ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1689/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC G. SA Mătăsari a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, solicitând anularea deciziei nr. 89 din 28 ianuarie 2002 și a procesului-verbal nr. 297 din 19 septembrie 2001. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că nu datorează obligațiile bugetare stabilite prin actele administrative contestate, întrucât activitatea de administrare și întreținere a fondului locativ a fost concesionată începând cu 1 ianuarie 2000, unei alte societăți, SC L. SA Mătăsari, care la 12 februarie 2001, a preluat pe bază de protocol, întregul patrimoniu, conform balanței la 31 decembrie 2000. Prin sentința civilă nr. 227 din 12 iulie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat cele două acte administrative atacate și a dispus exonerarea de răspundere a reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea nr. 1/2001, Consiliul Local Mătăsari a concesionat către SC L. SA, activitatea de administrare și întreținere a fondului locativ, dispunând, totodată, ca această societate să preia pe bază de proces-verbal, întreg patrimoniul de la reclamantă și să răspundă în continuare de debitele constatate. Între cele două societăți a avut loc predarea activității, a activului și a pasivului, astfel încât datoriile constatate prin procesul-verbal de control din 19 septembrie 2001, fiind aferente activului preluat de SC L. SA, nu incumbă reclamantei. Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că instanța nu a respectat dreptul la apărare al organelor financiare, în sensul că nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză contabilă, și a preluat concluziile eronate ale lucrării, ceea ce a determinat reținerea unei situații de fapt greșite. Pârâta a mai arătat că patrimoniul transmis de reclamantă către SC L. SA aparținea Consiliului Local Mătăsari, în timp ce datoriile reținute în procesul-verbal de control reprezintă obligațiile proprii ale SC G. SA care, prin protocolul încheiat a încălcat prevederile art. 5 din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora plătitor al obligației este debitorul sau o altă persoană care, în numele debitorului său, are obligația de a plăti.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru completarea probelor. Primul motiv de recurs invocat de pârâtă nu este întemeiat. Instanța a comunicat expertului contabil obiecțiunile formulate asupra lucrării și la dosarul de fond se află nota răspuns asupra obiecțiunilor. Împrejurarea că instanța și-a însușit concluziile expertizei contabile, menținute și după răspunsul la obiecțiuni, semnifică faptul că acestea au fost considerate neîntemeiate și deci, respinse ca atare.

Referitor la problema de fond, legalitatea și temeinicia celor două acte administrative atacate, este, însă, necesară suplimentarea probelor și analizarea de către instanța de trimitere, a fiecărei categorii de obligații bugetare stabilite prin procesul-verbal din 19 septembrie 2001 și în ce măsură incumbă societății reclamante. Admițând acțiunea, instanța de fond și-a motivat soluția, doar pe existența protocolului de predare-preluare dintre reclamantă și SC L. SA, reținând că această societate datorează obligațiile consemnate în actul de control, întrucât ea a preluat activitatea care a generat sumele respective. Această susținere a instanței nu are însă un solid suport probator, însăși hotărârea nr. 1/2001 a Consiliului Local Mătăsari nefiind concludentă în a decide că SC L. S.A.

a preluat întreg patrimoniul reclamantei ori, astfel cum susțin pârâții, doar cel aferent activității concesionate, de administrare și întreținere a fondului locativ. De asemenea, nici protocolul de predare-preluare nu precizează natura și cuantumul debitelor restante ce urmează a fi predate către SC L. SA, fiind necesare relații suplimentare sub acest aspect. Pe de altă parte, întrucât în protocol se arată că arhiva societății până la 31 decembrie 1999, a rămas la reclamantă, iar aceasta, prin precizarea la acțiune, a arătat că înțelege să conteste întreaga sumă de 1.061.997.238 lei, nu rezultă motivele pentru care primele două sume din procesul-verbal din 19 septembrie 2001, nu ar reprezenta obligații bugetare în sarcina SC G. SA, ci ar incumba SC L. SA.

Astfel, suma de 221.139.623 lei, contestată de reclamantă, reprezintă diferența rămasă neachitată din obligațiile bugetare constatate printr-un proces-verbal anterior, din 21 octombrie 1999, privind perioada aprilie 1998 – iulie 1999 și care nu au fost contestate, iar suma de 199.947.658 lei este valoarea actualizată a majorărilor de întârziere aferente. De asemenea, din actul de control din 19 septembrie 2001, rezultă că obligațiile bugetare ale reclamantei au fost calculate până la 30 iunie 2001, deci și pentru o perioadă ulterioară protocolului din 12 februarie 2001, fără a se stabili separat valoarea acestora, și dacă ele cad sau nu, în sarcina reclamantei. În raport cu cele reținute, instanța de trimitere va ordona suplimentarea probelor, cu înscrisuri de la Consiliul Local Mătăsari și de la cele două societăți în discuție, urmând a aprecia și asupra necesității administrării unei noi expertize contabile.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va dispune admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj împotriva sentinței nr. 227 din 12 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.