume din procesul-verbal din 19 septembrie 2001, nu ar reprezenta

obligații bugetare în sarcina SC G. SA, ci ar incumba SC L. SA.

Astfel, suma de 221.139.623 lei,

contestată de reclamantă, reprezintă diferența rămasă neachitată din

obligațiile bugetare constatate printr-un proces-verbal anterior, din 21

octombrie 1999, privind perioada aprilie 1998 – iulie 1999 și care nu au fost

contestate, iar suma de 199.947.658 lei este valoarea actualizată a majorărilor

de întârziere aferente.

De asemenea, din actul de control

din 19 septembrie 2001, rezultă că obligațiile bugetare ale reclamantei au fost

calculate până la 30 iunie 2001, deci și pentru o perioadă ulterioară

protocolului din 12 februarie 2001, fără a se stabili separat valoarea

acestora, și dacă ele cad sau nu, în sarcina reclamantei.

În raport cu cele reținute, instanța

de trimitere va ordona suplimentarea probelor, cu înscrisuri de la Consiliul Local Mătăsari și de la cele două societăți în discuție, urmând a aprecia și asupra

necesității administrării unei noi expertize contabile.

Pentru considerentele expuse mai

sus, Curtea va dispune admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Gorj împotriva sentinței nr. 227 din 12 iulie 2002, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 aprilie 2004.